Oamenii au o psihologie foarte complicata si niste mecanisme incurcate prin care isi decid actiunile si care, de multe ori, le dau viata peste cap. Cand isi cauta un partener, se gandesc numai la calitatile pe care si-ar dori sa le gaseasca in el, insa, de multe ori, termina prin a alege o persoana nepotrivita, care ii raneste frecvent.
Ce ne atrage in astfel de relatii defectuoase sau, mai simplu spus, nefericite? Pentru a intelege acest lucru, trebuie sa intelegem mai intai cum functioneaza atractia.
-
Mecanismele atractiei
Nu mereu suntem atrasi de persoane care arata foarte bine, pentru ca atractia fizica nu este acelasi lucru cu atractia emotionala. De cine suntem atrasi emotional are legatura cu felul in care am crescut. Crucial in atractia emotionala este sa gasim nu o persoana care seamana cu parintii nostri, ci una care poate recrea din punct de vedere psihologic mediul in care am crescut de mici. Acest lucru ne ofera o zona de confort emotional care ne ofera posibilitatea de a retrai si de a rezolva problemele pe care le-am avut in copilarie. Aceasta zona de confort dupa care alergam cand ne facem mari a fost creata psihologic de-a lungul cresterii noastre, bazata fiind pe rolul pe care il aveam in raport cu parintii sau persoanele care aveau grija de noi.
Suntem atrasi emotional de persoane care se pot conecta la zonele emotionale pe care noi le respingem, le renegam. De exemplu, la o persoana care respinge furia, agresivitatea, care a invatat sa isi reprime de mica aceste emotii pentru ca a le arata nu este bine, agresivitatea si furia devin parti ale eului sau reprimat. Astfel de persoane, adica acelea care pierd contactul cu agresivitatea lor, pot fi atrase tocmai de persoane foarte agresive, care nu-si reprima furia, ci si-o exprima, ca o incercare de compensare.
-
De la confort la nefericire
De asemenea, suntem atrasi de parteneri care inglobeaza atat partile pozitive, cat si pe cele negative ale celor care au avut grija de noi, in cele mai multe cazuri ale parintilor. De obicei, la inceputul unor astfel de relatii experimentam o euforie, provocata tocmai de intalnirea cu acea “zona de confort” mult asteptata. Aceasta ne pacaleste practic ca vom putea repara in curand acele probleme din copilarie pe care nu le-am rezolvat cu parintii nostri. Astfel ca, la inceputul relatiei, creierul nostru interpreteaza defectele partenerului ca avand potential reparator. Incet, incet, dupa ce trece euforia inceputurilor, aceste parti negative care ne-au adus impreuna devin enervante, iritante sau chiar periculoase. Ajungem sa vedem ca relatia nu ne va rezolva problemele din copilarie si astfel ramanem pana la urma cu aceleasi frustrari pe care le aveam cand eram mici.
Subconstientul nostru cauta familiaritate, un potential reparator, cauta persoana care poate scoate la iveala eul nostru emotional reprimat, chiar daca acesta ne face rau. Intervine atasamentul, obisnuinta de a recrea la nesfarsit relatia din copilarie care ne macina si de a juca rolul caruia ii suntem prizonieri. Practic, ne spunem fara sa ne dam seama ca am trait intr-un astfel de mediu, stim cum functioneaza, stim cum sa ne descurcam in el si acest lucru ne face sa ramanem acolo, chiar daca relatia ne face rau.
Fiecare dintre noi trebuie sa se gandeasca la ce-l atrage emotional la un partener, ce tipare de comportament are in relatii, tocmai pentru a putea iesi din cercul vicios al relatiilor distructive si pentru a putea incepe o relatie sanatoasa. Asa cum am invatat sa cautam relatii nesanatoase, la fel putem invata si sa avem relatii fericite. In general, cand doi parteneri nu pot trai nici despartiti, nici impreuna, ceea ce ii leaga sunt tocmai astfel de mecanisme, insa ele pot fi, pana la urma, reparate.
Text: Bianca Badescu
Sursa: psychcentral.com