Daca va intrebati cum ar mai putea sa ne surprinda Catalin Botezatu, iata ca raspunsul il avem noi. Indragitul designer va lansa saptamana aceasta prima colectie de vinuri in colaborare cu prestigioasa Casa de Vinuri Bucium Iasi. Sub denumirea Bote D’Amore, Catalin Botezatu isi doreste sa promoveze produsele romanesti si sa evidentieze faptul ca si podgoriile noastre pot concura cu succes cu marci celebre de vinuri de peste hotare.
Butoiul cu dragoste al lui Botezatu
Aceasta colectie cuprinde trei produse, un vin si doua spumante, si reprezinta colectia de vara Bote D’Amore. Insusi numele ales pare destinat, fiind un joc de cuvinte intre numele designerului si celebra expresie italiana Botte d’Amore, care, in traducere, semnifica Butoiul cu Dragoste.
„In materie de calitate, gama Bote D’Amore reprezinta o puternica alternativa romaneasca la vinurile si spumantele premium produse in afara tarii noastre. E un proiect ambitios in care am pus mult suflet, e dorinta mea de a promova podgoriile romanesti care stau la loc de cinste si vinurile noastre care pot concura cu succes cu orice case mari de vinuri de peste hotare. Bucium Iasi e partenerul perfect in acest proiect. Vreau ca aceasta prima colectie de vara sa fie accesibila oricui, e o colectie de vinuri bune pe care si le poate permite oricine. Sunt convins ca, dupa ce vor fi degustate, se vor bucura de succes. Nu sunt un mare bautor, nu mi-au placut niciodata bauturile tari, dar in topul preferintelor mele se regasesc spumantele, roze-ul, bauturile lejere, aici pot sa ma declar cunoscator, asa ca am fost un critic foarte acid pana cand am ales sortimentele care sa faca parte din prima mea colectie”, a declarat Catalin Botezatu.
Text: Madalina Manole