Fiecare an aduce cu sine schimbări inclusiv în privința tendințelor de design de interior. 2021 nu face excepție de la regulă, cu atât mai mult cu cât este influențat inclusiv de impactul pandemiei asupra stilului de viață al fiecăruia din noi.
“Pandemia a schimbat obiceiuri și stiluri de viață în 2020. Deși e o speranță că 2021 va fi diferit și că ne vom întoarce treptat la ceea ce numeam normal acum un an , trendurile de design s-au schimbat semnificativ, în principal atenția îndreptându-se către confortul propriei locuințe și posibilitatea de a o adapta la nevoile care pot apărea.
Studiile din domeniul designului de interior arată că în 2021 vor predomina ambientele cât mai calme, calde, liniștitoare, inspirate din natură, într-un cuvânt confortul mult dorit și stabilitatea pe care le poți avea doar în spațiul personal și doar acasă”, spune designerul Sergiu Călifar.
Ce este în trend:
Decorațiuni și piese inspirate din natură. Este un trend nou, iar aceste elemente pot avea inserții de materiale naturale sau pot replica diverse categorii de animale.
Lastre. Sunt marele trend în prezent. Sunt placaje din ceramică prelucrate cu ajutorul unei tehnologii noi astfel încât să imite 1 la 1 materiale naturale, precum beton, piatră, marmură, ori reinterpretări din onyx. Pe lângă un plus estetic, au un mare avantaj practic: nu se pătează în timp și nu trebuie rașchetate sau tratate așa cum se întâmplă în cazul materialelor naturale. Pot fi folosite ca o placare într-o baie, la placarea unui blat de bucătarie sau a unei insule în living sau bucătărie open space.
Foto tapetul rezistent la apă. Este foarte practic și se poate folosi în special în baie, la cabina de duș, în zona de spa, piscină sau jacuzzi. Este rezistent și de mare impact vizual. Pot fi alese grafice diverse, de la imagini abstractizate inspirate din urban art sau street art, până la elemente vegetale sau forme geometrice la o scară mare.
Tapițeriile sau materialele tapițate. Pot fi folosite pentru zona de zi, în living, pe canapea sau în jurul zonei de dining, ori în dormitor.
Parchet în nuanțe tip stejar, cât mai naturale, mai clasice, cu finisaje uleiate, nu lăcuite.
Linia mobilerului monocromată. Noi folosim grejuri medii cu ușoare tente fine de movaliu, cu mici inserții negre laterale, la plintă sau mânere, ori alb, dacă vrei stil clasic sau în încăperi unde este nevoie de lumină naturală.
Clasic cu futurist. Ca stil, se poartă inserții între elemente clasice cu unele moderne, ușor futuriste: rame clasice ale sau la culoarea peretelui și, în fața lor, o bibliotecă subțire, cu o linie ușoară, și o canapea ușor futuristă.
Raport cald-rece – când te uiți la un ambient (zona living – covor, canapea, perete spate, tablou supradimesionat care stă pe pardoseală), canapea gri cu baza caldă (covor sau pardosea), perete bază rece/neutră și punem baza caldă în tablou.
Accesorii voluminoase. Deasupra mesei pot fi boluri îmbrăcate în material ce pare natural (precum piatra).