La ce ne gandim sau ce trebuie sa avem in vedere?
Cele mai frecvente probleme sunt legate de:
1. Expunerea la soare si necesitatea protectiei UV
2. Urticaria solara
3. Urticaria la caldura
4. Urticaria la frig (apa rece) si urticaria acvagena
5. Urticaria alimentara
6. Insolatia
7. Micozele
8. Pitiriazisul verzicolor
9. Scabia
10. Toxiinfectiile alimentare
Vom trece in revista punct cu punct esentialul fiecarei afectiuni mentionate mai sus.
Expunerea la soare si necesitatea protectiei UV
Tuturor ne place sa ne lasam trupul mangaiat de soare, fara restrictii, dar avem nevoie de creme cu factor de protectie solar.
Cum alegem cremele cu filtru UV? In functie de tipul de piele.
Este cunoscut faptul ca pielea prezinta mijloace naturale de protectie, astfel cu cat pielea este mai inchisa la culoare, cu atat protectia ei este mai mare, si cu cat pielea este mai deschisa, cu atat este mai predispusa la arsuri solare.
Exista sase tipuri de piele:
- Tipul I = piele foarte deschisa, pistruiata
Tipul II = piele deschisa, par blond
Tipul III = piele inchisa, par castaniu sau saten
Tipul IV = piele usor inchisa la culoare
Tipul V = pigmentatie constitutiva, moderata
Tipul VI = pigmentatie constitutiva marcata
Tipului I ii este necesar cel mai inalt factor de protectie.
Tipului II ii este necesar un factor de protectie cuprins intre 20 si 30.
Tipului III ii este necesar un factor de protectie cuprins intre 10 si 20.
Tipului IV ii este suficient un FP de aproximativ 10.
Tipurilor V si VI fiindu-le suficienta o protectie cuprinsa intre 2 si 8.
Produsele trebuie sa asigure protectie completa anti-UVA si UVB, trebuie aplicata in strat uniform pe pielea curata si uscata cu 15 – 30 minute inainte de expunerea la soare, aplicarea trebuie facuta pe tot corpul, inclusiv pe buze si maini; aplicarea se repeta la 2 ore pentru a asigura o protectie eficienta.
Urticaria solara – apar leziuni pe ariile cutanate descoperite la cateva minute dupa expunerea la soare si dispar in aproximativ 1 – 2 ore de la intreruperea expunerii. Tegumentele expuse mai mult la soare prezinta un risc mai mic de a dezvolta leziunea.
Urticaria la caldura in care apar papule urticariene pruriginoase pe zonele expuse la caldura, papule care persista aproximativ o ora, dupa intreruperea expunerii.
Urticaria la frig include imersia brusca in apa rece, care conduce imediat la manifestari severe.
Urticaria acvagena, in care la contactul cu apa, indiferent de temperatura apar placi urticariene, prurit (mancarime). Placile urticariene prezente in toate aceste afectiuni sunt de culoare roz-rosu deschis, de dimensiuni variabiale, forme diferite (inelar, figurat etc). Comun in tratamentul tuturor tipurilor de urticarie, indiferent de cauza este utilizarea antihistaminicelor cu sau fara sedativ, a topicelor cortizonice de concentratie redusa. In cazul unei urticarii usoare este suficienta aplicarea uneia din cele doua emulsii si a unui singur antihistaminic.
5. Urticaria alimentara aduce cu ea eruptii similare ca in toate urticariile prezentate mai sus. Tratamentul impune in primul rand o dieta in care trebuie evitate toate alimentele continand conservanti si coloranti, la care se adauga un tratament antiurticarian.
6. Insolatia este insotita de cefalee, varsaturi, vertij, febra ridicata, cu sau fara urticarie. In aceasta situatie avem nevoie de: antitermice, comprese reci, antiemetice, reechilibrare hidroelectrolitica (cresterea progresiva a consumului de lichide urmat de instituirea unui regim hidro-lacto-zaharat pana la reechilibrare).
7. Micozele. Vara este anotimpul care favorizeaza acest tip de boala. Micozele sunt variate, cu localizari diferite, chiar daca in multe cazuri agentul epidemiologic este acelasi.
Foarte frecventa este epidermofitia interdigitoplantara, care apare frevcent in conditii de caldura si umiditate. Apare la cei care practica sporturi acvatice si la cei care utilizeaza incaltaminte inadecvata din inlocuitor sau adidasi care favorizeaza transpiratia si nu permit aeriserea piciorului. Ceea ce ne atrage atentia este aparitia in spatiile interdigital-plantare (cel mai frecvent a unor suprafete rosietice, pruriginoase, urat mirositoare, uneori prezentind fisuri in adancimea pliului). Tratamentul consta in antimicotice topice si orale.
8. Pitiriazisul versicolor este cel care ne strica bronzul dupa ce vacanta s-a terminat. El este produs tot de un agent fungic; ridica doar probleme de ordin estetic, prin aparitia unor pete cafenii, roz sau albe, acoperite de scuame foarte fine. Apare frecvent in zone bogate in glande sebacee (torace, membre etc.), este favorizat de temperaturile ridicate, umezeala, transpiratie abudenta. Tratamentul este atat local cat si general si utilizeaza aceleasi antimicotice (creme, lotiuni, sampoane, tablete).
9. Scabia. Fiind in plin sezon estival hotelurile si pensiunile ne stau la dispozitie, dar trebuie sa avem mare atentie la lenjeria din dotarea camerelor si la prosoape. Perioada de incubatie este maximum o luna, transmiterea se face prin contact direct sau indirect (prin intermediul hainelor, asternuturilor, prosoapelor). Boala se manifesta prin prurit, frecvent nocturn, leziuni de grataj (scarpinat), papulovezicule, placi urticariene. La copii leziunile apar palmoplantar, pe fata si cap, iar la adult leziunile se dispun interdigital, la articulatia pumnului, coate, genunchi, axilar, periombilical, fesieri. Tratamentele sunt locale (mixturi, creme sau unguente). Deparazitarea lenjeriei se face obligatoriu prin spalare si fierbere, iar hainele care nu pot fi fierte vor fi aerisite la soare sau puse intr-un sac, date cu insecticid si scoase la aerisit dupa 48 de ore.
10. Toxiinfectiile alimentare sunt boli acute care apar in urma consumarii de alimente contaminate cu diferite bacterii si toxine. Simptomatologia este de gastroenterocolita acuta cu debut brutal. Alimentele cel mai frecvent contaminate sunt carnea si produsele din carne, peste, lapte si produse lactate, oua. Incubatia este de 12 – 36 de zile iar debutul se face brusc, cu stare de rau general, astenie, ameteala, cefalee, febra, frisoane, greata, varsaturi, colici abdominale, diaree, transpiratii reci. In aceasta situatie trebuie sa va prezentati de urgenta la medic pentru un tratament adecvat.
Aura Vladut