Vrei să știi ce înseamnă când visezi șerpi? Dacă ai văzut șerpi în vis trebuie să știi că acest vis nu prevestește, neapărat, ceva negativ. Interpretările sunt diferite iar șarpele din vis poate avea diferite conotații atât pozitive, cât și negative.
Creierul uman este programat să creadă că șarpele este o vietate rea. Așadar, te înspăimântă ideea că ai avut șerpi în vis chiar dacă, în visul tău, șerpii n-au reprezentat un pericol.
Venim în sprijinul tău pentru a interpreta cât mai corect ce înseamnă când visezi șerpi și pentru a învăța să transpui șerpii din vis în situațiile reale, astfel încât să înțelegi ce ți se transmite prin ei.
Șerpi în vis – semnificație
În primul rând, pentru o interpretare cât mai corectă, este important să-ți amintești cât mai multe detalii din vis.
Dacă ai văzut șerpi în vis încearcă să-ți amintești ce făceau, ce făceai tu, cum te-ai simțit (în pericol sau dimpotrivă), unde vă aflați și în ce context.
Apariția unor șerpi în vis are legătură cu persoanele din viața ta sau cu tine. Șerpii din vis pot însemna vulnerabilitate în fața cuiva / a ceva sau o transformare (inclusiv spirituală).
Ce este important să reții este faptul că aceste interpretări te pot ajuta, prin asocierea cu viața reală, să anticipezi și să vezi anumite lucruri din altă perspectivă.
Iată ce înseamnă când visezi șerpi care mușcă:
1. Șerpi în vis care mușcă de mână:
Acest vis are legătură cu bunătatea ta față de cei care nu o apreciază. Un astfel de vis îți atrage atenția asupra măștilor din jur, a oameni înșelători.
Dacă șarpele mușcă mâna dreaptă, este vorba de o persoană apropiată. Subconștientul tău știe, dar tu n-ai observat. Gândește-te la cum te simți față de ceva ce ai făcut recent sau urmează să faci pentru cineva.
2. Șerpi care mușcă de față:
Dacă șarpele mușcă de față, poate fi vorba de ego-ul tău, de cine ești, de imaginea ta. Cel mai probabil simți amenințare. Dacă mușcătura de șarpe este în apropiere de gât sau gură, este un atac legat de comunicare, de ceea ce vrei să susții, de apărarea ta verbală, opiniile tale.
3. Șerpi în vis care mușcă de spate:
Atacul este din spate. Este ceva ce te surprinde, poate că nici nu știi cine a făcut sau a plănuit ceva împotriva ta. De asemenea, poate însemna că cineva îți întoarce spatele când nu te aștepți.
4. Șerpi care mușcă de picior:
Dacă visezi că te mușcă un șarpe de picior, este legat de progresul tău, avansarea ta profesională sau personală. Cineva periclitează într-un fel sau altul acest proces sau te descurajează.
5. Șerpi în păr:
Acest vis are legătură cu gândurile tale, cu soluțiile pe care le cauți, probleme adunate pe care nu știi cum să le rezolvi.
Şerpi în vis – transpunere în viața reală
Dacă vezi șerpi în vis, dar nu sunt pericol pentru tine, înseamnă că nu vei fi afectat/ă. Poți vedea șerpi mușcând alte persoane, asiști.
Poți vedea şerpi în vis care sunt prietenoși cu tine și îi poți atinge, sunt persoanele din jur se pretind prietenii tăi, înțelegători, buni. Precauția te va ajuta.
Când apar șerpi în vis care sunt în patul tău, acesta este un aspect legat de sexualitate, poate fi o amenințare sau o schimbare, acordă atenție la cum te simți în vis și la context.
Visele sunt o comoară ascunsă a ta, de care nu trebuie să-ți fie frică. Acum că știi ce înseamnă când visezi șerpi, poți transpune visul pe situații din viața reală.
Chiar dacă așa pare, nu trebuie să-ți faci griji când apar șerpi în vis, trebuie doar puțină precauție iar interpretarea visului te poate ajuta să eviți neplăceri.
Descopera si alte simboluri din vis! Click aici!
Foto Shutterstock