Carla Szabo, unul dintre cei mai cunoscuti designeri romani de bijuterii, insufla colectiilor pe care le creeaza de peste 8 ani, putin din sufletul ei. Asa ca bijuteriile care ies din mana spun mereu o poveste, transmit un mesaj, sunt inteligente, incorporeaza umor si poezie, dar mai mult decat orice, au parca o viata a lor. Din discutia cu ea am aflat ce inseamna de fapt o bijuterie-concept, daca in Romania pasiunea pentru bijuterii se poate transforma in business sau de ce ideea de a fi diferiti ne inspira de multe ori teama.
T: De ce ai renuntat sa lucrezi in publicitate si ai inceput sa creezi bijuterii?
CS: Dupa ce am renuntat la job-ul din publicitate, am facut mult timp design interior ca freelancer. In publicitate am lucrat cand eram inca in facultate, pe vremea aceea domeniul era la inceput. Am renuntat in scurt timp pentru ca m-am simtit mult mai apropiata de designul de obiect si ambientare. Am inceput sa lucrez pentru un segment din portofoliul de branduri al agentiilor, pe care acestea nu prea il acopereau in acel moment; proiecte de design pentru standuri de expozitie, set-up si stage design pentru evenimente, cafenele, etc. Dupa 7 ani de practica in acest domeniu, noua mea cariera de designer de bijuterii a inceput la un targ handmade pentru care am facut in joaca cateva brose.
T: Nici nu erau foarte multi tineri designeri romani pe vremea aceea, mai ales de bijuterii..
CS: Nu, nu erau. Am fost primul designer roman care a introdus ideea de bijuterie-concept in colectiile de moda de la acel moment. Dan Piersinaru a ajutat capital la construirea pietei de bijuterie-concept, prin organizarea targurilor Autor.
T: Cum te-ai promovat la inceput?
CS: In perioada in care eu am inceput sa lucrez accesoriile, exista Festivalul de Moda de la Iasi, organizat de Irina Schrotter si Ovidiu Buta. Acestia au avut un rol important in nasterea conceptului de design romanesc asa cum il cunoastem noi acum. Primele colectii de bijuterii le-am realizat pentru Ana Maria Lungu si le-am prezentat in cadrul acestui festival.
T: Si acum, dupa atata timp, poti spune ca businessul cu bijuterii concept este unul profitabil?
CS: Deocamdata nu reuseste sa se autofinanteze, pentru ca piata careia ne adresam este insuficient dezvoltata. In alte cuvinte nu absoarbe atat cat am putea produce si cat am avea nevoie pentru a vorbi de un business stabil. Am creat obiectele-accesoriu in primul rand din dorinta de a materializa o idee, lasand pe planul doi necesitatea de a fi vandabile in numar mare. Un obiect care incorporeaza creatie, incorporeaza suflet, deci este mai putin eficient in zona de mercantilism.
T: Dar romancele isi cumpara totusi bijuterii…
CS: Isi cumpara, dar cand tragi linie tot iti dai seama ca investitia a fost mai mare decat castigul. Eu intotdeauna am mers pe inovatie, pe tehnici noi. De exemplu, ca sa fac o piesa, am facut matrite pentru ea si am scos trei bucati. In mod normal, pentru a castiga, cand faci o matrita trebuie sa produci apoi sute de bucati din obiectul respectiv. De dragul de a face o forma frumoasa, de a incorpora o idee, din dorinta de a o pune pe piata, de a arata ca se poate, nu m-am uitat la bani. La accesorii nu este ca la haine. Cand e vorba de o haina, inevitabil ti se strica si trebuie sa o inlocuiesti. Cand este vorba despre bijuterii, nimeni nu cumpara tot timpul, mai ales ca sunt durabile si se acumuleaza. Noi nu suntem intr-o zona a perisabilitatii ci dimpotriva, ne straduim, cu fiecare colectie, sa facem obiecte mai rezistente.
T: Care este problema ce a mai mare cu care te confrunti ca designer de bijuterii?
CS: In primul rand in Romania nu exista buyeri, iar platformele de vanzare sunt inca foarte restranse. Chiar daca sunt magazine care vand creatori locali, ei preiau marfa in sistem de consignatie, adica nu-si asuma daca o vand sau nu si nu o promoveaza suficient. In strainatate, ca designer sau companie din industria modei, te poti inscrie la targuri cu prototipurile colectiei. Aici se tranzactioneaza comenzi care nu se onoreaza decat in momentul in care sunt achitate.
T: Ai colaborat cu Irina Schrotter si cu Mihaela Glavan, spune-ne mai multe despre aceste colaborari…
CS: Cu Mihaela Glavan a fost un proiect reusit, a avut succes, iar Irinei ii fac colectiile de accesorii pentru catwalk, pentru prezentarile pe care le are la Berlin.
T: In ce iti gasesti motivatia de a continua sa creezi bijuterii?
CS: In simplul fapt ca lucrez cu estetica si ideile frumoase si, nu in ultimul rand, din bucuria celorlalti, care ajung sa le poarte.
T: Cu ce materiale iti place sa lucrezi cel mai mult?
CS: In ultima vreme imi place sa lucrez cu argint. Dar nu prea am avut limitari in alegerea materialelor, pentru ca intotdeauna materialul era pasul doi in urma conceptului. In functie de ideea pe care vreau sa o transmit aleg materialul. E ca o metafora. Daca vrei sa transmiti ceva futuristic de exemplu, folosesti materiale nou inventate pe piata.
T: Cum iti vin ideile pentru colectii?
CS: Intotdeauna am spus ca ideile sunt ceva volatil, fluid, sunt unde care circula, toti avem acces la ele. Doar ca unii dintre noi sunt mai atenti. Eu poate sunt mai atenta ca altii si mi-am educat “auzul”. Conteaza foarte mult dupa ce ai primit o cunoastere sa stii ce sa faci cu ea. Si practica este foarte importanta la orice talent. Degeaba ai idei daca nu ajung la o finalitate.
T: De ce crezi ca oamenii au aplecarea aceasta pentru marile branduri, pentru marcile foarte cunoscute?
CS: Pentru ca au nevoie de confirmari, nu si-au cultivat increderea in ei si in parerea lor. Nu i-a invatat nimeni ca sunt o individualitate, au nevoie sa-si confirme valoarea prin ceilalti. Este o societate-copil. Daca poarta cineva ceva despre care toata lumea spune ca este ok, atunci o port si eu pentru ca altfel nu simt ca am valoare… De aceea, de multe ori, a fi diferit inspira teama.
T: Spune-ne mai multe despre noua ta colectie…
CS: Se numeste ARTICULA, este un joc de cuvinte intre articulare in mecanica si articulare verbala si este vorba de armonia dintre cele doua. Vorbesc despre o persoana articulata in miscare si in vorbire, o persoana stabila si asumata. Si sunt coliere care seamana cu o articulatie, margele cu poezii, care se rotesc 360 de grade in interiorul unui ghioc si doar prin rotirea lor poti parcurge tot textul.
Text: Bianca Badescu