Operatia cezariana reprezinta una dintre optiunile de a aduce pe lume un copil. Este o solutie terapeutica, aplicata ca urmare aparitiei unor complicatii la mama sau fat, dar si o alegere pentru de a scapa de “chinurile facerii”.
Daca ar fi sa punem in balanta avantajele si dezavantajele acestei interventii chirugicale, in comparatie cu nasterea naturala – act fiziologic – aceasta din urma este, in opinia majoritatii obstetricienilor, de preferat. Cererile pentru cezariana sunt, insa, din ce in ce mai solicitate, devenind, in ultimul timp, la moda in randul gravidelor. Cele mai multe aleg calea bisturiului dorind sa scape de travaliu, de lezarea perineala, riscurile obstetricale sau urmarile pe care acestea le pot avea. Exista si femei care isi doresc sa nasca, pe cale vaginala, desi medicii le recomanda cezariana.
Unul dintre motive, care nu se justifica, ar fi acela ca in mintea lor sanatatea viitorului copil tine de modul in care acesta a venit pe lume. Mai mult, din ignoranta, unele femei considera ca un copil poate veni pe lume cu o anomalie din pricina modului in care a fost nascut: natural sau prin cezariana. In plus, nasterea pe cale naturala il caleste pe bebelus, il pregateste pentru viata, deoarece, in timpul travaliului, si el depune eforturi.
Nasterea cu….bisturiul
Daca, la prima vedere, cezariana pare o interventie usoara, in practica lucrurile stau putin altfel. Medicul trebuie sa execute incizia (taietura), incepand cu pielea apoi stratul de grasime de dedesubt si muschii abdominali, pana la nivelul uterului. In urma inciziei, va rezulta o cicatrice. In cazul unei urgente majore, intre incizia pielii si scoaterea nou-nascutului nu trece mai mult de un minut. In rest, o cezariana care decurge normal nu trebuie sa depaseasca 45 de minute. In ceea ce priveste recuperarea dupa o astfel de interventie, medicii spun ca o mobilizare rapida a lauzei inseamna totodata o evolutie postoperatorie buna, de scurta durata si fara complicatii. In acest caz, externarea se poate face la 3-4 zile de la nastere. In unele situatii cezariana reprezinta unicul mod prin care se poate termina o nastere: urgente obstetricale (dezlipirea prematura a placentei, inainte de nasterea copilului; “caderea” in vagin a cordonului ombilical – care pune in pericol hranirea copilului); pozitionarea anormala a bebelusului (adica, altfel decat “angajat”, ceea ce inseamna nu cu capul in jos); boli ale mamei – cardiace (valvulopatii, stenoza mitrala), genitale, diabet.
Riscuri si beneficii
“Ca orice operatie, cezariana implica obligatoriu si anestezie, cele mai frecvente complicatii care ar putea sa apara fiind legate de acest aspect”, spune dr. Daniel Popescu, cu mentiunea ca la o nastere normala, o femeie pierde 500 ml de sange, pe cand la o cezariana se pierd circa 1.000 ml de sange. Printre complicatiile care pot aparea in timpul acestei proceduri, se mai numara infectiile (urinare, ale uterului); embolism pulmonar; complicatii la urmatoarea sarcina, care se va dezvolta pe fondul unui uter cicatriceal. Studiile de specialitate demonstreaza ca incidenta histerectomiei, scoaterea pe cale chirugicala a uterului dupa hemoragie consecutiva operatiei cezariene, este de 100 de ori mai mare decat in cazul nasterii normale, iar decesul matern este de 16 ori mai ridicat. Pe de altã parte, psihologii sustin ca in cazul unei anestezii generale poate fi periclitata relatia dintre mama si copil, care, potrivit acestora, este declansata si intensificata de participarea activa la nasterea pe cale naturala. Un beneficiu al cezarienei “la cerere” consta in eliminarea travaliului. Viitoarea mama este programata de catre medicul ei, la o data anume, stabilita cat mai aproape de termenul fiziologic al nasterii, i se face o anestezie si se trezeste cu bebelusul langa ea, fara a impinge “trenuri” in timpul travaliului, fara a astepta dilatatia optima si fara a trai spaima declansarii urmatoarei contractii.
“Designer baby”, optiunea mamei moderne
Sub acest aspect, al inofensivitatii cezarienei, parerile obstetricienilor sunt impartite. Unii sunt de parere ca nasterea naturala inregistreaza un procent mai mare de morbiditate, dar societatea moderna este toleranta fata de acest risc. Femeia zilelor noastre stie ce inseamna planificarea familiala, screening si consultanta in sarcina, toate acestea dand nastere noului concept denumit …”designer baby”. Asta inseamna ca viitoarea mamica este informata, capabila sa cantareasca avantajele si dezavantajele, nu doar in ceea ce priveste travaliul, ci si pe termen lung, al optiunii de a aduce pe lume un copil prin cezariana sau pe cale naturala.