Ce au în comun Emily Cooper şi Blair Waldorf?

Sunt tinere, frumoase, au o viaţă cosmopolită, iar toate adolescentele le adoră. Pe lângă toate astea, ce mai au în comun cele două personaje, Emily Cooper din “Emily in Paris” şi Blair Waldorf din “Gossip Girl”?  

Stilul. Există multe situaţii, în cel mai urmărit serial al momentului de pe Netflix, în care Emily se inspiră, aproape unu la unu, din ţinutele lui Blair Waldorf.



Tu care crezi că este îmbrăcată mai bine dintre cele două?

Să fie fotografiile de mai sus cele 10 motive pentru care o iubeşti mai mult pe răzbunătoarea Blair Waldorf?

“Gossip Girl” este un serial american, pentru adolescenți, împărţit în şase sezoane. El este bazat pe volumele cărților cu același nume, scrise de Cecily von Ziegesar. Serialul a fost produs de Josh Schwartz și Stephanie Savage și a avut premiera pe postul de televiziune THE CW, prima data, în data de 19 septembrie 2007.

“Emily in Paris” nu are decât 10 episoade, iar despre realizarea unui Sezon 2 nu se vorbeşte încă. Totuşi, cum serialul a fost primit foarte bine încă din primele zile de la lansare, probabil că regizorul Darren Star se gândeşte deja la noi episoade.

Photo: Elle