Ce semnifică cifrele de pe cutiile de vopsea de păr!

Ce faci atunci când nu ai timp să ajungi la salon, dar vrei cu orice preț o reîmprospătare a culorii părului? Sau când ai nevoie urgent de o schimbare, dar stilistul tău nu e disponibil sau, pur și simplu, ai uitat complet să faci o programare din timp?



Cum alegi culoarea

Dacă singura ta soluție este vopsitul de una singură acasă, aceste informații te vor ajuta să eviți orice catastrofă estetică fix când ți-e lumea mai dragă și să-i oferi părului culoarea pe care o merită.

Atunci când te-ai hotărât să te vopsești, dar nu eşti hotărâtă ce nuanţă de păr să alegi sau nu ştii care ţi se potriveşte mai mult, mizează pe vopselurile care au pe ambalaj o singură cifră (3, 4, 5, 6, 7, 8, 9) sau astfel numerorate: 3.0, 4.0, 5.0 etc. Ce reprezintă acestea și cum să faci să nu greșești?

Prima cifră se referă la culoarea de bază sau înălţimea de ton şi, de regulă, această numerotare este respectată de toate firmele de vopseluri de păr. Astfel, avem 1 – negru, 2 – şaten închis spre negru, 3 – şaten închis, 4 – şaten mediu, 5 – şaten deschis, 6 – blond închis, 7 – blond mediu, 8 – blond deschis, 9 – blond foarte deschis şi 10 – o nuanţă şi mai deschisă de blond.

Reflexiile au și ele o cifră

După punct apare o altă cifră, care indică reflexiile culorii. Mai exact: 0 – neutru, 1 – cenuşiu, 2 – violet, 3 – auriu, 4 – arămiu, 5 – mahon, 6 – roşu, 7 – maro, 8 – verde. Poţi verifica aceste informaţii la sfârşitul catalogului sau al paletei de culori, unde de obicei sunt reprezentate pe un cerc al culorilor.

Cum foloseşti vopseaua de păr cu oxidant

Dacă optezi pentru o vopsea de păr obişnuită, foloseşte oxidantul din cutie, care este, adesea, 6%. Mai pot fi oxidanţi de 1,8%, 3%, 9% şi 12%.

Extra truc

Dacă vrei să acoperi firele albe, iar restul părului este vopsit, colorează doar rădăcinile. Foloseşte vopsea de păr naturală, care are doar o cifră pe ambalaj. Ca frecvenţă, o dată la trei luni este indicată acoperirea rădăcinilor. Truc: aplică din abundenţă vopsea de păr şi mai puţin oxidant (nu tot tubul din cutie).

Text Cristina Dudău