In primul interviu televizat de la moartea tragica a mamei sale, Whitney Houston, Bobbi Kristina, in varsta de 19 ani, a ales sa stea de vorba cu celebra Oprah Winfrey pentru a-i povesti despre ultimele clipe petrecute langa mama sa, dar si despre cum intentioneaza sa-si administreze mostenirea lasata.
In cadrul interviului pe care l-a acordat dupa moartea mamei sale, Bobbi Kristina a declarat ca simte adeseori spiritul acesteia. “O simt trecand pe langa corpul meu. Luminile se aprind si se sting, iar eu o intreb: «Mama, ce faci acolo?» Radem impreuna si ea imi vorbeste”, a spus Bobbi Kristina.
In ceea ce priveste planurile de viitor, Kristina intentioneaza sa isi construiasca o cariera in industria de divertisment, dorind sa calce pe urmele mamei sale si sa se lanseze in industria muzicala: “Vreau sa duc mai departe mostenirea ei… Vreau sa sa fac muzica, comedie si dans”.
Intrebata ce si-ar dori ca publicul sa stie despre mama ei, Bobbi Kristina a declarat ca a fost un inger. ,,Orice ar spune oamenii despre ea, toate lucrurile negative, nu conteaza deloc. Eu stiu cum a fost mama mea”.
Interviul lui Oprah cu Bobbi a fost difuzat intr-un episod special, care a durat 90 de minute.
Text: Andreea Popescu