Ai primit invitația la marele eveniment și ești în căutarea unor modele de rochii de nașă? Este minunat să fii ales ca părinte spiritual pentru o tânără familie, iar, dacă aceste persoane îți sunt foarte dragi, atunci este o mare bucurie pentru tine și te implici cu drag.
Ei bine, nu oricum, pentru că ai de respectat niște reguli, nu e doar despre tendințe. Discutăm în acest articol despre rochii de nașă, câte ar trebui să ai la nuntă, ce modele poți alege pentru ca totul să fie făcut ca la carte, din postura ta.
De câte rochii de nașă ai nevoie?
Adevărul este că, după vestimentația mirilor, cea a nașilor este de asemenea importantă. Eleganța este la ea acasă așa că, dacă ai decis că le vei fi alături, atunci nu poți alege rochii de nașă la întâmplare.
Lungă, scurtă, de zi sau de seară? Dintre atâtea modele de rochii de nașă simți că te pierzi însă, nu este cazul. Regula de bun simț spune că nu trebuie să fii mai spectaculoasă decât mireasa. Apoi, rochii de nașă prea scurte nu sunt adecvate, dar nici mai lungi decât a miresei.
Nu este o regulă, dar în 2025 s-a făcut deja trecerea către ideea de a avea două rochii de nașă, una pentru cununia civilă și una pentru cea religioasă. Și, este și mai bine dacă poți face alegeri care să te ajute și legat de momentul zilei.
Dacă lucrurile vor fi organizate de așa natură încât știi că nu vei avea șansa să te schimbi, atunci o idee bună este să îți alegi un model de rochii de nașă uni care să-ți permită o schimbare de look cu ajutorul unor accesorii, eventual care are elemente ce se detașează.
Dacă mergi ideea a două rochii de nașă, atunci să ai în vedere una de zi, elegantă și de efect, dar potrivită și pentru ceremonia religioasă. Apoi, rochia de seară trebuie să te pună în valoare și să-ți asigure o apariție memorabilă!
Cum alegi rochii de nașă?
Sunt mai multe aspecte de luat în considerare, dar cel esențial este legat de forma corpului tău. Altfel, poți alege oricâte rochii de nașă vrei și să nu-ți placă. Cunoaște-ți micile imperfecțiuni și caută modele de rochii de nașă care au capacitatea să mascheze dintre ele. Mizează pe cele care pot să-ți evidențieze atuurile!
Indiferent de ce rochii de nașă îți alegi, este important să te simți bine, să-ți asigure confort astfel ca tu să fii încrezătoare atunci când le îmbraci.
Modele de rochii de nașă care se poartă în acest an
În ce privește culorile, alege întâi de toate rochii de nașă în nuanțe care sunt potrivite pentru tine și te avantajează ! Apoi, evită nuanțele foarte închise pentru că este un eveniment fericit deci, alege nuanțe pastelate sau culori frumoase. Și, dacă nu ai idei, sperăm ca aceste rochii de nașă să te inspire:
1. Modele de rochii de nașă cu volane la umăr
Pentru nașele care vor ceva simplu, genul acesta de rochii de nașă sunt clasice, de lungime medie și potrivite pentru partea de zi a evenimentului. Poți alege o culoare vibrantă, dar plăcută și, alături de sandalele cu toc sau pantofi și o poșetă, ai o ținută frumoasă și decentă în același timp. Nu uita de coafură și machiaj, mergi pe simplitate și naturalețe și în acest caz.
2. Rochii de nașă vaporoase sau baby-doll
Sunt potrivite pentru femeile care au silueta în formă de diamant, au nevoie să mascheze talia groasă iar rochiile vaporoase sunt perfecte pentru sezonul cald sau poți opta pentru rochii de nașă de tip baby- doll pentru că sunt strânse la nivelul bustului și ascund talia tocmai pentru că privirea este captată la nivelul umerilor.
3. Rochiile din mătase naturală
Sunt modele de rochii de nașă superbe deci, nu ai cum să nu-și găsești, dar alege una până la genunchi și, dacă ești inspirată să-ți alegi un model potrivit, aceasta merge foarte bine și pentru partea de seară a evenimentului. Subliniază frumos corpul, poate avea un cordon care se leagă la mijloc, elemente elegante la baza gâtului sau alte detalii care să aducă plus- valoare. Ai doar grijă să nu pară aglomerată și la cum accesorizezi.
4. Rochiile pentru femeile cu formă corporală de clepsidră
Nu sunt multe de spus, orice rochii de nașă pentru cele care au corpul în formă de clepsidră sunt în tendințe, vin cu echilibru și armonie, dar evită să alegi rochii super strâmte oricât de bine ai arăta. Alege rochia care scoate în evidență decent și frumos linia corpului fără exagerare de niciun fel.
5. Rochiile din satin de lungime medie
Imaginează-ți un verde smarald, o culoare ce se poartă anul acesta ! Acest gen de rochii de nașă din satinul și o astfel de nuanță vin întotdeauna cu o feminitate incredibilă. Lungimea medie nu va lăsa ca ceva să pară exagerat, un croi tip cloș arată superb din satin iar un model bine ales cu un decolteu decent, va face ca rochia să fie potrivită atât pentru zi cât și pentru seară.
Diversitatea de modele este enormă așa că, nu ne facem griji că nu vei avea ce alege din gama de rochii de nașă însă, află că se poartă și nuanțe perlate precum rozul, dar și un albastru regal din tafta, cu broderie. Trebuie să știi exact ce este potrivit pentru tine și corpul tău și să păstrezi decența și, vei arăta minunat!