Respirația urât mirositoare, cunoscută și sub denumirea științifică de halitoză, este o problemă frecvent întâlnită care poate afecta relațiile interpersonale și încrederea de sine. Deși adesea trecătoare, cauzată de consumul anumitor alimente sau băuturi, halitoza persistentă poate indica probleme de sănătate orală sau chiar sistemică.

Respirație urât mirositoare: cele mai frecvente cauze

Cea mai frecventă cauză pentru respirație urât mirositoare este acumularea de bacterii în cavitatea bucală. Aceste bacterii se dezvoltă pe resturile alimentare rămase între dinți, pe limbă sau în plăcile bacteriene din jurul gingiilor. În timp ce bacteriile descompun resturile alimentare, ele eliberează compuși cu sulf, care au un miros neplăcut. O igienă orală deficitară, cum ar fi spălatul dinților necorespunzător sau lipsa folosirii aței dentare, contribuie semnificativ la acest fenomen.

Consumul anumitor alimente, precum ceapa, usturoiul, condimentele puternice și băuturile alcoolice, poate cauza temporar respirația urât mirositoare. Aceste alimente conțin compuși care, după digestie, sunt absorbiți în sânge și transportați la plămâni, unde sunt expirați sub formă de mirosuri puternice.

O altă cauză comună este uscăciunea gurii sau xerostomia, care poate fi rezultatul deshidratării, respirației pe gură, fumatului sau utilizării anumitor medicamente. Saliva are un rol esențial în curățarea gurii, ajutând la îndepărtarea resturilor alimentare și la limitarea dezvoltării bacteriilor. Lipsa salivei favorizează acumularea bacteriilor și, implicit, apariția halitozei.

Afecțiunile gingivale, carii dentare netratate sau infecțiile din cavitatea bucală sunt alte cauze comune ale respirației urât mirositoare. Plăcile bacteriene care se acumulează sub linia gingiilor sau în cavitățile dinților favorizează eliberarea compușilor urât mirositori.

Apa de gura Foramen: Contibuie la indepartarea placii bacteriene, lupta impotriva aparitiei cariilor, asigura o respiratie proaspata, de durata

Pe lângă cauzele orale, unele afecțiuni sistemice pot contribui la respirația urât mirositoare. De exemplu, infecțiile respiratorii, precum sinuzita sau bronșita, problemele digestive, cum ar fi refluxul gastroesofagian, sau afecțiunile renale și hepatice pot genera halitoză.

Tipuri de halitoză

Halitoza se definește ca un miros neplăcut al respirației, indiferent de origine.

Halitoza intraorală este identică cu respirația neplăcută și se referă la cazuri în care sursa acesteia se regăsește la nivel oral (limba încărcată, gingivită, parodontită).

Halitoza extraorală, a cărei sursă este extraorală, se subdivide în halitoză de origine sangvină și non-sangvină. Halitoza extraorală e determinată de o serie de patologii extraorale (nazale, paranazale, laringiene, pulmonare sau ale tractului digestiv superior – halitoză de origine non-sangvină). În cazul halitozei extraorale de origine sangvină, mirosul neplăcut este emis prin nivel pulmonar și e determinat de diferite maladii (cum ar fi ciroza hepatică).

Pseudo-halitoza și halitofobia se referă la cazuri de pacienți care consideră sau persistă în convingerea că au halitoză, chiar și după evaluarea și diagnosticul profesional care infirmă prezența acesteia.

Halitoza temporară sau tranzitorie este determinată de factori nutriționali, precum usturoiul. Respirația orală neplăcută dimineața, imediat după trezire, este, de asemenea, tranzitorie. Respirația orală neplăcută dimineața e determinată de o scădere a secreției salivare în timpul nopții (absența mecanismului de curățare naturală).

Cum gestionăm episoadele de respirație urât mirositoare

Gestionarea halitozei necesită o abordare cuprinzătoare, care se concentrează atât pe igiena orală, cât și pe identificarea și tratarea cauzelor subiacente. Primul pas esențial este menținerea unei igiene orale riguroase. Acest lucru include periajul dinților de cel puțin două ori pe zi, utilizarea aței dentare pentru a îndepărta resturile alimentare dintre dinți și curățarea limbii, unde bacteriile pot prolifera.

Foramen Perie este un dispozitiv pentru curatarea limbii cu fata dubla. Curata limba in profunzime si ajuta la eliminarea placii bacteriene si contribuie la prevenirea gingivitei si a bolii parodontale. Folosirea periei contribuie la o igiena dentara completa, pentru o dantura sanatoasa si o respiratie proaspata.

O alimentație sănătoasă joacă, de asemenea, un rol important. Este recomandat să se evite alimentele cu miros puternic, cum ar fi ceapa și usturoiul, dar și băuturile alcoolice și cafeaua, care pot contribui la halitoză. În schimb, consumul de apă ajută la menținerea umidității în cavitatea bucală și la stimularea producției de salivă, care are un efect natural de curățare.

