Desi pe scena si in aparitiile publice o vedem pe Rihanna numai cu outfituri provocatoare, cantareata sustine ca nu este satisfacuta in intregime de felul in care arata. Artista, originara din Barbados, spune ca are si ea nemultumirile sale fata de propriul corp, ca toate femeile, insa a invatat in timp sa-si iubeasca formele si sa fie mandra de ea.
“Cred ca nimeni nu este multumit 100% de felul in care arata. Adica te obisnuiesti cu faptul ca asa arata corpul tau si nu ai ce sa faci – a trebuit sa invat asta”, a spus Rihanna. Cantareata spune ca sunt zile in care se simte grasa, dar ca isi da seama ca nu are ce sa faca in aceasta privinta, asa ca incearca sa se accepte asa cum este si sa mearga inainte. “Trebuie sa-ti accepti corpul. Poate ca nu il iubesti in intregime, dar trebuie sa te simti confortabil in pielea ta”.
Ce-i drept, nu e o idee deloc rea sa incercam sa ne apreciem partile bune, in loc sa ne criticam mereu corpul, sa ii invidiem pe altii si sa ne simtim nefericiti. Rihanna este de parere ca oamenii isi doresc intotdeauna ceea ce nu au si ceea ce vad la ceilalti. Nimeni nu este 100% increzator in felul cum arata, nimeni nu crede ca are un corp perfect, dar asta este ceva normal, uman: “Vrei mereu altceva, acel ceva pe care il are altcineva, dar asta nu inseamna ca ceea ce ai tu nu este frumos. Oricum, oamenii vor mereu ceea ce ai tu si tu mereu vrei ceea ce au ei”, a spus Rihanna.
Indiferent de ceea ce declara, in aparitiile publice artista nu pare nemultumita nici macar putin de vreo parte a corpului sau, tinand cont ca nu ezita sa arate cat mai multa piele. De pilda, saptamana trecuta a fost vazuta iesind din casa imbracata doar cu un sacou foarte decoltat, purtat direct pe pielea goala. Un gest pe care o persoana complexata de corpul sau nu l-ar face, cel mai probabil…
Text: Bianca Badescu