“Viata este un vis” a spus candva un poet, dar mai aproape de adevar e acela care a spus ca visele sunt insasi viata. Nu e nevoie sa ne pierdem in speculatii oculte si mistice pentru a lamuri notiunea de vis. Cunostintele omului despre trupul si sufletul sau au ajuns azi destul de departe astfel incat putem sa stabilim si delimita sediul biologic al visului.
Visul nu-si are originea nici in intamplare si nici intr-o lume misterioasa ci in adancurile numai in parte cunoscute ale sufletului omenesc. Desigur, cititorii vor avea de facut aici o obiectie. De vreme ce toti visam in somn, unii mai mult, altii mai putin, fiecare are dreptul sa-si spuna parerea in aceasta chestiune. Si de aceea majoritatea inclina spre teoria ca visele nu sunt decat un fum, o spuma si nimic mai mult. Caci mai toate visele sunt absurde, ilogice, ireale, mai mult decat fragmentare. “Imagini fara substanta” le-a numit candva un poet. Si tocmai in ele s-ar dezvalui tainele sufletului omenesc? Atat de haotic, atat de asemanator unei naluciri sa fie sufletul nostru?
Lumea viselor
Ce e somnul? Nimic altceva decat odihna constientului. Corpul insa se odihneste numai in aparenta, in realitate el e foarte activ. Inima, plamanii, intestinele, toate organele continua sa lucreze. Creierul lucreaza, iar sufletul nu doarme. Numai constientul e suspendat. In stare de veghe omul este legat de timpul in care traieste, de mediul inconjurator, de locul unde se gaseste si de indatoririle sale. Lumea viselor nu e altceva decat adancul fiecarui om, in care se cufunda in fiecare noapte, care-si cere drepturile lui in ritmul somnului si al veghei si fara de care omul n-ar fi altceva de cat un “manunchi de reflexe” condus de lumea din afara. Lumea viselor nu e insa ceea ce intelegem in genere cand rostim cuvantul “vis”, caci ea subintelege, in primul rand, absenta constiintei. E mai mult un fenomen de granita, care se petrece aproape in pragul constientului, in acea ingusta “tara a sufletului” care nu apartine nici somnului nici veghei. In aceasta sfera de semi-constienta infloreste lumea minunata a visurilor.
Necunoscutul din noi
Lumea visului: ni se dezvaluie intamplari care au inteles ascuns si care prin forta, coloritul si prin precizia lor impresioneaza puternic pe acel care viseaza. Tulburarea pricinuita de un vis poate fi si dupa desteptare atat de puternica, incat sa nu poata fi uitat multa vreme. El poate avea unele consecinte. Daca visul nu dezvaluie necunoscutul din noi, el ne lasa sa gandim multe, in masura in care stim sa talmacim limbajul subconstientului. Nu e nevoie pentru aceasta sa alunecam in ocultism si sa asteptam ca visul sa joace rolul de prezicator.
Invatati sa visati!
Visul e o fereastra spre acea lume interioara a omului, unde el ia hotararile, unde dorintele sale lupta intre ele, unde constiinta i se intareste si vointa i se limpezeste, dar unde in acelasi timp preocuparile de capetenie ale vietii de toate zilele isi gasesc solutia prin jocul liber al “gandirii pure” neinfluentata de nimic din afara. De aici deriva bunul obicei al oamenilor cu experienta care nu se multumesc numai sa reflecte asupra unei chestiuni dificile ci lasa sa treaca noaptea ca sa o judece mai bine. Tot de aici deriva si experienta bine cunoscuta oricarui scolar si anume: cum o lectie citita numai odata, se poate imprima peste noapte adanc in minte. Cati savanti n-au facut descoperiri interesante in somn… Se povesteste cazul chimistului August von Kekulé care a vazut in vis faimosul “Ciclu benzenic” si care a strigat in mijlocul unei adunari de savanti: “Invatati sa visati, domnilor!” Marele lui profesor, Justin V. Liebig o ilustreaza: “Teoriile cele mai bune chiar, ii vin omului in minte fara mijlocirea lui si e mult mai usor sa faci teorie decat sa stabilesti un simplu fapt prin experienta”. Iata de ce e important nu sa talmacim visele, ci mai curand sa le lasam sa ne ajute.