Eram in ultima clasa de liceu, cand impreuna cu colegii am mers la Teatrul National, la un spectacol. Pe atunci, teatrul era ca un “sanctuar”. Lumea se pregatea sufleteste pentru un spectacol, doamnele erau frumos imbracate, coafate, parfumate… Totul ma ducea cu gandul la un templu in care oficiau ACTORII. Aveam o mare admiratie pentru actori. Vazusem, de-a lungul copilariei mele, multe spectacole.
Parintii mei ma duceau la opera, la teatru, incercand sa-mi insufle inca din copilarie tot ce era mai frumos, mai inaltator. Spectacolul se derula, replicile erau scanteietoare, actorii minunati. Si dintr-odata… parca totul a incremenit! In scena a intrat personajul principal, PRINTUL, caci intrase, intr-adevar, in scena un PRINT… PRINTUL FLORIN, cum aveam mai apoi sa ma gandesc la el. Din acea clipa nu mi-am mai dorit sa fiu decat pe scena, alaturi de printul meu! Anii au trecut, Dumnezeu mi-a ascultat ruga si am devenit partenera PRINTULUI FLORIN. Rand pe rand, am fost Wanda, indragostita de Mircea, in piesa “Gaitele”; Alta, indragostita de Contele Grala, in “Act Venetian”, dar si flusturatica Sandy, partenera Uriasului Branden in “Zbor deasupra unui cuib de cuci”. In filme, ne-am iubit mereu, fie ca era in “Explozia”, in “Reteaua X” etc. Ne-am iubit atat de mult in piese si in filme, incat dragostea noastra nu a mai avut putere sa se manifeste si aievea, in viata! Ne iubeam cu patima in lumina reflectoarelor, dar dragostea noastra se transforma pe nesimtite in viata de zi cu zi intr-o mare prietenie. Cel putin pentru mine asa a fost! FLORIN, PRINTUL MEU, devenise in viata PRIETENUL MEU, FLORIN. Ne-au apropiat, de-a lungul anilor, turneele, admiratorii (care nu intelegeau cum de nu formam un cuplu si in viata), amintirile frumoase. In acele timpuri, se faceau dese turnee… si nu pot uita sarbatorile (interzise in acea epoca) pe care le petreceam LA MANASTIRI, asteptati cu dragoste. Au fost apoi si clipe grele cand am pierdut fiecare dintre noi pe cei dragi, cand ne plangeam durerea unul in bratele celuilalt, dar si momente in care ne strigam triumful in turnee prin strainatate (“Logodnicele aterizeaza la Paris”, in Israel) tot imbratisati. Au urmat apoi ani mai grei, cand Florin a plecat din Teatrul National si eu am ramas singura sa-i duc dorul, jucand uneori cu parteneri mai slabi si dificili. Dar oricat de departe eram unul de altul, gandurile noastre erau impreuna, sau cel putin asa credeam eu… Uneori, simteam telepatic ceva rau si atunci ii telefonam.Nu doream decat sa stiu ca e bine. “Prietenii cei mai buni sunt ca stelele, nu-i vezi mereu, dar stii precis ca sunt acolo, undeva.” Cateodata, cand Florin gresea, eu eram aspra cu el. Asta il facea uneori sa ma evite. Eu l-am inteles insa… “Omul trebuie sa aiba si prieteni, si dusmani. Prietenii il invata ce trebuie sa faca, dusmanii il obliga sa faca ce trebuie.” Desi acum ne intalnim tot mai rar, ii urmaresc mereu toate succesele, ma bucur pentru ele, dar uneori il cert (in gand) cand greseste. As vrea sa-l vad fericit, dar as vrea sa-l fac sa inteleaga ca “a fi fericit nu inseamna ca totul este perfect, ci faptul ca ai decis sa vezi dincolo de imperfectiuni”. “Fericirea este ca aerul pe care il respiram. Fiecare poate lua din el atat cat vrea.” (Van Minh) Florin, insa, nu m-a inteles intotdeauna… Lui ii plac oamenii care il lauda zgomotos, aproape isteric. El nu a inteles ca “ceea ce este sublim intr-o prietenie nu este a muri pentru prietenul tau intr-o ocazie stralucita, cat a te sacrifica pentru el zilnic si cu discretie”. “Prietenul e cel ce stie sa-ti citeasca tacerile. Prietenia nu se intemeiaza pe COMPLIMENTARI reciproce, ci pe COMPLEMENTARI RECIPROCE!!! In ultimul timp, prietenul meu e tot mai agitat si nervos de cate ori ne intalnim. De multe ori, e nedrept cu mine. Rastalmaceste intentiile mele si asta ma doare. “In prietenia curata, exista o gingasie la care nu pot ajunge cei mediocri”, cum spunea La Bruyere! Drag prieten, si peste mine au trecut anii, si eu am problemele mele, ti-am suportat atatia ani momentele in care ma loveai pe nedrept. Am incercat mereu, dar inutil sa te fac sa intelegi ca “prietenia este un stapan la fel de poruncitor ca si dragostea… E mult mai mult, pentru ca dragostea e risipitoare, ia si da cu amandoua mainile… Prietenia e discreta, se multumeste cu putin… Dar acest putin e tot ce e mai bun pe lume”. (R.Rolland) Te parasesc, PRIETENE FLORIN, am obosit! Iti doresc sa ai in viitor prieteni care sa te iubeasca asa cum te-am iubit eu.
Cezara Dafinescu: Traim langa oameni pe care ii apreciem, care ne iubesc, dar uneori credem ca totul ni se cuvine. Ii calcam in picioare… trecem cu seninatate si cruzime peste sufletul lor. Abia cand ii pierdem, intelegem ca “prietenia e ca vinul, cu cat imbatraneste, cu atat e mai buna”. Sa nu abandonezi niciodata un vechi prieten. Nu vei gasi niciodata pe cineva care sa-l inlocuiasca.