Cele mai frumoase capete încoronate

Familiile regale au atras atenţia întotdeauna, mai ales reprezentantele sexului frumos. Am făcut un top cu 15 prinţi, prinţese, regi şi regine, consideraţi frumoşii caselor regale ale lumii.

  1. Regina Rania a Iordaniei

Aceasta s-a măritat cu Regele Abdullah al II-lea, pe 10 iunie, 1993, şi au patru copii. Este cunoscută ca filantropă, pentru implicarea sa în acţiuni caritabile şi activităţi culturale.

  1. Diana, Prinţesa de Wales

Lady Diana Spencer s-a măritat cu Prinţul Charles în iulie 1981 şi a fost mama Prinţului William şi Harry. Diana a fost cunoscută pentru munca sa caritabilă, dar şi pentru stilul său vestimentar. Aceasta a murit într-un accident de maşină, în 1997.

  1. Prinţesa Mary a Danemarcei

Ea este soţia lui Frederik, Prinţul Danemarcei. Logodna şi mariajul lor a fost un subiect foarte mediatizat, presa numind povestea lor de iubire “fairy-tale”, dintre un prinţ şi o persoană de rând. În 2008, Mary a primit titlul de Femeia Anului.

  1. Prinţesa Masako a Japoniei

Masako Owada l-a întâlnit pe Naruhito, Prinţul Japoniei, în timpul studiilor sale la Universitatea din Tokyo. Prinţul s-a îndrăgostit imediat de ea, însă Masako le respins la început, pentru că nu dorea să renunţe la cariera sa din diplomaţie şi la libertăţile sale. Însă a acceptat cea de-a treia cerere a lui, în decembrie, 1992.

  1. Maharani Gayatri Devi a Jaipurului

Cu studiile făcute în Europa, Maharani a fost un ideal de frumuseţe şi stil pentru pasionatele de modă. Aceasta s-a născut la Londra, însă s-a măritat cu Maharaja Sawai Man Singh II, în 1940.

  1. Prinţul Philippos al Grecei şi al Danemarcei

Prinţul Philippos este al 5-lea copil al Regelui Constantine al II-lea şi a Reginei Anne-Marie a Greciei. El a absolvit Universitatea din Georgetown şi acum lucrează în New York pe fonduri de investiţii.

  1. Prinţesa Madeleine a Suediei

Prinţesa Madeleine este măritată cu afaceristul Christopher O’Neill şi au împreună trei copii, pe Prinţesa Leonore, pe Prinţul Nicolas şi pe Prinţesa Adrienne.

  1. Andrea Casiraghi

Andrea este cel mai mare fiu al Prinţului de Monaco, Rainier al III-lea, şi a actriţei Grace Kelly. În 2008, Forbes l-a numit a 10a cea mai atrăgătoare personalitate regală, dintr-o listă de 20.

  1. Grace Kelly

Grace a fost o actriţă americană, care după ce s-a măritat cu Prinţul Rainer al III-lea a devenit Prinţesă de Monaco. Ea a murit într-un accident de maşină, în 1982.

  1. Regina Letizia

Este considerată frumoasa casei regale spaniole. Fostă jurnalistă, a renunţat la cariera sa după ce s-a măritat cu Regele Felipe al VI-lea, cu care are două fete, pe Leonor şi pe Infanta Sofia.

  1. Prinţesa Ameerah a Arabiei Saudite

Prinţesa Arabiei Saudite este o filantropă care a fost crescută doar de mama sa şi de bunici. La vârsta de 18 ani l-a cunoscut pe Prinţul Al-Waleed bin Talal, în timpul unui interviu de studiu. Aceasta fiind absolventă în Administrarea Afacerilor. Prinţesa nu a fost mult timp căsătorită cu Prinţul Al-Waleed.

  1. Prinţul Carl Philip al Suediei

El trăieşte în Stockholm, împreună cu soţia sa, Prinţesa Sofia, şi cei doi fii ai lor, Prinţul Alexander şi Prinţul Gabriel.

  1. Prinţul Hamdan al Dubaiului

Şeicul Hamdan este faimos pe Instagram, având peste 10 milioane de followeri. El postează fotografii din călătoriile sale şi în timp ce practică diferite activităţi de relaxare, dar şi fotografii cu familia sa.

https://www.instagram.com/p/CB2wMRqpFHf/

  1. Catherine, Ducesa de Cambridge

După ce s-a căsătorit cu Prinţul William, în 2011, Kate Middleton a devenit nu doar ducesă, ci şi un influencer de stil şi frumuseţe pentru femeile din lumea întreagă. Adeseori este numită ca fiind una dintre cele mai bine îmbrăcate capete regale din lume.

  1. Charlotte Casiraghi

Charlotte Marie Pomeline Casiraghi este fiica Prinţului Rainer al III-lea şi Prinţesei de Monaco, Grace Kelly. Aceasta are doi copii cu producătorul de filme Dimitri Rassam.

 Text: Bettina Cristea

Photo: BrightSide