Branduri frantuzesti si povestile lor de succes

principalaLuxul frantuzesc este pe gustul romanilor. De la branzeturile emblematice pentru gastronomia francezilor, celebra placinta frantuzeasca cu ceapa si aluaturile frantuzesti care se topesc in gura pana la cele mai pretioase materiale si elegante creatii nu este decat un singur pas. Pana la urma, totul graviteaza in jurul gusturilor, aromelor si culorilor. Francezii sunt recunoscuti pentru cafeaua bauta la terasa din coltul strazii, dar si pentru ora fixa pe care o dau in moda. Cateva branduri care poarta nume frantuzesti si care s-au nascut in tara luxului si romantismului au reusit sa cucereasca intreaga lume.



Lacoste

Cine nu a auzit de celebrul brand Lacoste si cine nu recunoaste logoul brandului? Bazele afacerii cu tricouri create pentru a fi purtate pe terenul de tenis au fost puse de René Lacoste, alaturi de André Gillier, in 1933. René era supranumit Crocodilul datorita tenacitatii de care dadea dovada pe terenul de tenis, de aici si numele brandului. Incet, dar sigur, compania a inceput sa se extinda si a trecut la tricourile colorate. Managementul brandului a fost preluat de fiul lui René, Bernard, iar dupa decesul acestuia, de fratele mai mic, Michel. De la tricoul alb, polo, brandul a trecut la parfumuri, incaltaminte, ochelari de soare. Astazi este unul dintre cele mai comercializate branduri din Statele Unite si a cucerit si inimile romanilor.

Dior

Dior nu este doar un brand, o casa de moda, ci o legenda. Fondatorul Casei, Christian Dior insusi, s-a nascut intr-o familie de francezi instariti. Parintii acestuia si-ar fi dorit ca el sa devina diplomat, insa Christian avea alte planuri si o mare dragoste pentru arhitectura, care l-a si inspirat. Folosea tot felul de tehnici atunci cand crea pentru a scoate in evidenta soldul si bustul femeilor. La 19 ani, a fost angajatul lui Yves Saint Laurent. Bazele brandului in sine au fost puse in 1946, iar expansiunea a inceput in 1949. Desi, dupa moartea lui Dior, Casa a cunoscut o decadere, odata ce omul de afaceri Bernard Arnault a preluat fraiele, brandul s-a redresat. Femeia care imbraca creatiile Dior este o femme fatale… j’adore Dior!

Lanvin

Lanvin este cea mai longeviva casa de moda din Franta. Brandul a fost infiintat de catre Jeanne Lanvin in 1889. Jeanne ii crea fiicei sale haine, iar, in scurt timp, acestea au atras atentia oamenilor instariti ai vremii care isi doreau pentru copiii lor haine asemanatoare. Si-a deschis, apoi, un butic pe Rue du Faubourg Saint-Honoré din Paris. Stilul Lanvin este incontestabil, iar printre elementele definitorii se numara broderiile lucrate cu foarte multa atentie, asimetriile, drapajele, modelele florale si pastelurile. Parfumul Arpège, lansat in 1972, a devenit cunoscut in toata lumea, iar madame Lanvin a ramas in istorie drept cel mai renumit coutourier din anii 1920.

Chanel

„Cu un pulover negru si cateva randuri de perle, ea a revolutionat moda”, spunea Christian Dior despre Coco Chanel. Nu puteam sa nu amintim Casa de Moda Chanel, micuta rochie neagra, parfumul Chanel N°5, celebrul taior, geanta cu logoul casei − cei do „C” intorsi − si nasturii aurii. Casa a fost fondata in 1907, iar Coco a reusit sa rafineze gusturile femeilor in materie de eleganta. Chanel folosea culori precum gri si navy blue pentru a scoate in evidenta indrazneala feminina. Nu a creat un stil vestimentar, ci un mod de viata. Odata cu emanciparea femeilor, s-a dezvoltat si brandul in sine, iar, din 1983, Karl Lagerfeld isi pune amprenta asupra creatiilor Casei.

Text: Ruxandra Dumitrescu