Ce provoacă durerile de spate și cum le putem remedia?

Durerile de spate afectează milioane de oameni în întreaga lume având diverse cauze și manifestări. De la stilul de viață sedentar la leziuni sau condiții medicale, acestea pot influența calitatea vieții și pot afecta orice persoană indiferent de vârstă. Durerile de spate sunt un disconfort fizic care apar de-a lungul coloanei vertebrale și pot fi cauzate de accidente, activitate inadecvată și unele afecțiuni medicale.

Durerea lombară este al doilea cel mai frecvent motiv pentru care oamenii se prezintă la medic,  a cincea cauză de spitalizare şi al treilea cel mai frecvent motiv pentru o intervenţie chirurgicală, impactul socio-economic fiind unul major. Lombalgia reprezintă un simptom, având cauze complexe, implicând afectarea musculară, articulară, vertebrală şi/sau a structurilor spinale şi nervilor periferici.

Odată cu înaintarea în vârstă, majoritatea persoanelor sunt expuse riscului de a se confrunta cu dureri de spate. De asemenea, sunt expuse unui risc mai mare persoanele care: nu fac exerciții fizice, au artrită; sunt supraponderale, ridică folosind spatele în loc de picioare; suferă de anxietate sau depresie și fumătorii. În funcție de afecțiune, durerea resimțită poate fi constantă, surdă, bruscă, ascuțită sau arzătoare, iar tratamentul variază, în funcție de cauză și severitate.

Dr. Ovidiu Cristian Chiriac, Asistent Universitar UMF dr. Carol Davila,  medic primar medicină fizică recuperare medicală și balneologie explică simptomele durerii de spate, diferitele cauze, factorii de risc și opțiunile de tratament.

„Radiculopatia coloanei lombare este una dintre cele mai frecvente afecţiuni neuromusculare întâlnite şi principala cauză de dizabilitate în lumea dezvoltată cauzând costuri de asistență medicală de miliarde de dolari anual.  Procentul persoanelor care suferă din cauza durerii lombare, precum şi costul tratamentului, au suferit o creştere constantă în ultimii 30 de ani. Radiculopatiile de cauză discală reprezintă 36.7% din totalul afecţiunilor coloanei lombare. Printre leziunile sistemului nervos periferic, radiculitele lombo-sacrale constituie 70%. Sindroamele radiculare sunt prezente la 37,4% dintre bolnavii cu modificări degenerative distrofice ale discurilor intervertebrale. Radiculopatiile discogene produc cel mai înalt procent de invaliditate. Afectarea persoanelor de vârstă tânără (25 – 45 ani) în maximă activitate fizică şi intelectuală confirmă importanţa medico – socială a problemei. Pierderea temporară a capacităţii de muncă este determinată cel mai frecvent de anumite dereglări la nivel lombar, manifestate clinic prin dureri lombare. Una din cele mai frecvente cauze ale durerii lombare este hernia de disc, aceasta afectând 1/3 din populaţia cu vârstă mai mare de 20 ani, iar în 3% din cazuri este observată şi implicarea radiculară. Hernia de disc lombară reprezintă o patologie foarte complexă, provocând dureri lombare, deficite motorii, precum şi probleme sfincteriene. Totodată, aceasta implică şi un cost social al tratamentului atât medical, cât şi chirurgical destul de ridicat. Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), hernia de disc lombară reprezintă principala cauză de încetare a activării persoanelor tinere în câmpul muncii, fiind totodată şi principala cauză de radiculopatie.”



Simptomele și cauzele durerii de spate

Durerea lombară este un simptom care stă la baza mai multor sindroame în patologia coloanei lombare. Cele mai multe cazuri au un debut lent ca urmare a unor factori externi, precum domeniul de activitate ( munca grea din construcții, transporturi, etc), dar și a unor factori interni, precum antecedente familiale, înălțime mai mare, excesul de greutate, stilul de viață sedentar, tuse cronică, etc.

Durerile de spate pot varia de la un ușor disconfort până la dureri severe. Pot fi localizate într-un singur loc sau pot radia în alte zone ale spatelui și corpului. Simptomele comune ale durerii de spate includ: senzație de durere; incapacitatea de a sta drept; flexibilitate limitată; durere care radiază în jos pe fese, șold sau picior; durere ascuțită, înțepătoare; intensificarea durerii la aplecare, ridicare, răsucire, stat în picioare sau mers.

Radiculopatia lombară poate include un set de sindroame neurologice cauzate în principal de compresia rădăcinilor nervoase la nivelul emergenței acestora din coloana vertebrală lombară la diferite niveluri. Radiculopatia lombară este una dintre cele mai întâlnite probleme de sănătate publică cu o prevalență estimată la 3 – 5% din populație, afectând în acelaşi timp atât femeile, cât şi bărbații. Mecanismul de apariție a radiculopatiei lombare este unul complex datorită reperelor anatomice de la acest nivel. Astfel, rădăcinile nervoase “călătoresc” în canalul lombar de la nivelul L1 – L2 sub forma unui grup denumit “Coadă de cal”. Ele pot fi afectate pe traseul lor prin sacul dural de o singură compresie datorată unui disc intervertebral protruzionat sau contactului cu osteofitoza marginală a vertebrelor degenerate artrozic. Cel mai important factor care conduce la apariția radiculopatiei lombare este hernia de disc, însă, la aceasta contribuie şi vârsta, factorii ereditari, postura proastă, dar şi anomaliile coloanei vertebrale.”, explica medicul specialist.

