Cele mai populare flori de Ziua Îndrăgostiților

Ziua Îndrăgostiților este una dintre cele mai așteptate sărbători ale anului și nu mai este niciun secret pentru nimeni că industria florilor are o legătură puternică cu această sărbătoare. În ciuda scăderii popularității lor, florile sunt încă unul dintre cele mai apreciate cadouri de Ziua Îndrăgostiților.

Originile exacte ale Zilei Îndrăgostiților ne se cunosc cu exactitate, dar se pare că festivalul provine din epoca romană. Cea mai vehiculată legendă a Zilei Îndrăgostiților se referă la un preot roman pe nume Valentin. În secolul al III-lea d.Hr., Roma a fost condusă de împăratul Claudius al II-lea. Unul dintre decretele lui Claudius a fost interzicerea căsătoriei pentru tineri, deoarece îi va face soldați mai buni.

Această politică a fost nepopulară, așa că Valentin a continuat să organizeze în secret ceremoniile de nuntă. Odată ce a fost descoperită sfidarea lui Valentin, Claudius l-a condamnat la moarte.

Potrivit unor legende, Valentin a fost închis și în timp ce aștepta execuția s-a îndrăgostit de fiica temnicerului său. Pentru a-și mărturisi dragostea pentru ea înainte de a muri, Valentin i-a lăsat un bilet care se termina cu „From your Valentine”. Conform unei alte legende, Valentin a încercat să-i ajute pe creștinii întemnițați să scape de romani, dar a fost prins.

Valentin a fost executat pe 14 februarie în 269 d.Hr., devenind un martir și un sfânt în ochii Bisericii Creștine. În anul 496 d.Hr., papa Gelasius I a declarat ziua de 14 februarie ca sărbătoare a Sfântului Valentin.

Conceptul modern de Ziua Îndrăgostiților provine de la victorieni. În secolul al XVIII-lea, a devenit o practică obișnuită să se trimită felicitări de Ziua Îndrăgostiților. Astăzi, Ziua Îndrăgostiților este sărbătorită în întreaga lume.

Sărbătoarea Sfântului Valentin cunoscută ca Ziua Îndrăgostiților este incompletă fără flori, motiv pentru care maeștrii floriști transformă ziua într-un festival al iubirii și romantismului. Printre varietățile de flori care cuceresc inimile, trandafirii rămân indiscutabil în fruntea preferințelor, etalând eleganța lor atemporală și simbolismul iubirii profunde.

Pentru a putea alege cu succes buchetul perfect, specialiștii în trandafiri de la Famous Roses Magyarország vă invită să descoperiți cele mai romantice flori pe care le puteți oferi de Ziua Îndrăgostiților.



Flori pentru Valentine’s Day sau Dragobete

Trandafiri – Trandafirii roșii sunt ambasadorii oficiali ai zilei Îndrăgostiților și sunt asociați cu dragostea, pasiunea și frumusețea. Prin frumusețea lor desvarsita și parfumul dulce, rămân apogeul expresiei iubirii. Există peste 150 de tipuri diferite de trandafiri care pot fi oferite de ziua Îndrăgostiților. Trandafirii roșii, simbol etern al pasiunii și dorinței arzătoare, se remarcă prin frumusețea lor plină de grație. În același timp, trandafirii albi, simbol al purității și inocenței, transmit tandrețea unei iubiri sincere, în timp ce trandafirii roz sunt purtători ai afecțiunii și recunoștinței.

Lalele – Lalelele sunt incredibil de atrăgătoare și liniștitoare în același timp. Ca și trandafirii, și ele vin într-o varietate de culori, cum ar fi roșu, roz, portocaliu, galben, alb, violet etc. Pentru Ziua Îndrăgostiților, specialiștii floriști recomandă buchetele formate din lalele roz și galbene, buchetele uni din lalele mov care simbolizează unicitatea împreună cu dragostea rară și adevărată, iar cele roșii cunoscute în special pentru că exprimă sentimente puternice de dragoste față de partener.

Orhidee – Orhideele sunt un omagiu adus iubirii unice și irepetabile. Sunt flori romantice extrem de populare din două motive. În primul rând, rămân proaspete pentru o lungă perioadă de timp și supraviețuiesc cu ușurință vremii ostile. Această calitate a orhideelor poate semnifica un simbol al legăturii interpersonale puternice care poate supraviețui greutăților vieții. În al doilea rând, când vine vorba de orhidee există o varietate mare de culori, forme și dimensiuni. Orhideea, prin forma sa grațioasa și inflorescențele spectaculoase, reprezintă o alegere sofisticată pentru cei care doresc să transmită o dovadă de iubire rafinată.

Bujorul – Bujorii sunt o altă floare foarte romantică. Florile stratificate, rotunjite, de culoare roz sunt delicate, dar uimitor de elegante. Bujorii sunt flori care necesită îngrijire specială. Bujorii sunt cunoscuți a fi simbolul afecțiunii, atracției și iubirii.

Liliacul – Liliacul, cu florile sale minunate și aroma lor subtilă, reprezintă o alegere perfectă pentru cei care doresc să împărtășească iubirea pură și nealterată. Florile lor romantice sunt un tribut adus celei mai sincere iubiri.

Crinul – La fel ca orhideele, crinii sunt disponibili în atât de multe soiuri si nuante. Crinul, cu frumusețea sa regală și aroma sa deosebită, exprimă o iubire nobilă și rafinată. Crinii roșii transmit un mesaj mult mai pasional decât omologii lor albi. Aceste flori exotice aduc o notă de mister și eleganță de ziua iubirii. Fie că îi oferiți singuri într-un buchet sau în combinație cu trandafiri rosii, sunt o surpriză încântătoare.

Garoafa – Garoafele sunt prietenoase și cu bugetul și sunt extrem de frumoase. Disponibile în toate nuanțele vibrante, garoafele reprezintă un simbol al iubirii pasionale. Roșu aprins, alb pur, verde sau roz delicat, garoafa înflorește ca un omagiu adus dragostei în toate formele sale. Garoafele roșii și roz sunt cele mai populare de Ziua Îndrăgostiților. Garoafele sunt cunoscute că simbolizează iubirea pură și necondiționată. Acesta este motivul pentru care au un loc special de Zilei Îndrăgostiților.

Indiferent de alegere, aceste flori aduc cu ele povestea subtilă a iubirii, reprezentând simboluri puternice ale sentimentelor. Fiecare floare înseamnă o altă pagină a poveștii de dragoste, iar Ziua Îndrăgostiților este momentul perfect să o împărtășiți cu persoana dragă.

Despre Famous Roses

Dacă vă doriți un trandafir unic în ghiveci sau în gradină, intrați în lumea magică a trandafirilor. Aveți de ales dintre cele peste 100 de soiuri de trandafiri medaliați și celebri în întreaga lume! La Famous Roses Magyarország găsiți trandafirii de care aveți nevoie pentru a vă transforma casa și gradina în galerii de arta.

De la trandafiri cățărători și parfumați până la trandafiri de dulceață, de la cei mai mari creatori ai lumii. Medaliați, celebri și cu garanție pentru prindere, soi și culoare, Famous Roses Magyarország vă oferă cei mai calitativi și rezistenți butași de trandafiri de pe piață. Acești trandafiri de colecție, adevărate opere de artă pentru totdeauna, sunt cele mai inspirate cadouri cu flori care rezistă an de an.

foto: PR, shutterstock