Calvin Klein prezintă capitolul final al campaniei sale Toamna 2024, având în prim-plan pe cele cinci membre ale fenomenului muzical global NewJeans. Campania, fotografiată de Gordon von Steiner, le prezintă pe MINJI, HANNI, DANIELLE, HAERIN și HYEIN în noile piese din denim și item-uri essentials de toamnă ale brandului.
Campania transmite culori vibrante și un stil cool, relaxat, punând în lumină atât grupul K-pop în ansamblu, cât și fiecare membră în parte. În videoclipul campaniei, în timp ce interacționează dinamic, încrederea lor naturală strălucește pe ritmurile piesei „It Girl” de Kah-Lo, Karma Fields & Associanu. În toate materialele vizuale, carisma lor naturală și personalitățile distincte prind viață prin simplitatea îndrăzneață a celor mai noi piese Calvin Klein: blugi, tricouri și jachete.
„Suntem foarte încântate să fim protagonistele unei campanii Calvin Klein”, a declarat NewJeans. „A fost o potrivire firească să colaborăm cu un brand care se bazează pe încredere, și cu echipa lor, într-o campanie care a adus în prim-plan personalitățile noastre, în timp ce ne-am distrat purtând cele mai noi stiluri de sezon.”
Stilul campaniei se bazează pe denimul Calvin Klein din toamna 2024, care include croieli barrel, wide și straight leg, inspirate de energia lejeră a anilor ’90. Blugii din acest sezon sunt combinați cu tricourile iconice cu monograma Calvin Klein, acum disponibile în variante scurte și boxy, și completate de piese outwear noi, ce creează un stil modern. De la geci puffer, bombere, jachete clasice de denim și sacouri, look-ul este contemporan, distractiv și plin de atitudine.
Credit Campanie
Imagine: Gordon von Steiner
Credit Editorial
Calvin Klein