Cu toții ne confruntăm cu buze uscate de mai multe ori pe an. Este o problemă comună atât în privința femeilor, cât și a bărbaților. Dacă nu reacționezi la primele semne, buzele se pot crăpa, deranjul va fi mai mare, căci intervine usturimea.
E adevărat, regenerarea și vindecarea buzelor se face rapid de la sine, dar este important să-ți ajuți organismul, mai ales că buzele uscate pot semnala o deshidratare. Prin urmare, te încurajăm să nu treci cu vederea buzele uscate și să le îngrijești adecvat.
De ce ai buze uscate?
Pentru a înțelege de ce ai buze uscate, trebuie să știi că acestea sunt protejate de o barieră lipidică. Când simți că ai buze uscate este pentru că această barieră este afectată, iar atunci când nu-și îndeplinește rolul, apa este evaporată rapid din țesut. Studiile au arătat că saliva conține enzime care perturbă funcționarea acestei pelicule protectoare și, deci, provoacă uscăciunea buzelor.
Buze uscate – factori de risc și posibile cauze
Pentru că ai putut sesiza că deseori ai buze uscate, știi deja că sunt multiple cauze și mai mulți factori care le pot afecta. Începând de la vânt, caniculă, afecțiuni în organism și până la obiceiuri proaste, toate te pot conduce la problema unor buze uscate și, dacă situația se agravează, te va deranja cu adevărat.
Balsamul de buze Rilastil Xerolact, emolient si protectiv, cu unt de shea in proportie de 15%. Pentru buze foarte uscate si crapate.
Emolient si protector, cu actiune intensiva, creat special pentru buzele foarte uscate sau cu crapaturi superficiale. Prin crearea unui strat protector, produsul reda elasticitatea buzelor, lasându-le catifelate si hidratate.
Iată ce poate cauza uscarea buzelor și ce trebuie să faci dacă se întâmplă asta:
1. Buze uscate din cauza intemperiilor
Vântul, frigul, soarele puternic pot conduce la uscarea buzelor, acesta fiind un prim simptom și ar fi bine să nu se ajungă la crăpare și descuamare sau chiar sângerare, pentru că atunci este clar: buzele sunt extrem de afectate. În primul rând, daca ai buze uscate, este importantă hidratarea și aici ne referim la consumul de apă și hidratarea pielii buzelor cu produse bune. Când este vară, aplică crema cu SPF și pe buze pentru a le proteja de ultraviolete.
2. Buze uscate din cauza rujurilor
Alege cu grijă ce rujuri folosești mai ales dacă îți plac cele mate. Deși industria produselor destinate buzelor a evoluat, este important să citești cu atenție despre ce conțin rujurile pe care le cumperi, iar atunci când nu este necesar să te rujezi, ocupă-te de îngrijirea și hidratarea buzelor.
3. Deshidratarea poate conduce la buze uscate
Dacă ești genul de persoană care nu e prietenă cu apa sau lichidele sănătoase din supe (căci vin cu minerale și vitamine din legume), atunci probabil că te confrunți cu buze uscate chiar des. Hidratarea interioară este foarte importantă pentru întreg corpul, așa că hidratează-te corespunzător pentru că se vede repede pe buze!
4. Buze uscate din cauza obiceiului de umezire deasă
Multe persoane au obiceiul de a-și umezi buzele cu salivă, lingându-le. Dacă faci asta des, te va conduce la buze uscate, pentru că acestea vor fi mai afectate de razele solare, dar și de vânt. În plus, anumite enzime din salivă pot afecta pelicula protectoare a lor. Încearcă să reduci acest obicei.
5. Sarcina îți poate provoca probleme de buze uscate
De fapt, vei vedea o tendință de uscare la tot nivelul pielii, dar acest factor este firesc, căci multe dintre resursele tale, în perioada sarcinii, sunt destinate dezvoltării fătului, de la apă, nutrienți, vitamine, inclusiv minerale. Din acest motiv, ai nevoie să le suplimentezi, dar te vei confrunta și cu senzația de buze uscate pe care o poți atenua cu ajutorul unor produse pentru hidratarea lor și consumând mai multă apă și lichide sănătoase.
6. Buze uscate din cauza problemelor digestive și a deficitelor de vitamine și minerale
Nu te-ai fi așteptat, dar dacă ai o proastă digestie, după o perioadă vei simți și o problemă de buze uscate, dar și a pielii sau a uscării părului. Când în organism sunt probleme de sănătate, se reflectă în exterior prin acestea.
Dacă în organism se reduc resursele de vitamina B2 (riboflavina) vei vedea că ai buze uscate, dar și scăderea fierului din organism poate provoca asta. De altfel deficitul de vitamine și minerale vine și cu alte simptome.
Remedii care combat problema de buze uscate
În primul rând important este să previi așa că, dacă nu vrei buze uscate, urmează aceste sfaturi:
- Folosește balsam sau unguent pentru hidratare în fiecare seară și peste zi. O variantă foarte bună este untul de cacao pus pe buze peste noapte.
- Folosește factor de protecție solară peste zi iar ca opțiuni naturale ai: uleiul de orez sau de macadamia.
- Nu-ți umezi mereu buzele cu limba, nu le mușca pentru a desprinde bucăți de piele
- Renunță la obiceiul de a-ți roade unghiile sau de a sta cu obiecte sau degetele în gură.
Iar dacă ai deja buze uscate le poți trata acasă foarte ușor:
- Dacă ai bucăți de piele care se desprind, nu le rupe pentru că poți ajunge la sângerare și risc de infectare. Buzele au nevoie de o exfoliere pentru a îndepărta pielea moartă într-un mod blând. Poți face asta cu un scrub special pe care îl aplici masând ușor cu o periuță buzele și apoi le hidratezi cu un balsam. Dacă îl prepari: puțin bicarbonat în amestec cu puțin unt ghee pe care îl lași să acționeze pe buze și apoi hidratezi cu untul de cacao sau shea.
- Dacă nu preferi uleiurile și unturile poți apela la produsele destinate buzelor concepute special cum sunt balsamurile pe bază de vaselină sau glicerină.
Evită orice posibili iritanți care te pot conduce la buze uscate. !ine minte! Buzele au nevoie de îngrijire și hidratare zilnică.