Atunci când vorbim despre apariția durerii coloanei lombare, se poate spune că aceasta este auto-limitată rezolvându-se în mare parte fără intervenții. Durerile de spate sunt clasificate în funcție de durată, astfel: durere acută sau durere de scurtă durată (câteva zile până la patru săptămâni); durere subacută ( între patru până la douăsprezece săptămâni) și durere cronică sau durere pe termen lung ( trei luni sau mai mult). Cercetările efectuate arată că aproximativ 50% dintre aceste cazuri sunt rezolvate în termen de una până la două săptămâni, iar în 90% dintre cazuri se rezolvă între 6 până la 12 săptămâni.

Diagnostic și tratament pentru durerile de spate

Pentru a evalua și diagnostica corect durerea de spate, medicul specialist are nevoie de toate informațiile de la simptome, istoric de sănătate și stil de viață, urmate în cele mai frecvente cazuri de  teste imagistice, cum ar fi tomografia computerizată (CT), imagistica prin rezonanță magnetică (RMN), mielografia și radiografia, toate oferă imagini detaliate ale coloanei vertebrale și țesuturilor.

„Sindromul dureros lombar sau lomboradicular (durerea lombară joasă) reprezintă cea mai frecventă suferinţă neuro-musculară care afectează, în general, toate vârstele şi categoriile de populaţie. Durerea lombară joasă poate să fie cauzată de decondiţionare, o rezistenţă scăzută şi dezechilibre la nivelul anumitor grupe musculare. Din această cauză, este important să se identifice orice tipar de mişcare ineficient sau anormal ce controlează mişcările coloanei şi poziţia pelvisului. Anamneza și un examen clinic realizate amănunţit trebuie să stabilească dacă durerea este articulară sau non-articulară, acută sau cronică, persistentă sau migratoare, de asemenea este necesar să se identifice modalitatea de iradiere şi tipul de durere (mecanică sau inflamatorie). Durerea de tip mecanic este asociată cu patologia de tip degenerativ, se caracterizează prin faptul că se ameliorează la repaus, se însoţeşte de redoare matinală sub 30 de minute şi nu se însoţeşte de manifestări inflamatorii locale. Medicaţia utilizată reprezintă un aspect important, fiind uneori factor agravant, în unele situaţii. Scopul anamnezei, în afară de a stabili diagnosticul funcţional, este şi de a explora perspectivele pacietului şi experienţele legate de boală.”

Cauza durerii tale de spate determină tratamentul, iar acesta poate consta în: comprese calde & reci, exerciții de stretching, medicamente ( antiinflamatoare), substanțe topice ( creme, plasturi, spary-uri), acupunctură, masaj, terapii laser, ultrasunete, fizioterapie, kinetoterapie, tehnici de eliberare a mușchilor, mușchilor spatelui și țesuturilor moi, injecții localizate, intervenții chirurgicale noninvazive sau minim invazive și intervenții chirurgicale majore.

„Studiile care au vizat aplicarea unor diverse tratamente în radiculopatiile coloanei lombare, în special în faza de debut iniţială a bolii, au arătat că acestea au o eficacitate limitată. Tratamentele cel mai frecvent prescrise, cum sunt medicamentele, kinetoterapia şi manipulările, au atins, în cursul studiilor clinice de mari dimensiuni, îmbunătăţiri de doar 10 sau 20 de puncte din cele 100 ale scalei analog-vizuale pentru durere . Programul trebuie proiectat pe baza stării generale a pacientului și ţinând cont de simptomele acestuia. Dacă nu este adaptat ar putea agrava simptomele. Kinetoterapia se poate aplica în toate stadiile evolutive ale lombosacralgiei de cauză discală, dar trebuie individualizată în funcţie de forma clinică. O clasificare, care să permită sintetizarea mijloacelor de tratament, este utilă pentru a orienta terapeutul. Examenul clinic va preciza perioada în care se situează pacientul: acută, subacută, cronică sau remisie . Tratamentul radiculopatiei coloanei lombare în fază cronică sau în remisie cuprinde mijloace specifice și nespecifice, precum: exerciţii fizice ( active, active sub formă de rezistență, sub forma mobilizărilor autopasive și de tip stretching static); masaj; ergoterapie (readaptare a condiţiilor de funcţionare a coloanei vertebrale lombare); electroterapie (se utilizează diverse forme de curenţi: curent galvanic, curenţi cu impulsuri de joasă frecvenţă, medie sau înaltă, curenţi electromagnetici – magnetodiafluxul, laserterapia și ultrasunetul) și hidrokinetoterapia (efectuarea unor exerciţii în apă).”, recomandă Dr. Ovidiu Cristian Chiriac, Asistent Universitar UMF dr. Carol Davila,  medic primar medicină fizică recuperare medicală și balneologie.

Durerile lombare pot fi o provocare majoră. Adoptarea unui stil de viață activ, menținerea unei posturi corecte și conștientizarea factorilor care pot contribui la durerile de spate sunt pași esențiali pentru menținerea sănătății coloanei vertebrale. Dacă durerile de spate persită și vă afectează viața de zi cu zi, consultarea unui medic specialist este crucială pentru diagnostic și tratament adecvat.

foto: PR, shutterstock