Catena Racing Team, cel mai valoros club polisportiv al unei companii, a fost distins cu premiul „Cea mai buna companie privata in sport corporatist”, in cadrul celei de-a 22-a editii a Galei Premiilor revistei Piata Financiara, desfasurat marti, 12 decembrie.
In cadrul evenimentului organizat de FINMEDIA si revista Piata Financiara, au fost evidentiate si recompensate realizarile notabile din sectorul financiar si din cel al economiei, dar au fost acordate si o serie de premii ce au rasplatit performantele sportive ale reprezentantilor companiilor din Romania.
Trofeul pentru „Cea mai buna companie privata in sport corporatist” a fost inmanat celor 4 reprezentanti ai clubului Catena Racing Team: Daniel Marin – Vicepresedinte si membru fondator Catena Racing Team, Director Financiar al Fildas-Catena; asistent farmacie Simona Dumitrescu – Locul II la editia 2017 a Maratonului de la Polul Nord, cea mai dificila competitie de acest gen din lume; Ovidiu Gorcea – membru in Consiliul Director al Catena Racing Team, economist in Fildas Trading; Daniel Ionita – Coordonator I.T. Catena, membru in Consiliul Director si fondator Catena Racing Team.
Lansata oficial in urma cu mai bine de 3 ani, pe 6 septembrie 2014, Catena Racing Team este o echipa polisportiva formata exclusiv din angajati si colaboratori ai firmelor Fildas, Catena si Tonica Group, cu totii pasionati de sport si de miscare in aer liber, fondata la initiativa Dr. Farm. Radu George, Vicepresedinte Fildas-Catena si Presedinte Catena Racing Team.
In cei trei ani de activitate, palmaresul Catena Racing Team este unul impresionant: peste 250 de podiumuri, cu medalii de aur, argint si bronz, cu premii si trofee in campionatele corporatiste de fotbal si tenis de masa. In plus, pe langa competitiile intercluburi la care participa (si castiga!), Catena Racing Team a initiat si organizat propriile campionate nationale de fotbal si handbal feminin.