Experienta de viata acumulata o indreptateste pe indragita actrita Cezara Dafinescu sa ne impartaseasca tainele unei vieti fericite si implinite si sa ne dezvaluie lucrurile marunte care ne dau putere sa luptam, sa rezistam si, in cele din urma, sa invingem. Aveti privilegiul sa aflati povestea interesanta a unei vieti cu suisuri si coborasuri, o viata care s-a ghidat dupa o singura coordonata: gasirea fericirii.
Tonica: Cat de important este pentru un copil sa beneficieze de dragostea familiei ?
Cezara Dafinescu: Fac parte dintre copiii fericiti care, din prima clipa a existentei lor, au fost inconjurati de dragoste. La capataiul meu au vegheat pe parcursul vietii lor pe pamant, doi ingeri: bunica si mama mea. Tot ceea ce sunt sau sper sa devin datorez ingerului numit mama. Niciun om care are o mama divina nu e sarac, iar eu am fost foarte bogata! Balzac spunea: „Inima unei mame e un abis adanc in a carui carena vei gasi intotdeauna iertare”.
Am trait intr-un climat plin de dragoste si am invatat sa daruiesc dragoste. Viata mea a inceput cu trezirea si mangaierea chipului mamei, dar abia acum, dupa atatia ani – de lupta, bucurii, infrangeri si victorii – am invatat ca amintirea suferintelor tale trebuie bine pastrata… e comoara cel mai scump platita! Si am mai invatat ceva. Nu trebuie sa-i cerem lui Dumnezeu un lucru anume! Uneori, orice rau e spre bine.
Tonica: Ce inseamna fericirea, in conceptia dumneavoastra?
Cezara Dafinescu: “Raiul pe pamant este o alegere pe care trebuie sa o faci, nu un loc pe care trebuie sa-l gasesti!” (Wayne Dyer). A fi fericit nu inseamna ca totul e perfect, ci faptul ca ai decis sa vezi dincolo de imperfectiuni. Prin micile mele povesti de viata vreau sa va ajut sa intelegeti ca “fericirea este ca aerul pe care il respiram. Fiecare poate lua din el atat cat vrea” (Van Minh). Si e foarte important sa nu comparam viata noastra cu a altora. Nu putem sti rostul calatoriei lor. Totul se poate schimba intr-o clipa. Sa facem abstractie de tot ce nu este util si frumos si sa fim constiente ca nimeni nu e insarcinat cu fericirea noastra… doar noi. Fericirea este alcatuita dintr-un sir de placeri marunte si ceea ce ne face fericiti ne defineste.
Tonica: Cum ati defini succesul?
Cezara Dafinescu: Pe tot parcursul vietii mele am incercat sa gasesc echilibrul perfect intre dragostea pentru ceilalti si dragostea de sine! Am reusit? N-am reusit? Nu stiu. Succesul este pana la urma o lupta doar intre tine si propria-ti persoana. Fiecare dintre noi are un drum pe care poate fi condus, dar nu i se poate crea un alt drum decat acela pe care e chemat sa mearga. Important e sa intelegem ce spunea M. Gandhi: “Fii bun daca ceri Bunatatea, fii adevarat daca ceri Adevarul, vei gasi intotdeauna numai ce daruiesti. Lumea e propria ta oglindire.”
Tonica: Povestiti-ne cate ceva despre copilaria dumneavoastra.
Cezara Dafinescu: Am avut o copilarie fericita. M-am nascut intr-un oras minunat, Sibiu, si cum parintii mei erau studenti in Bucuresti, eu am ramas in grija bunicilor. Ei mi-au vegheat copilaria si de ei sunt legate toate amintirile mele frumoase din acel timp. Peste ani, cand m-au parasit, am inteles ca, desi nimeni nu e de neinlocuit, uneori este nevoie de mai multe persoane pentru a inlocui una singura.
Eram un copil frumos, sensibil si vesel. O fetita cu par blond, carliontat si ochi mari si albastri. Iubeam florile, animalele, cerul senin si imi imparteam cu bucurie jucariile. Eram inconjurata de dragoste si frumos. Fire sportiva, imi petreceam ziua intr-o gradina de vis, de unde mancam rosiile luate direct din strat, imense si brumate cand le rupeam grabita sa le gust. Ma cataram in copaci, de unde rupeam fructe proaspete si alergam cu pletele blonde in vant, alaturi de prietenii mei. Cand am implinit 8 ani, am plecat la Bucuresti, la parinti, si pentru ca “mama e numele lui Dumnezeu pe buzele si inimile copiilor”, am intrat si eu intr-o noua etapa a fericirii.
