Iaurtul este un aliment plin de vitamine pe care il poti consuma la micul dejun, ca gustare intre mese si intr-o gramada de alte combinatii. Iaurtul are o multime de beneficii pentru sanatate, iar folosit topic, confera tenului o stralucire aparte. Iaurtul este folosit la ingrijirea tenului din vremuri stravechi, insasi Cleopatra incluzand iaurtul in ritualurile sale de infrumusetare. Iaurtul contine zinc, acid lactic, calciu, vitaminele din complexul de B-uri, asa ca trebuie sa-l consumi si sa te bucuri de gustul si textura lui. Unde mai pui ca iaurtul face minuni pentru ten…
De ce este iaurtul benefic pentru ten?
100 de grame de iaurt contin automat 1 mg de zinc, ceea ce inseamna ca iaurtul detine proprietati antiinflamatoare care pot reduce roseata ce apare ca urmare a acneei, are efect usor astringent, contribuie la regenerarea celulara si regleaza productia de sebum. Acidul lactic este unul dintre ingredientele-cheie ale iaurtului si, in acelasi timp, prezent in foarte multe produse de ingrijire a pielii. Exfoliaza si hidrateaza, contribuind la prevenirea ridurilor. Calciul contine antioxidanti ce previn si vindeca pielea uscata. Iaurtul este bogat in vitaminele B2, B12 si B5 care mentin tenul hidratat si radiant, protejeaza celulele de stresul oxidativ si de radicalii liberi. Atunci cand cumperi un iaurt pentru a-l aplica topic, asigura-te ca este unul normal, fara fructe sau zahar pentru ca acestea pot provoca iritatii. Iaurtul grecesc, de exemplu, este un tip de iaurt recomandat pentru a fi utilizat pentru mastile de fata deoarece are o consistenta mai groasa si nu va curge.
Ten mai luminos cu ajutorul iaurtului
Aplicarea iaurtului pe ten poate reduce petele si pistruii. Iti poti prepara o masca din doua-trei lingurite de iaurt si cateva picaturi de suc de lamaie sau portocale. Aceste sucuri contin acid citric recunoscut pentru proprietatile sale de decolorare a pielii. Nu folosi mai mult de trei-cinci picaturi de suc de lamaie, asta pentru ca prea mult acid citric poate dauna pielii. Pentru a micsora si strange porii, poti aplica iaurtul pe ten intr-un strat subtire, asteapta circa 10-15 minute, dupa care clateste cu apa rece. Dupa ce te-ai spalat pe fata, aplica putin ulei de masline si maseaza usor. Pielea se poate strange dupa aplicarea iaurtului, asa ca uleiul de masline o va hidrata intens.
Indeparteaza celulele moarte
Iaurtul poate elimina cu usurinta celulele moarte si este un remediu excelent pentru persoanele cu pielea uscata si sensibila. Amesteca doua linguri de iaurt cu o lingura de tarate. Aplica pe ten, maseaza usor cu miscari circulare. Daca ai puncte negre sau albe, amesteca iaurtul cu pudra de orez. Pielea ta va capata un aspect placut, stralucitor. Iaurtul are o componenta acida, tocmai de aceea distruge bacteriile si microbii care pot cauza acnee. Fie poti aplica iaurtul in stare pura direct pe piele, fie il poti amesteca cu pudra de turmeric, zahar sau pudra de lemn de santal. Aplica pe ten, maseaza, lasa sa actioneze 15 minute, dupa care clateste.
Previne imbatranirea tenului
Iaurtul lupta eficient impotriva radicalilor liberi si impotriva aparitiei ridurilor. Acidul lactic din iaurt este responsabil de imbatranirea prematura a tenului. Prepara o pasta dintr-o lingurita de ulei de masline si trei linguri de iaurt. Aplica amestecul pe ten, lasa sa actioneze 30 de minute, apoi clateste. Repeta timp de 3 saptamani. O alta reteta este cea din banane pasate, avocado si iaurt. La fel de eficient actioneaza castravetele cu iaurt. Castravetele strange porii, in timp ce iaurtul confera fermitate.
Text: Ruxandra Dumitrescu