Cat timp poti rezista fara sex?

Cat timp poti sa rezisti fara sex? Este o intrebare pe care toti oamenii si-au pus-o macar o data. Unii pot sa raspunda ca nu pot rezista nicio zi fara sex, iar altii poate n-au probleme sa ramana abstinenti luni in sir. Barbatii, in general, se plang mai mult decat femeile ca nu pot rezista fara sa faca sex. Cu toate acestea, nu despre cat crede fiecare ca rezista fara sex o sa vorbim in articolul de fata, ci despre cat poti rezista fara sex, inainte ca sanatatea si dispozitia psihica sa-ti fie afectate.

Bineinteles, lucrurile difera de la om la om si cel mai mult conteaza sa iti cunosti “ceasul sexual” si nevoile sexuale. Exista diferente intre dorintele si fanteziile noastre sexuale si nevoia reala de sex pe care o avem.

Sexul este o necesitate a corpului care se bazeaza pe nevoia de reproducere si tendinta de socializare. Supravietuirea omului perioade lungi de timp se bazeaza pe abilitatea sa de a trai in grup, de a lega relatii, iar una dintre celebrarile relatiilor este actul sexual. In plus, sexul iti ofera avantaje psihologice si de sanatate care nu sunt de neglijat.

Abstinenta moderata nu este daunatoare, insa inexistenta unei vieti sexuale poate provoca o multime de reactii atat fizice, cat si psihice: furie, iritare, depresie etc. Poti ajunge chiar sa ii ranesti prin atitudinea ta pe cei din jur din cauza frustrarilor provocate de lipsa activitatii sexuale.



Cum ne dam seama ca avem nevoie de sex?

Corpul are insa semnalele sale cand simte nevoia de sex. Este usor sa treci peste ele si sa le asociezi cu alte probleme, insa daca iti cunosti bine corpul si reactiile, iti poti da seama de la ce pleaca. Cel mai usor este sa observi cum ti se schimba starea de spirit dupa ce faci sex si ce stari negative iti dispar. Perioadele in care poti sta fara sex variaza de la om la om, insa semnalele ca ai nevoie sa faci sex sunt cam aceleasi:

  • Nervozitate excesiva
  • Stres permanent
  • Anxietate si migrene persistente
  • Lipsa poftei de mancare
  • Insomnii sau lipsa nevoii de a dormi
  • Fantezii sexuale frecvente
  • Sentimente contradictorii fata de anumite persoane

Dupa ce intelegi mesajele corpului tau cand vrea sa faca sex, iti va fi mult mai usor sa identifici perioadele dupa care aceste mesaje apar si le poti preveni. Repet insa, perioada variaza de la persoana la persoana, in functie de varsta, sex, mod de viata, stare fizica si psihica etc.

Totul insa poate fi controlat cu ajutorul creierului, daca ne recunoastem nevoile, ni le acceptam si reflectam asupra lor. Pana la urma, putem sa rezistam fara sex mult timp daca avem motive clare si puternice sa o facem si daca asta e ceea ce vrem. Foarte multi ani fara sex insa ne pot crea probleme si frustrari de care nu avem nevoie.

Text: Bianca Badescu

Sursa: indiavision.com