Hairstylistii au dat tonul in materie de coafuri pentru primavara/vara 2016, iar propunerile sunt extrem de atragatoare. In sezonul cald, ca o prelungire a anului trecut, se poarta culorile nefiresti in par, insa, de data aceasta, sub forme de suvite groase pe care sa le poti manui cu usurinta in realizarea coafurilor nonconformiste. Pe de alta parte, se promoveaza din ce in ce mai mult pastrarea nuantei naturale a parului si coafurile cat mai lejere care reusesc sa ofere un aer boem purtatoarei. Cu alte cuvinte, sunt trasate doua mari directii: extravaganta si eleganta. Tu decizi pe care o adopti!
Volane si valuri in par
Buclele lejere au fost mai mereu in trend, fiind tipul de coafura cel mai apreciat de femeile cu par lung, cu atat mai mult cu cat se potrivesc atat intr-un context casual, cat si intr-un context elegant. Buclele anului 2016 sunt ample si accentuate la varfuri, astfel incat lasa impresia unui par in valuri sau volane. Efectul vizual este cu atat mai accentuat cu cat parul este vopsit in tehnica balayage si tuns in 3 scari.
Coada de cal lejera
Daca pana acum eram obisnuite cu coada de cal strans legata la ceafa, iata ca anul acesta podiumurile au fost asaltate de o reinterpretare a sa. Este vorba de coada de cal lejera care se obtine cu mult mai multa usurinta. Trebuie doar sa cobori elasticul de par pe lungimea cozii astfel incat coafura sa capete un aer relaxat.
Bretonul, din nou in tendinte
Iti era dor de breton? Ei bine, afla ca anul 2016 este anul bretonului copilaresc. Acesta se poarta cu precadere daca ai parul mediu sau lung si cu conditia ca varfurile sa fie putin ondulate, reusind astfel sa imprimi propria amprenta tendintei de anul acesta. Insa, daca nu esti adepta bretonului sau stii ca nu te avantajeaza aceasta coafura, iti poti aranja parul cu cararea clasica pe mijloc, aceasta fiind, de asemenea, una din propunerile sezonului cald in materie de hairstyling.
Cocul spaniol reinterpretat
Cu siguranta, cocul clasic, la baza cefei, nu se va demoda niciodata, fiind preferat de femeile de toate varstele si fiind extrem de versatil. De asta data insa, se poarta un model de coc spaniol usor reinterpretat − mai exact, un coc format prin innodarea mai multor suvite. Desi este mai migalos, efectul final este extraordinar. Pe de alta parte, in prezentarile de moda s-a evidentiat anul acesta si cocul de balerina, potrivit zilelor toride de vara.
Cosite de Ileana Cosanzeana
Da, si anul acesta, cositele au ramas in trend, cu atat mai mult cu cat in moda autohtona este din ce in ce mai promovata ia. Se poarta impletiturile lejere, clasice sau in coada de peste si se mizeaza pe suvitele rebele care dau un aer neglijent lookului.
Franjuri in par
Daca, in materie de tinute vestimentare, franjurile fac ravagii in moda, iata ca tendinta s-a extins si in domeniul hairstyle-ului. Nu te gandi ca trebuie sa-ti prinzi ceva in par, ci fa-l sa para ca e franjurat. Cum? Prin ciufulire si aplicarea spumei, a gelului si a fixativului din abundenta. Aceasta tendinta este aplicabila in special parului scurt, insa, cu indemanare, poate fi extinsa si parului lung. Si, daca nu se obtine rezultatul dorit, nu te impacienta − vara asta oricum se poarta parul ciufulit si neglijent aranjat.
Lookul asimetric
Un touch al acestui an in materie hairstyling sunt coafurile asimetrice. Fie ca vorbim de lungimea parului, fie de coafura propriu-zisa, se poarta lookul asimetric. O coada de cal lejera sau o coada impletita prinsa in lateralul capului da un aer chic si sofisticat oricarei femei. De asemenea, nu putem sa nu amintim ca, si in anul 2016, accesoriile de par sunt in topul preferintelor stilistilor si se poarta pentru a innobila orice tip de coafura.
Text: Madalina Manole