Vizitele regulate la dentist sunt cruciale pentru detectarea și tratarea problemelor dentare, cum ar fi cariile sau afecțiunile gingivale, care pot contribui la halitoză. Dentistul poate recomanda și produse de îngrijire dentară specifice, cum ar fi apă de gură antibacteriană sau paste de dinți care combat respirația urât mirositoare.

Dacă respirația urât mirositoare persistă în ciuda unei igiene orale adecvate, este important să se consulte un medic. Acesta poate evalua posibilele afecțiuni sistemice.

Afecțiuni sistemice care provoacă respirație urât mirositoare

Există și cazuri când respirația urât mirositoare indică o afecțiune mai serioasă. Halitoza (respirație urât mirositoare) poate fi rezultatul nu doar al igienei orale precare, ci și al unor afecțiuni sistemice mai grave.

Aceste condiții medicale pot influența modul în care organismul elimină toxinele sau metabolizează anumite substanțe, generând mirosuri neplăcute.

De la pasta de dinti cu carbune activ care curata dintii in profunzime si ii albeste, la pastele de dinti 2 in 1 care curata dantura si improspateaza respiratia, Gama Foramen ofera o selectie completa de produse de curatare a smalului dentar, care pot fi folosite si de persoanele cu dantura sensibila.

Una dintre cele mai frecvente cauze sistemice este refluxul gastroesofagian. Acesta apare atunci când acidul din stomac urcă în esofag, provocând un miros acru sau amar în respirație. De asemenea, infecțiile stomacale cauzate de bacteria Helicobacter pylori pot contribui la halitoză, având un impact direct asupra florei intestinale.

Afecțiunile hepatice, în special ciroza, pot genera un miros caracteristic în respirație, denumit “fetor hepatic”. Acest lucru se datorează incapacității ficatului de a detoxifica substanțele din sânge, care se elimină prin respirație. Pe de altă parte, insuficiența renală este asociată cu un miros de amoniac, denumit “fetor uremic”, rezultând din acumularea de toxine în organism.

Persoanele cu diabet necontrolat pot experimenta respirație urât mirositoare datorită cetoacidozei diabetice, o afecțiune în care respirația capătă un miros dulceag de acetonă, similar cu cel al fructelor fermentate. În plus, infecțiile respiratorii — precum sinuzita, bronșita sau pneumonia — pot provoca acumularea de mucus și bacterii în căile respiratorii, generând mirosuri neplăcute.

În final, afecțiunile ale sinusurilor, cum ar fi sinuzita cronică sau prezența polipilor nazali, pot duce la drenajul post-nazal, favorizând halitoza. De asemenea, amigdalitele cronice și acumulările de resturi în amigdale pot crea un miros extrem de neplăcut.

Respirație urât mirositoare, diagnostic

Înaintea oricărei intervenţii medicale este absolut necesar efectuarea unui examen clinic general: anamneza, interogatoriu şi examenul bucal care trebuie să cuprindă examenul limbii, în special, cantitatea si calitatea depozitului, aspectul gingiilor, a amigdalelor, igiena bucală şi existența xerostomiei (gură uscată).

După examenul medical, se pot recomanda mai multe teste, pentru a se stabili un diagnostic exact:

Metodele organoleptice – mirosul în aerul expirat perceput de la o distanță de 10 cm;

Halimetre – determină hidrogenul sulfurat din aerul expirat;

Cromatografia gazoasă – determină prezența sulfului în aerul expirat.

În cazul diagnosticului de halitoză intraorală, medicul dentist trebuie să ofere instrucțiuni personalizate și să optimizeze tehnicile de igienă orală ale pacientului care includ periaj dentar și igienizare interdentară.

Respirație urât mirositoare, prevenție

Printre metodele de prevenție recomandăm:

• igiena orală corectă: spălarea dinților după mese
• prevenirea cariilor
• utilizarea aței dentare
• curățarea mecanică a limbii
• utilizarea apei de gură
• hidratarea corectă
• control stomatologic periodic la 6 luni – 1 an
• igiena corespunzătoare pentru protezele dentare și aparate
• evitarea unor alimente (usturoi, ceapă)
• evitarea fumatului, consumului de alcool, cafea (deshidratează)
• evitarea băuturilor care au conținut crescut în zaharuri
• evitarea uscăciunii gurii – guma sau bomboanele mentolate fără zahăr stimulează saliva
• stil de viață sănătos și o dietă bogată în fibre

Respirație urât mirositoare, tratament 

Tratamentul pentru respirație urât mirositoare se adresează cauzei care a determinat-o (în 80-90 % cazuri se identifică probleme stomatologice dar, uneori, sunt necesare investigații suplimentare).

Tratamentul trebuie început cu asanarea cavității bucale, prin a reduce cantitatea de microorganisme, concomitent cu reducerea formării de compuși volatili. Acesta se realizează prin metode mecanice și chimice. Metodele personale și profesionale de igienă orală au un rol important în controlul respirației urât mirositoare.

Dacă respirația urât mirositoare persistă după debridarea limbii și tratamentul antimicrobian, inclusiv tratament parodontal, pacientul ar trebui sa se adreseze medicului generalist pentru investigații de cauze generale.