Ce să faci și ce să nu faci după operația de liposucție?

liposucţie

În rândul procedurilor estetice, liposucția se evidențiază ca o opțiune care poate aduce transformări semnificative la nivelul corpului, iar datele de specialitate arată că aceasta a fost cea mai frecventă procedură estetică în anii 2021 și 2022, cu peste 2,3 proceduri efectuate pe plan global.

Prin liposucție se îndepărtează grăsimea excesivă din anumite regiuni ale corpului. Și pentru că această procedură oferă rezultate foarte râvnite și de lungă durată, este foarte important să știi care sunt recomandările specialiștilor din domeniu și, totodată, ce obiceiuri ar trebui să eviți după o asemenea intervenție chirugicală, pentru o recuperare eficientă.

Regula de aur: urmează cu strictețe indicațiile medicului

În ciuda aparențelor, procesul de recuperare după operație nu trebuie să fie marcat de stres și disconfort excesiv. Respectarea cu strictețe a recomandărilor medicului poate transforma această perioadă într-un proces lin și fără complicații semnificative.

Aflăm de la dr. Cristian Nițescu, chirurg estetician cu peste 25 de ani de experiență, că perioada de recuperare de după liposucție variază între 7-14 zile, în funcție de zonele pe care s-a efectuat procedura. Mai exact, recuperarea este mai scurtă, dacă este vorba despre abdomen și fese, și mai extinsă atunci când intervenția este făcută la nivelul membrelor inferioare.

dr nitescu

„În abordarea conduitei postoperatorii, după liposucție, respectarea indicațiilor medicului conduc spre cele mai bune rezultate. Pacientul trebuie să urmeze perioada de 7-14 zile de repaus, după care poate relua treptat activitățile curente. Este foarte important să poarte corect, timp de minimum 14 zile, contenția elastică aplicată postoperator pe zonele operate, să evite deplasările lungi și să ia în primele zile după operație medicația prescrisă de medic”, explică dr. Cristian Nițescu.

Cheia recuperării: odihna 

După o liposucție, se recomandă o pauză binemeritată de la activitățile de orice fel și odihnă după pofta inimii. Asigură-te că ții cont de aceste îndrumări. Desigur, activitatea fizică aduce numeroase beneficii organismului, dar după o liposucție, aceasta poate intensifica vânătăile și umflăturile. Așadar, este recomandat să abordezi exercițiile cu atenție în primele săptămâni post-operatorii.

„Cu excepția primelor 7 zile de după liposucție, când repausul este aproape total, în următoarele zile activitățile fizice sunt permise treptat, fără a exagera, culminând cu exerciții fizice grele și pe o perioadă mai lungă de timp, după circa două luni de la liposucție”, afirmă dr. Nițescu. Majoritatea pacienților pot reveni la muncă după o săptămână de la tratament.

O alimentație echilibrată și hidratare corespunzătoare 

Perioada de după liposucție poate părea stresantă pentru organismul tău. Dr. Cristian Nițescu este de părere că, pentru a-și menține rezultatele liposucției pe termen lung, un pacient trebuie să aibă o dietă corectă, un stil de viață sănătos, să evite fumatul și să respecte toate indicațiile medicului chirurg timp de minimum 9 luni. Doar așa, țesuturile se pot vindeca într-un mod corect.

„Este de preferat o dietă variată și echilibrată, bogată în proteine, antioxidanți, legume și fructe proaspete, dar săracă în calorii. Este crucial să eviți consumul de alimente procesate și sărate, deoarece excesul de sare poate contribui la intensificarea umflăturilor, afectând negativ procesul de recuperare.”, mai arată dr. Cristian Nițescu.

Hidratarea, recunoscută ca un pilon al sănătății, joacă un rol deosebit de important în perioada de recuperare postoperatorie. Este benefic să consumi până la 10 pahare de apă sau alte lichide, cum ar fi ceaiul, în fiecare zi. Acest obicei nu doar previne deshidratarea, ci contribuie și la eliminarea eficientă a excesului de lichide din organism. Evită consumul de băuturi carbogazoase, deoarece acestea pot genera senzația de balonare, perturbând procesul de recuperare.

Naturalis Rehidrafort are rolul de a contribui la restabilirea echilibrului electrolitic prin compensarea rapida a pierderii de minerale si lichide. Datorita compozitiei echilibrate de ingrediente active, Naturalis Rehidrafort ajuta la corectarea starilor de deshidratare.

Alte recomandări utile după liposucție

După o operație de liposucție, există câteva aspecte esențiale pe care trebuie să le eviți pentru a asigura o recuperare lină și fără complicații. Iată ce ar trebui să ții minte:

Evită înotul și băile

După liposucție, este recomandat să renunți la înot și baie pentru o anumită perioadă. Expunerea la apă poate intensifica umflarea în zona în care a fost efectuată procedura. Evită și utilizarea jacuzzi-ului sau a saunei în acest interval. 

Nu purta haine strâmte

În primele săptămâni de după liposucție, hainele strâmte ar trebui să iasă din garderoba ta pentru perioadă, alături de orice alt articol care restricționează circulația sangvină.

Evită ridicarea unor obiecte grele

Pe durata recuperării tale, este crucial să nu ridici obiecte grele până când chirurgul tău nu consideră că este în regulă. Ridicarea greutăților ar putea cauza sângerări severe sau chiar cicatrici permanente.

Nu ignora semnalele de alarmă

Este foarte important să știi să recunoști semnele de potențiale complicații după liposucție și să nu le ignori. Monitorizează schimbările corpului și mergi la medic dacă observi roșeață excesivă, umflături, dureri persistente sau secreții neobișnuite de la inciziile operației. Acestea ar putea indica prezența unei infecții sau complicații în procesul de recuperare. Contactează imediat chirurgul dacă observi astfel de simptome îngrijorătoare.