Bonton Fashion Days by Doina Levintza

Bonton Fashion Days este un festival dedicat modei organizat de Doina Levintza si desfasurat, timp de 3 zile, pe podiumul de la Bonton Palace. In cadrul evenimentului, ajuns anul acesta la cea de-a patra editie, cei mai cunoscuti designeri romani si-au prezentat ultimele colectii intr-un show spectaculos prezentat de Nicole Stanese, Anca Serea si Dorian Popa.

In cea de-a doua seara a maratonului de moda si-au expus creatiile vestimentare noua designeri romani, majoritatea aflandu-se la prima participare: Norina Stoica, Lashez, Loulou, Cozmina Englizian, Mirela Diaconu, Ana Maria Cornea, Razvan Firea, Silvia Serban si Casa de blanuri MG.



Ana Maria Cornea, Femmes d’antan

Designerul vestimentar Ana Maria Cornea a participat cu colectia Femmes d’antan (Femei de altadata), o colectie caracterizata prin feminitate, eleganta si culoare. Rochiile de seara expuse surprind prin cromatica puternica si vie, albul si negrul fiind total excluse din paleta coloristica. Predomina voalul, dantela si broderiile, materialele folosite fiind aduse din Dubai si Italia.

Razvan Firea nu este adult, doar se preface

Razvan Firea a participat cu colectia de toamna-iarna 2014, colectie dedicata, de aceasta data, integral femeilor, intitulata foarte sugestiv Nu suntem adulti, doar ne prefacem. Colectia este un mix intre perioada anilor ‘90 si Renastere, hainele fiind caracterizate de linii romantice armonios imbinate cu trasaturi casual-scolaresti. In colectie predomina foarte mult carourile, un print des intalnit in creatiile lui Razvan, in combinatie cu florile si imprimeurile digitale.

Razvan Firea: “Ma inspira oamenii pe care-i vad, ma poate inspira o stare, o melodie; in general, ma inspira lucrurile aflate la poluri opuse. Imi place foarte mult sa aleg lucruri care sunt in contrast si sa le gasesc un element comun, care sa le lege.”

Alexia din Lala Band, muza Mirelei Diaconu

Un alt designer talentat aflat la prima participare la Bonton Fashion Days este Mirela Diaconu. Pentru colectia intitulata FairyWish, Mirela a avut-o ca muza pe Alexia Talavutis, componenta trupei Lala Band.

Alexia Talavutis: “Sunt onorata, e tot ce pot sa zic! Este o colaborare foarte frumoasa si rochiile sunt exact pe sufletul meu. Ma bucur ca am ajuns sa colaboram si sa cream niste rochite atat de frumoase.”

Silvia Serban a cucerit publicul de la Bonton Fashion Days

Designerul Silvia Serban a prezentat o reinterpretare a unei mai vechi colectii de-ale sale din timpul facultatii, atunci intitulata “Ex-primare”, astazi botezata “Exprimare 2.0”. Hainele cu un puternic accent masculin au fost regandite si reactualizate de ingenioasa creatoare, reusind astfel sa impresioneze prin adaptabilitatea acestora la vremurile actuale. Culoarea predominanta a colectiei a fost negrul, publicul fiind placut surprins atunci cand sacoul masculin a fost reinterpretat si purtat in postura de… fusta.

Silvia Serban: “Femeia care imi poarta tinutele isi asuma roluri. Este atat femeie de cariera cat si mama desavarsita, este senzuala, este o femeie care stie sa transmita intotdeauna ceea ce simte.”

Surpriza serii a fost colectia de blanuri MG, o colectie care a surprins prin fascinantele combinatii de blana cu par scurt si blana cu par lung, prin combinatii de blana de vulpe cu blana de vizon, dar si prin blanuri extrem de pretioase cum ar fi cele de sinsila si samur.

Tendintele toamnei in hairstyling

Tendintele in moda pentru aceasta toamna nu s-au materializat doar in creatiile vestimentare ale designerilor, ci si in coafurile manechinelor, care au fost realizate de hairstilistii de la Geta Voinea, in acord cu tendintele sezonului. Astfel, fetele au purtat impletituri lejere si naturale, cum ar fi coada de cal si coada de peste, impletituri romantice frantuzesti si coroane rusesti.

Text: Madalina Manole