In perioada 12-15 iulie, iubitorii jazzului de calitate sunt asteptati la Garana Jazz Festival 2018, manifestare culturala de referinta ajunsa la cea de-a XXII-a editie, sustinuta de Catena. Intr-un peisaj pitoresc, in Muntii Semenic, la peste 1.000 de metri altitudine, spectatorii vor avea parte de 4 zile de exceptie, in care pe 3 scene se vor putea bucura de 25 de concerte live si de peste 90 de artisti din intreaga lume.
Garana Jazz Festival prilejuieste publicului o experienta de festival unica in Europa, cu world music, fusion, son cubano, jazz american si european, concerte ale unor titani ai jazzului, experiente muzicale desfasurate intr-un sat cu o istorie fascinanta.
La editia din acest an vor evolua artisti din Jamaica, Norvegia, SUA, Coreea de Sud, Suedia, India, Israel, Germania, Finlanda, Polonia, Cuba, Austria, Romania si Republica Moldova.
Vor urca pe scena laureati si nominalizati ai premiilor Grammy, printre care Stanley Clarke, Benny Rietveld, Sly & Robbie, Roberto Fonseca, si ai Premiilor ECHO Jazz – Youn Sun Nah, Sebastian Studnitzky, Adam Bałdych. Nu vor lipsi muzicieni romani renumiti – Mircea Tiberian, Puba Hromadka, Paul Weiner, Emil Bizga. Pe langa concerte, publicul va putea participa la lansari de carte, expozitii foto si la Targul National de Viniluri.
Line-up Garana Jazz Festival
Scena din Poiana Lupului (joi – duminica, ora 19:00):
La Classe operaia va in Paradiso (lider al proiectului este Mircea Tiberian), Pink Freud, Youn Sun Nah & Ulf Wakenius, Sebastian Studnitzky Quartet, Kekko Fornarelli Trio, Elena Mindru Finnection feat. Adam Bałdych, Bandes Originales (Courtois, Erdmann, Fincker), Avishai Cohen’s Big Vicious, Puba Jazz Connection, Adam Bałdych & Helge Lien Trio si Tore Brunborg, Roberto Fonseca Trio, Sly & Robbie meet Nils Petter Molvær feat. Eivind Aarset & Vladislav Delay, Rymden (Wesseltoft, Öström, Berglund), Stefano Battaglia Trio, Ekalavya (Abhijith PS Nair, Mohini Dey, Sandeep Mohan, Johnson, Roop), Stanley Clarke Band.
Scena de la Hanul La Rascruce (vineri – duminica, ora 14:00):
Emil Bizga Quartet – Gipsy Blues, Exit Oz, Trigon, Benny Rietveld Ensemble, Horea Crisovan Acoustic Trip, Alex Calancea Band.
Scena de la Biserica Catolica din Valiug (vineri – duminica, ora 11:00):
Gheorghe Fikl, Raul Kusak, Teodor Pop.
Catena este sponsor de traditie al Garana Jazz Festival, considerat un „Woodstock” contemporan. De la prima editie din 1997 si pana acum, Garana a devenit locatia celui mai important festival de open air jazz din Europa Centrala si de Est. Si in acest an Catena este alaturi de organizatorii evenimentului, Fundatia Culturala Jazz Banat, si alaturi de muzica de calitate care misca sufletele.
Biletele si abonamentele pot fi cumparate on-line de pe www.garana-jazz.ro/bilete/, www.bilete.ro, www.eventbook.ro sau www.eventim.ro, precum si de la casa de bilete a festivalului, inainte de concerte
Foto: Horatiu Sovaiala