Charlize Theron, în timpul unei apariţii la emisiunea Drew Barrymore Show, a deschis subiectul despre viaţa ei amoroasă. Actriţa premiată cu Oscar a povestit motivul pentru care ea nu a mai avut o relaţie în ultimii cinci ani, dar şi de ce nu caută una în prezent.
“Mă simt de parcă aş fi într-un loc din viața mea unde trebuie să vii cu multă joacă, nu cu genul acela de joacă la care ne gândim, dar în genul vieţii mele, așa că ar fi bine să o poți aduce, poate chiar mai bine, pentru că nu voi accepta nimic mai puţin. Viața mea alături de copiii mei şi de familia mea adoptivă mă fac să nu tânjesc după mai mult de atât,” spune actriţa.
“Pot să spun sincer că nu mă simt singură. Doar pentru că am copiii, asta nu înseamnă că înlocuieşte ceva sau că mă face mai puțin interesată de altceva”, a spus Charlize. “Încă trag în toți cilindrii. Cred că prioritățile tale sunt acolo unde cererea este mare, deoarece este mult de muncă pentru a fi un părinte bun. O parte din toată treaba asta este că la finalul zilei, când mă bag în pat înainte de culcare, mă gândesc că nu aş vrea ca acea zi să fi fost altfel,” a continuat vedeta.
Charlize Theron este o actriță americană originară din Africa de Sud în vârstă de 45 de ani, câștigătoare a premiului Oscar. În anul 2007, a primit din partea revistei Esquire distincția Sexiest Woman Alive.