Catena – Superbrand al businessului din România

Farmacia inimii, Catena, a fost desemnată, din nou, un Superbrand al businessului din România, în cadrul celei de-a IX-a ediții a Galei Aniversare Superbrands. Evenimentul de tradiţie premiază cele mai valoroase și performante branduri de pe piața locală, iar pentru Catena reprezintă o recunoaştere a performanţelor deosebite, bazate pe încredere, calitate, integritate, o întărire a prestigiului şi asigurarea pacienţilor şi a partenerilor de seriozitatea şi reputaţia brandului.

Tema Galei Aniversare Superbrands a fost „Imagine: The Art of Building Brands” și a marcat celebrarea a 15 ani în evaluarea şi promovarea culturii de branding. La Gală au participat peste 150 de reprezentanţi de vârf ai mediului de afaceri, ai unor instituţii și organizații, oameni de cultură, reprezentanți ai industriilor creative, personalităţi marcante, lideri de opinie din diferite domenii, jurnalişti.



Colin Lovering: „Catena este unul dintre cele mai apreciate branduri autentice ale ţării”

Catena a fost reprezentată la eveniment de Sabina Cărbunaru, marketing manager Catena, și Alina Idris, brand marketing specialist Catena

Catena a fost reprezentată la eveniment de Sabina Cărbunaru, marketing manager Catena, și Alina Idris, brand marketing specialist Catena. „Cu 20 de ani în urmă, cineva a avut un vis care în timp a devenit realitate, a crescut nu doar în cifre, ci şi în inimile întregii echipe din spatele brandului Catena. Suntem foarte mândri şi încântaţi de faptul că am devenit un superbrand! Vă mulţumim foarte mult pentru acest premiu!”, a declarat Alina Idris, după ridicarea premiului.

Maestrul de ceremonii a fost Colin Lovering, vicepreşedintele Camerei de Comerţ Româno-Britanice, care a declarat, înaintea înmânării premiului: „întemeiată acum 20 de ani, Catena este cel mai mare lanț de farmacii din România şi, în acelaşi timp, unul dintre cele mai apreciate branduri autentice ale ţării”.

Evenimentul a avut o dublă însemnătate: acordarea de trofee unor branduri desemnate „Superbrands”, prin jurizări şi cercetări de piaţă derulate pe tot parcursul anului 2019, şi lansarea celei de-a noua ediții a cărții „Superbrands”, pentru România.