Ce inseamna daca visezi un ceas?

Ceasul este, fara doar si poate, simbolul timpului, mai exact, simbolul trecerii timpului. Cu alte cuvinte, ceasul este un obiect de masurare, un accesoriu care a revolutionat toate domeniile vietii si care, desi impropriu spus, ne ajuta sa controlam si sa gestionam timpul. Totodata, ne atentioneaza ca vremea trece si ne ofera o incadrare intr-o anumita perioada. Atunci cand ceasul apare in vis simbolizeaza o atentionare, o avertizare a scurgerii timpului si ne aminteste de indatoriri si termene limita, dar si de ireversibilitatea sa. De obicei, persoanele stresate, anxioase, care sufera de insomnie, viseaza cel mai des ceasul ca un strigat de ajutor al subconstientului care le cere sa profite de acest timp si sa nu-l iroseasca in izolare si tristete. De asemenea, ceasul din vis poate simboliza graba de a lua o decizie sau teama de ceva nou ivit in viata, chiar teama de a imbatrani si de a nu ne trai destinul asa cum ne dorim. Acest vis cere mai multa organizare in viata reala, mai multa disciplina si ordine in actiuni. La modul general, simbolul ceasului in vis primeste o interpretare buna, fiind considerat un vis pozitiv, strans legat de personalitatea visatorului. Pentru o buna descifrare a visului, este important sa interpretati si ora pe care acesta o arata, si sa interpretati cifra sau sa va raportati la o anumita perioada din viata, din zi, luna sau saptamana.



Iata ce inseamna daca visezi numere sau cifre

Interpretarea visului in care apare un ceas

  • Daca visezi ca porti un ceas ar trebui sa-ti reorganizezi prioritatile legate de managemantul timpului, sa ai curaj sa-ti traiesti viata si sa-ti urmezi visele.
  • Ceasul de mana care apare in vis simbolizeaza puterea de decizie asupra propriului timp, capacitatea de a-l gestiona si de a-l controla in favoarea ta. Esti tipul de persoana care stie sa se organizeze foarte bine astfel incat sa-si indeplineasca, intotdeauna, sarcinile la termen. Totodata, ceasul de mana atrage atentia ca urmeaza sa faci niste cheltuieli.
  • Ceasul de perete, atunci cand il vezi in vis, atentioneaza asupra faptului ca stai pe loc, stagnezi in idei si in proiecte, si cere mai multa energie si activitate. Persoanele care viseaza un ceas de perete sunt, de obicei, nemultumite de un anume aspect din viata lor, personala sau profesionala.
  • Daca visezi ca intorci un ceas inseamna ca in realitate vei avea parte de noroc in dragoste, fie o impacare, fie o cerere in casatorie, fie iti vei intalni jumatatea.
  • Daca in vis auzi un ceas care ticaie inseamna ca trebuie sa te grabesti sa iei o decizie urgenta, care nu mai suporta amanare.
  • Daca in vis auzi un ceas care bate ora fixa este semn bun, fie primesti o veste buna, fie ai parte de o perioada linistita si te vei bucura de confort financiar.
  • Daca vezi in vis un ceas stricat, un ceas care a stat, inseamna ca in realitate nu esti o persoana organizata si nu reusesti sa-ti gestionezi timpul asa cum ti-ai dori, astfel incat nu reusesti niciodata sa respecti dedline-urile. Totodata, acest vis prevesteste ca urmeaza o perioada in care vei fi acaparata de sarcini, nu vei avea timp de relaxare si vei renunta la hobby-urile tale. Ceasul oprit la o anumita ora arata blocajul tau in domeniul profesional pe care ar trebui sa-l depasesti.
  • Daca in vis iti apare un ceas spart inseamna ca in realitate va urma o perioada grea pentru tine care te va pune la zid si-ti va cere sa devii responsabila cu timpul tau si termenele limita. Posibil sa inchei o perioada din viata ta si sa fii nevoita sa pui anumite lucruri la punct.
  • Daca visezi un ceas nou este semn bun, aducator de noroc si bucurie pe parte profesionala. Este posibil sa avansezi in cariera, sa fii apreciata pentru capacitatea ta de a te organiza si sa fii pusa intr-o functie de conducere care-ti va solicita aceste calitati. Ceasul nou este simbolul vestilor bune.
  • Daca visezi ca-ti pierzi ceasul este o atentionare asupra faptului ca in realitate esti blocata in trecut. Posibil o suferinta, o durere mare, sa-si fi lasat atat de puternic amprenta asupra ta, astfel incat in realitate sa nu-ti mai pese de prezent si, cu atat mai putin, de viitor. Insa, viata, asemenea timpului, merge inainte, fie ca vrei, fie ca nu vrei si ar fi recomandat sa nu-ti pierzi timpul ancorata in ceva ce, oricum, a trecut si nu mai poti schimba.
  • Daca visezi un ceas vechi, o bijuterie antica, atunci inseamna ca esti foarte legata de trecutul tau si ar trebui sa te desprinzi, insa, nu inainte de a-ti clarifica trairile si alegerile de odinioara. Este important sa te impaci cu trecutul tau pentru a-ti putea continua evolutia.
  • Ceasul de colectie simbolizeaza copilaria ta si atasamentul tau puternic fata de acea perioada, cu siguranta, o perioada in care erai fericita si linistita si pe care iti doresti sa o retraiesti. Trebuie sa treci peste, sa intelegi ca fiecare etapa din viata are trairile ei, si sa incerci sa te maturizezi.
  • Daca visezi un ceas vechi si rupt inseamna ca ai avut o copilarie traumatizanta si zbuciumata, iar acum ai nevoie sa uiti, sa ierti, si sa depasesti acele amintiri dureroase.
  • Daca in vis furi un ceas de la altcineva inseamna ca nu esti multumita de viata ta si ti-ai dori sa te bucuri de acelasi destin ca cel al persoanei pe care o furi. Este un vis care denota invidia ta fata de situatia financiara sau profesionala a unei alte persoane, de obicei cunoscuta.
  • Daca visezi ca gasesti un ceas, sau cineva iti face cadou un ceas, inseamna ca vei avea timp la dispozitie sa rezolvi o sarcina primita si ca o vei duce la bun sfarsit cu brio.
  • Daca visezi un ceas de aur, un ceas bijuterie, inseamna ca ai ajuns la un nivel inalt, atat profesional cat si personal, si de acum timpul tau valoreaza mai mult. Iti doresti sa-ti oferi timpul persoanelor cu adevarat importante din viata ta si sa te implici doar in activitati care-ti ofera posibilitatea de evolutie spirituala.
  • Cronometrul din vis simbolizeaza sarcinile pe care trebuie sa le indeplinesti intr-un timp foarte scurt si care simti ca te epuizeaza si te depasesc.

Iata ce inseamna daca visezi bijuterii. Click aici!

Pentru a descifra si alte simboluri din vis, click aici!

Text: Madalina Manole