Antonia: “Mama, cred ca te victimizezi prea mult. Nu sunt de acord cu atitudinea ta. E momentul sa inveti sa te descurci singura. Uite, eu muncesc de dimineata pana seara si nu ma mai plang!” Ma numesc ANTONIA si marturisesc ca am trecut prin multe in viata, ca oricare dintre noi, dar nu ma asteptam sa traiesc si experienta asta.
De obicei spunem ca, atunci cand ne crestem cu dragoste si devotament copiii, o facem si dintr-o doza de egoism, gandindu-ne ca va veni o zi cand ni se vor intoarce dragostea, sacrificiile facute si vom putea sa ne traim linistiti batranetea avand langa noi un suflet, sange din sangele nostru, care sa ne ocroteasca, la randul lui, asa cum am facut-o noi, sa ne dea, cum se spune “un pahar cu apa”. Cruzimea fetei mele, care, dupa ce i-am dat toate economiile mele de o viata, i-am luat o vila frumoasa intr-un cartier rezidential, i-am platit o facultate, neaparat particulara (cum e de bon ton), m-a daramat. M-am intors in mica mea locuinta… inchiriata, platita cu o pensie de nimic, incercand sa ma linistesc cu multele pastile costisitoare, fara de care mi-e pusa viata in pericol. Singura, abandonata, am scris aceste cateva randuri, strigat de disperare si deznadejde, dupa o noapte de nesomn si framantare (e ora 4 dimineata ).
Dupa cum vedeti, nu pot urma sfatul fetei mele de a nu ma… victimiza. Nu stiu de ce sunt asa de slaba! Poate pentru ca am 70 de ani, am probleme de sanatate, cu inima (care a batut prea mult pentru copilul ei…), probleme la coloana care a fost toata viata prea dreapta ca sa se incovoaie acum de greutati… Dar si asa, daca pastram tot ce am agonisit de-a lungul anilor prin munca mea si nu incercam sa-i fac viata mai usoara fiicei mele, dandu-i toti banii mei, credeti-ma, nu eram nevoita sa cersesc acum de la ea… putina bucurie si un minimum de confort.
“Ne nastem si murim singuri!” Eu as adauga: “Si traim singuri”. Pentru ca, dupa o viata intreaga traita cu iluzia ca ai pe cineva drag alaturi, care, la randu-i, te iubeste, afli ca, de fapt, AI FOST SINGUR!
Cezara Dafinescu: Scrisoarea ta, draga ANTONIA, este, intr-adevar, “un strigat in noapte”… un strigat de durere cand vezi cum te trateaza fiica ta. Iarta-ma, dar cred ca ai si tu o parte de vina. Nu ai stiut sa o cresti in asa fel incat sa o faci sa fie capabila de compasiune, sa stie sa fie atenta la suferinta celor din jur… mai cu seama cand e vorba de mama ei. Nu am cum sa te ajut… nu am ce sfat sa-ti dau… Acum e prea tarziu.
Indrazneste si tu sa ii scrii Cezarei Dafinescu despre problemele care te preocupa! Are raspunsuri minunate, presarate cu un strop de optimism, zambete sincere si toata bunavointa din lume. O parere obiectiva asupra problemei care te macina, comunicata intr-o maniera remarcabila, de catre un om de o asemenea valoare, te poate scoate din impas. Scrie-ne pe adresa [email protected] si noi vom avea grija sa iti primesti raspunsul de la Cezara Dafinescu. Declarata de-a lungul timpului una dintre cele mai frumoase si mai talentate actrite ale Romaniei, noi adaugam ca este si o femeie de o intelepciune cum rar mai gasesti.