A venit vremea marilor recunoasteri. Un mic dictator se afla in stare latenta in fiecare dintre noi. Puterea este brodata fin in culori tari, care, da, pot deveni obositoare, este plina de intensitati inalte, rezonante in mii de emotii. Puterea iti aduce invidia celorlalti si oboseala sutelor de barfe rautacioase si conformiste. Si totusi la capatul acestor enumerari se rumeneste la foc mocnit o singura concluzie: puterea ne place, dar numai cand o tinem strans in mainile noastre.
Cei care dau ordine nu sunt foarte iubiti
Indicatii, directive, ordine, sfaturi imperative, dure consilieri, sugestii cu valoare nedeclarata de porunca, decizii pe tonuri inalte luate “de comun acord”…
Poti sa le urasti sincer, sa le detesti cu pasiune si sa le numesti cum doresti. Tristul adevar este insa ca trebuie sa existe si un acel cineva care sa isi asume responsabilitatea pentru alegerea si impunerea lor. Orice grup are nevoie de o forta conducatoare, iar tu si colegii tai de serviciu nu faceti exceptie cu siguranta. Frumusetea acestui aspect vine in ultima instanta din modul in care fiecare isi exercita sau isi alege sa se supuna acestui dat natural. Cu blandete, in mod rational si coerent sau absurd, isteric si agresiv – este strict alegerea ta. Dar inainte de a trece la exemplificari, mai simt nevoia de a puncta un singur aspect. Este clar ca cei care dau ordine nu sunt deosebit de iubiti de diversele tinte ale comenzilor lor, dar sa nu uitam sa ii diferentiem pe cei care dau ordine chiar si atunci cand functia nu ii autorizeaza sa o faca. Ei? Simti cum te ineaca o calduta si placuta furie?
Micul dictator
Cum il recunosti?
Il recunosti dupa senzatia total grotesca pe care reuseste sa ti-o provoace inca din primele minute de colaborare: respiratie greoaie, tensiune fizica si psihica, senzatia unei totale lipse de libertate si disconfortul care o insoteste cu caldura. Momentul in care deschide gura se suprapune perfect cu izbucnirea unui izvor tumultuos si absolut iritant de ordine stupide si rautacioase, inutile si irationale. Si chiar daca modul in care voi formula problema in continuare, va avea un usor aer de malefic telenovelesc, trebuie sa va anunt ca toate actiunile micului dictator au in esenta un singur scop: preluarea si, ulterior, pastrarea puterii. Ce il face inca si mai antipatic? Ei bine este genul de om care face tot posibilul sa avanseze cat mai repede, iar pentru aceasta alege sa isi formeze o imagine de erou, care isi asuma mereu responsabilitati mai mari decat ale celor din jurul sau si nu isi pierde in niciun caz timpul cu proiecte care nu sunt in stare sa ii aduca macar o tremuratoare unda de afirmare. Cauti o explicatie pentru comportamentul lui respingator? Ei bine niciuna din concluziile la care risti sa ajungi nu are cum sa fie prea placuta. Ai de-a face fie cu o persoana extrem de frustrata, foarte sensibila la complimente si total nepriceputa cand vine vorba de autoironii, fie cu o persoana pe care o educatie stricta in acest sens si-a spus amprenta. Si sa stiti ca daca va spune ca a fost incredintat de Dumnezeu cu o misiune extraordinara, sa nu radeti pentru ca in niciun caz el nu glumeste.
Sfaturi pentru buna convietuire
Cum fuga nu poate fi intotdeauna o solutie (desi in acest caz este alegerea ideala) aveti doua posibilitati de supravietuire contactului cu o astfel de prezenta. Va este permisa o cale usor imorala ce presupune o eventuala colaborare cu el inspre asuprirea celorlalti. O alta varianta insista insa pe mentinerea aparentelor. Ascultati-l respectuos macar de fatada, iar in momentul in care simtiti ca este pe cale sa va sufoce cu ordinele lui, puteti invoca starea de absoluta ocupare cu care va confruntati in acel moment.
Oricum, nu va amagiti cu ideea ca, vorbindu-le deschis, veti putea revolva ceva. Te copleseste cu crizele si isteriile lui si isi va impune caracterul lui dificil ori de cate ori va avea ocazia. Deci lupta pentru a pastra distanta intr-un chip cat mai subtil.
Paternalistul
Cum il depistam?
Il depistezi dupa valurile de simpatii si dragalasenii cu care te sufoca inca din primele luni de colaborare. Te bombardeaza cu sute de intrebari despre o gramada de lucruri pe care nu ar trebui sa le stie si anexeaza oricarui aspect, sfaturi si pareri pe care de fapt nu i le cere nimeni dar care in definitiv, il plaseaza pe culmea amabilitatii si sensibilitatii. Tonul sau condescendent si stilul vestimentar conventional te fac sa iti retraiesti copilaria si sa te simti de multe ori inhibat, ca in fata unui parinte care iti lasa, in toata amabilitatea lui sufocanta, un spatiu de manevra destul de restrans.
Sfaturi pentru buna convietuire
Ceea ce trebuie sa faci mai intai de toate este sa stabilesti in ce masura te deranjeaza sa ii faci jocul si cat de mult ii poti permite sa intre in viata ta. Daca hotarasti sa dai curs copilului care pana la urma se afla in fiecare dintre noi, atunci primeste-i eforturile cu seninatate si deschidere infantila. Daca decizi totusi ca ai incheiat demult acea perioada si ca ai deja doi parinti de care oricum nu o sa te eliberezi complet niciodata, inceara sa nu ii dai apa la moara ba chiar sa il ironizezi cand se transforma in marele sfatuitor.
Orice atitudine abordezi, ai grija sa il faci sa inteleaga ca iti este mereu la fel de simpatic si ca respectul pentru el se mentine mereu la aceleasi cote inalte.