Par drept sau bucle? Ei bine, aceasta este marea dilema a femeilor. Sfatul nostru este sa jonglezi cat se poate de des cu lookul tau, pentru a fi fresh si altfel de fiecare data. Totusi, barbatii nu prefera doar blondele, ci si femeile cu parul buclat. De ce? Pentru ca buclele confera un aspect dragalas, jucaus, angelic. Nu degeaba vedetele internationale opteaza pentru coafurile cu bucle si onduleuri. Angelina Jolie, Penelope Cruz, Salma Hayek, Madonna sau Scarlett Johansson afiseaza destul de des cosite buclate sau frumos ondulate. Le poti obtine si tu fie acasa, fie la un salon de infrumusetare.
Coafura usor ondulata la varfuri
Angelina Jolie este un sex-simbol si nimeni nu poate contesta acest fapt. De-a lungul timpului am admirat-o in numeroase ipostaze si tot timpul a afisat un aspect impecabil. Adevarul este ca Angelina are o gura senzuala, ochi magnifici si ii sta foarte bine atunci cand poarta parul usor buclat spre varfuri si prins in varful capului. Este foarte usor sa obtii o astfel de coafura, trebuie doar sa ai la indemana un ondulator si un produs de styling care sa nu incarce firul de par.
Bucle bine definite precum ale Salmei Hayek
Salma Hayek are o pododaba capilara bogata, un par lung, des si sanatos. Adevarul este ca atunci cand ai asa un par, orice coafura va arata bine. Buclele bine definite sunt armonioase si confera parului bogatie. Poti obtine o forma regulata a buclelor cu ajutorul unor bigudiuri de marime medie, aplicate pe parul proaspat spalat si uscat, peste care ai folosit mai intai o spuma modelatoare. Dupa ce ai dat bigudiurile jos, modeleaza buclele cu degetele pentru un look, asa cum spuneam si mai sus, bine definit.
Scarlett Johansson, coafura lejera
Buclele lejere pot fi obtinute in mai multe moduri: cu o placa de intins parul mai groasa, cu ajutorul unor bigudiuri mari, cu un ondulator cu diametrul mai mare fata de cel obisnuit sau cu ajutorul elasticului de par pe care trebuie doar sa-l prinzi intr-un coc rasucit si sa-l tii asa cam o ora. Amplifica efectul cu un spray de par si un pieptene cu dinti rari. Poti purta o astfel de coafura pe tot parcursul verii, fara nicio grija.
Onduleuri wavy precum cele ale Madonnei
Coafura cu bucle wavy este foarte sexy, dar in acelasi timp poate capata un aspect vintage. Onduleaza-ti parul asa cum o faci in mod normal, dupa care preseaza buclele cu placa de par. Aplica un spray care sa confere un aspect wet si esti gata de iesit in oras. Madonna s-a prezentat de foarte multe ori in fata camerei cu acest look, chiar daca a ales sa imbrace un costum cu influente masculine. Daca-ti vei prinde parul la spate intr-un coc, vei lasa cateva suvite libere si te vei accesoriza corespunzator, vei obtine un look vintage.
Text: Ruxandra Raica
Hair stylist: Costa Stavrositu, salon La Mignonne