Vrei să afli ce înseamnă când visezi că înșeli ? Un vis profund însă, în general vorbind, indiferent de tipul de înșelat, visul are la bază o formă de anxietate. Acest vis poate ascunde sentimente, emoții și gânduri care te frământă sau intenții. Poate reprezenta o schimbare a convingerilor sau alegerilor.
Paradoxal, dar visul poate avea o interpretare inversă în realitate deci, mare atenție, pentru că îți poate arăta ce este indicat să faci în realitate. Pentru a-l putea interpreta corect este important să-ți amintești emoția din vis, context și persoanele.
Ce înseamnă când visezi că înșeli ?
Există tendința ca atunci când se discută despre înșelat, acest termen să fie asociat vieții amoroase însă dincolo de asta, vom discuta aici despre o altă perspectivă a înșelatului căci ceea ce înseamnă când visezi că înșeli nu prezice un astfel de act și, ar fi bine să nu ignori visul pentru a nu ajunge la neplăceri.
Astfel, iată câteva idei cu ajutorul cărora poți afla ce vrea subconștientul să-ți transmită:
1. Ce înseamnă când visezi că înșeli persoana iubită ?
Din prismă amoroasă, acest vis nu vine ca să confirme sau să prevadă că persoana iubită te trădează. Totuși, îți spune ceva despre relația voastră. Mai exact, faptul că tu înșeli în vis are la bază nemulțumiri legate de relație. Ceva îți lipsește, nu mai ai entuziasm, a dispărut pasiunea și te simți neîmplinit/ă în relație. Visul mai poate însemna că ai făcut o greșeală despre care nu vrei să se afle sau simți vinovăție. În fond acestea sunt forme de înșelat chiar și în realitate, ești acolo, făcându-l pe celălalt să creadă că totul este în regulă deși nu este.
2. Ce înseamnă când visezi că înșeli pe cineva ?
În acest caz visul nu se referă la persoana iubită ci la ideea de înșelăciune asupra cuiva pentru a obține ceea ce dorești, pentru a avea plus valoare într-o situație ori vrei să-i faci rău. Indiferent de tipul de înșelat, ține cont că există o formă a relei intenții. Aceste tipuri de vise au, adesea, o interpretare inversă în realitate: dacă în vis ai înșelat, cel mai probabil nu se întâmplă și realitate. De exemplu, induci în eroare o persoană pe care ai făcut-o să aibă încredere în tine pentru postul dorit. Subconștientul îți spune că este greșit și te va conduce la remușcări (vezi și emoția din vis când înșeli și pe cine) așa că, ia decizii corecte în realitate.
Ceea ce înseamnă când visezi că înșeli în acest caz, are la bază o devalorizare personală. Te simți inferior/inferioară acelei persoane, simți că nu te ridici la înălțimea așteptărilor.
3. Tu ești persoana înșelată în vis
Acest vis îți atrage atenția asupra sentimentelor pe care le ascunzi față de cineva, pe orice plan al vieții. Nu ne referim la sentimentele pozitive căci acelea probabil că le-ai dezvălui cu multă ușurință. Acunzi sentimente de vinovăție, poate în urma unei forme de trădare, nu ești sincer/ă cu cineva sau chiar și cu tine, te sabotezi. Încearcă să faci această conștientizare și urmărește-ți gândurile pentru a remedia situația, mai ales că aceasta poate crea tensiune între voi sau stres și dezamăgire față de propria persoană. Dacă în vis ești înșelat/ă, cel mai probabil se petrece și în realitate iar dacă nu s-a petrecut, atunci ar fi bine să eviți asta.
Subconștientul îți transmite un mesaj prin acest vis. Identifică stările emoționale prin care treci și încearcă să îți amintești pe cine ai înșelat și cum te simțeai în vis pentru că după ce ai aflat ce înseamnă când visezi că înșeli în cazul tău, te poate ajuta să ai o reacție adecvată în realitate.