Andrada are 27 de ani. Este al doilea ei an intr-o agentie multinationala mutant, in care se zbate sa demonstreze ca poate si vrea. E greu sa le schimbe parerea acum, mai ales dupa nasterea celui de-al doilea copil. “O mama este mai mult cu capul la copil!” este nerostitul gand al tuturor. Stie ca micuta Diana are nevoie de toata atentia ei si nici Andrei, acum de 3 anisori, nu se poate descurca singur. Bona pare, din orice unghi am privi, solutia salvatoare pentru lipsa timpului. Alegerea se poate dovedi insa destul de riscanta. Lumea e plina de dezinteres si de boli psihice. Cum este bine sa isi aleaga bona pentru a se incadra in normele de siguranta pentru copii?
Din pacate, la noi se fac cateva confuzii in ceea ce priveste ingrijirea auxiliara a copilului. Se confunda bona cu babysitterul, iar la randul ei bona confunda aceasta ocupatie cu o meserie oarecare aducatoare de venit. Ambele viziuni sunt gresite. Babysitterul este de obicei o persoana care vine sa stea cu copilul o scurta perioada de timp, o zi, doua maxim, atunci cand parintii au o alta activitate. Ea are responsabilitatea copilului strict pe acea perioada cand trebuie sa ii acorde ingrijirile de baza fara a se ocupa de educarea lui, mai ales ca aceste persoane sunt de obicei tineri fara experienta care aleg aceasta activitate din motive financiare, in timpul lor liber. Ele nu sunt lipsite de raspundere pentru ceea ce se intampla cu copilul. O bona este insa cu totul altceva pentru ca ea petrece mult timp in compania unui copil si este implicata direct in educarea si ingrijirea lui. Aici se poate vorbi de dezvoltarea unei relatii intre bona si copil, nu numai cu parintii si in niciun caz una doar financiara. De aceea alegerea unei bone este un lucru dificil, pe care il faci cu mare atentie.
Alege bona cat sa fie un model bun
Bona sta cu copilul, il hraneste, il spala, il ajuta, insa este responsabila si de educarea lui. Prin prisma timpului lung petrecut cu copilul aceasta devine cea care il modeleaza, il invata noi comportamente fie ca este ea insasi un model, fie ca ii explica un model ideal pe care acesta il adopta prin exersare supravegheata. Bonele sunt in general solicitate la varste mici, anteprescolare sau prescolare. Ele pot continua sa ramana in familie mai mult timp.
O bona cu multe familii nu e de bun augur
O bona adevarata nu are in grija pe perioada ei profesionala prea multe familii. Se vorbeste de aproximativ doua generatii de copii, din copilarie si pana la adolescenta. Acesta poate fi si un criteriu in alegerea bonei. O bona care a schimbat multe familii nu este de bun augur. In lipsa unei bone calificate poti apela la o persoana care a absolvit liceul pedagogic sau la foste cadre didactice etc. Nici aceste cazuri nu sunt lipsite de probleme. Fostii dascali se pot dovedi lipsiti de rabdare, perfectionisti, prea disciplinati sau autoritari etc.
O bona specializata in Romania? Mai greu
In Romania, multe dintre persoanele care se ocupa de meseria de bona nu au o pregatire in aceasta directie. Ele sunt persoane fara ocupatie, care in lipsa de altceva aleg o astfel de munca. De multe ori aceasta persoana este aleasa pe baza recomandarilor, insa nu se stiu foarte multe lucruri despre ea: trecutul ei, ocupatia anterioara, pregatirea etc. De multe ori se bazeaza pe un simplu interviu la care persoanele pot fi destul de inselatoare. Este posibil ca dupa o perioada, copilul sa devina agitat, nervos, suparat si sa nu intelegi motivul. Bona ar putea fi de vina, ea ar putea ca in lipsa parintilor sa traumatizeze copilul fizic sau psihic in scopul pedepsirii pentru diverse neatentii. Pentru a preveni astfel de neplaceri este bine ca relatia cu bona sa fie intarita de o legatura contractuala.
Apeleaza la agentiile specializate
Pedagogul Irina Petrea recomanda ca alegerea unei bone sa se faca printr-o agentie specializata care raspunde de aceasta si care tine cont de CV-ul ei, care ofera o serie de recomandari, o serie de teste psihologice si, foarte important, o legatura contractuala care face posibila aducerea in fata instantei a unor greseli mai mult sau mai putin grave. Daca nu apelezi la o agentie, atunci trebuie sa ai grija sa verifici trecutul ei profesional, relatia cu alte familii si, desigur, abilitatile profesionale. Riscurile sunt insa mari si nu trebuie sa ai totala incredere in bona din primele zile.
Uite-te la experienta, nu la varsta
Exista tendinta de a apela la persoane tinere, fara experienta, fara studii, care nu cunosc metodele de disciplinare sau la persoane in varsta care nu mai au alte ocupatii. Si acesta poate fi un factor de risc, chiar daca am putea considera ca au experienta cresterii propriilor copii. Ei pot avea probleme medicale, psihice etc. Au existat si cazuri in care persoane cu tulburari psihice au facut greseli majore din postura de bone tocmai pentru ca parintii nu au cerut o expertiza psihiatrica sau o testare psihologica.
Despartirea de bona, traumatizanta pentru micutul tau
Copilul dezvolta in mod inevitabil o relatie cu bona, mai ales daca bona este buna. De aceea, despartirea de ea poate fi dificila si dureroasa atat pentru bona, cat si pentru copil. Bona devine parte din familie si capata un statut special care nu este nici cel de mama, nici de bunica sau matusa. Copilul relationeaza cu acesta persoana intr-un mod unic si ii acorda un loc unic in sufletul lui.
Mai usor cu geloziile, mamico!
Daca parintii isi pun problema ca daca ar putea ocupa locul lor in afectiunea copilului inseamna ca nu petrec suficient de mult timp cu acesta. Mamele mai ales pot deveni geloase pe bone, cu atat mai mult in conditiile in care bona se intelege bine si cu tatal. Pot aparea astfel discutii in familie. In general insa, mama nu trebuie sa isi faca griji pentru ca ea are locul ei privilegiat in sufletul copilului. Parintii raman parinti orice s-ar intampla si oricat de mult ar fi iubita bona. Copiii nu fac confuzii cu usurinta cu care adultii o fac. Mamele trebuie sa inteleaga ca, in timp, o bona ramane o bona, mama este de neinlocuit.
Exista cazuri in care copiii pot spune bonei „as vrea sa fii tu mama mea”. Ceea ce ei ar vrea insa sa spuna este ca ar vrea ca mama lor sa fie ca bona, sa faca lucrurile pe care bona le face, sa stea atat de mult timp cu ei. Daca un copil da un asemenea semnal inseamna ca mama trebuie sa isi modifice atitudinea, timpul si activitatile pe care le desfasoara in mod curent cu copilul. Bona este o excelenta solutie pentru dificultatile date de lipsa de timp. Alege-o insa in cunostinta de cauza! Si nu uita, timpul petrecut cu tine, mamico, este de neinlocuit.
Consultant: Pedagog Irina Petrea
Tel: 0724 351 484