Tonica: Cum ati putea descrie relatia cu parintii dumneavoastra?
Cezara Dafinescu: Viata mea a inceput cu mangaierea chipului mamei. Tot ceea ce sunt acum datorez ingerului numit mama. Niciun om care are o mama divina nu e sarac… si eu eram foarte bogata. Si asta pentru ca aveam si un tata minunat, care ma adora. El m-a invatat sa-mi pastrez visele vii. Imi spunea: „Intelege ca pentru a realiza ceva, trebuie sa ai credinta si incredere in tine, viziune, munca, determinare si daruire. Aminteste-ti ca toate lucrurile sunt posibile pentru cei care cred”. Tot el, tatal meu, m-a invatat ca nu poti schimba directia vantului, dar poti schimba pozitia velelor astfel incat sa ajungi la destinatie. Am avut sansa unei familii minunate, mama medic, tata general. Am copilarit intr-un mediu elevat, cum se spune, urmasa unor generatii cu biblioteca solida. Parintii m-au iubit si au avut grija sa nu-mi lipseasca nimic. Am trait vesela si lipsita de griji… ca o frezie intr-o sera!
Tonica: Ce inclinatii aveati in copilarie?
Cezara Dafinescu: Ajunsa in Bucuresti, fire “zburdalnica”, am fost preluata de matusa mea, Lili, profesoara de atletism la Liceul Sportiv, si asa am facut primii pasi in sport. Si pentru ca eram o leoaica (zodie) ambitioasa, trebuia sa fiu invingatoare. Cu timpul, prin multa munca, am facut si performanta. In paralel insa, la scoala, recitam, jucam in scenete, dansam. In liceu, conform profilului, am facut gimnastica, baschet, inot, dar am devenit campioana la atletism, saritura in inaltime. Dar cum ursitoarele au avut alta parere in ceea ce priveste menirea mea, m-am accidentat grav intr-un concurs si asta a pus capat “carierei mele sportive”.
Tonica: Ce v-a determinat sa renuntati totusi la sport in favoarea actoriei ?
Cezara Dafinescu: In spatele tuturor lucrurilor care par negative se ascunde ceva bun. Daca am porni de la premisa ca nu exista decat binele, chiar si in situatiile aparent negative, acestea din urma se vor transforma, reflectand convingerea noastra. Accidentul a venit la momentul potrivit ca sa ma indemne pe drumul destinului meu. Am crezut intotdeauna in mottoul care spune ca “orice rau e spre bine” si in ideea ca “in viata, nimic nu e intamplator sau accidental”.
Eu aveam alta menire. Am suferit mult cand am renuntat la sport. Prin sport am invatat cum sa ma port cu colegii. Am fost adevarati camarazi, la bine si la rau. El, sportul, m-a invatat fair-play-ul necesar intr-o echipa. Si mai tarziu, studenta la teatru si tanara actrita, am folosit cele invatate. Caci ce altceva e munca la o piesa, repetitia, daca nu munca de echipa? Renuntand la sport, am facut pace cu trecutul, ca sa nu-mi incurce prezentul. Am pornit atunci in teatru pe un drum anevoios, plin de obstacole, si totusi, daca gasesti un drum fara obstacole, probabil ca acela nu duce nicaieri. Cineva spunea: Invingatorii nu renunta iar cei ce renunta nu ajung invingatori.
Tonica: Care este principiul dupa care va calauziti viata?
Cezara Dafinescu: “Sunt nascuta spre a iubi”- o replica pe care n-am avut sansa sa o rostesc pe scena, dar care mi-a calauzit viata!
Tonica: Ce sfat le-ati da cititoarelor noastre ?
Cezara Dafinescu: Acum cred ca am ajuns la varsta si intelepciunea cand pot impartasi semenelor mele din “comoara mea”. Am sa incerc sa va deslusesc prin povestirea unor momente din viata mea si a altor femei tonice cum sa rezistati, sa luptati si, pana la urma, sa invingeti. Urca, lupta… chiar daca in drumul tau n-ai intalnit doar trandafiri! Urca si MULTUMESTE! Nu trandafirilor, nu lacrimilor, ci PUTERII care te ajuta sa urci.
Cauta cu orice pret sa fii fericita! Fericirea e sanatatea sufletului si prima reteta ca sa fii fericit este sa lasi in urma trecutul si sa privesti in viitor. Ca sa poti sa fii fericit, trebuie sa te impaci cu tine insuti.
Text: Ruxandra Raica