Persoanele care mănâncă orez în mod regulat au mai mult arsenic în organism decât restul, după cum arată un studiu recent al cercetătorilor de la Universitatea din Manchester.
Expunerea cronică la această substanță poate duce la cancer de vezica urinară, pulmonar și de piele, precum și la diabet și boli cardiovasculare. Conform My Health News Daily, oamenii de știință spun că aceeași substanță în exces este extrem de periculoasă și pentru femeile însărcinate, căci se poate ajunge la avort spontan sau la moartea fătului.
Arsenicul este o substanță care se găsește în mod curent în mediul înconjurător, mai ales din cauza pesticidelor cu care sunt stropite diverse alimente. Cercetătorii au analizat nivelul de arsenic din sângele a 229 de femei dintr-un centru prenatal din New Hampshire.
Voluntarelor le-au fost notate și cantitatea de orez pe care o consumau și apa pe care o beau cu 3 zile înainte de recoltarea analizelor. 73 dintre ele au mâncat orez în această perioada, în cazul acestora și nivelul de arsenic observat fiind mult mai mare față de restul.
În întreaga lume, peste trei miliarde de oameni consumă orez ca baza a alimentației.
Profesorul David Polya, din Universitatea Manchester, a declarat: „Tipul de studiu efectuat, un studiu ecologic, are multe limitări, dar este un mod relativ ieftin de a determina dacă există o legătură plauzibilă între consumul crescut de orez anorganic contaminat cu arsenic și riscul crescut de boli cardiovasculare”.
Citește aici Rețete de înfrumusețare cu orez
Text Cristina Dudău