CATENA, laureata cu HOSPICE Champion Award 2017

FOTO. Alina Marinescu, Director General Catena

Cu ocazia Edelweiss „Magic of the Musicals Dinner”, gala caritabila organizata de HOSPICE Casa Sperantei in beneficiul copiilor si adultilor care sufera de boli incurabile, Catena, sustinatoare de traditia a cauzei, a fost distinsa cu trofeul HOSPICE Champion Award, drept recunoastere a sprijinului acordat fundatiei de-a lungul timpului.

Acest important eveniment de strangere de fonduri pentru ingrijirea paliativa a celor aflati in suferinta a reunit zeci de invitati, persoane fizice, dar si reprezentanti ai deverselor companii, care au contribuit la derularea proiectelor HOSPICE Casa Sperantei. Organizatia sarbatoreste in acest an 25 de ani de la infiintare  si a oferit pana acum sprijin gratuit si neconditionat pentru 22.000 de pacienti si familiile acestora, insa niciunul dintre aceste lucruri nu ar fi fost posibil fara sprijinul si sustinerea sponsorilor.



Catena, prima premianta a serii

Unul dintre cele mai asteptate momente ale galei a fost decernarea premiilor HOSPICE Champion Award, Catena fiind prima pe lista premiantilor. Premiul a fost inmanat doamnei Alina Marinescu, Director General Catena, companie reprezentata la eveniment de membre ale managementului de varf din cadrul FILDAS Trading, CATENA si TONICA Group. De altfel, pe langa HOSPICE Casa Sperantei, Catena sustine in mod regulat mai multe organizatii non-profit, printre care Salvati Copiii! – Romania, OvidiuRo si Fundatia Light into Europe, castigand, in ultimii ani, numeroase premii, trofee si distinctii de excelenta.

Pe tot parcursul Edelweiss „Magic of the Musicals Dinner” au avut loc traditionalele Silent Auction Slide – licitatia fara strigare a obiectelor expuse si licitatia cu strigare – Live Auction, in beneficiul HOSPICE Casa Sperantei.

Fondurile stranse cu ocazia Edelweiss „Magic of the Musicals Dinner” vor fi folosite de HOSPICE Casa Sperantei pentru a asigura in 2018 ingrijirea a peste 4.000 de pacienti si a familiilor lor.