Aylin Cadir. De la actorie la jazz si inapoi

1 2Frumoasa bruneta cu ochi migdalati s-a intors la prima ei dragoste, muzica, iar pe 11 aprilie va lansa un album pop-jazz, album de pe care are deja doua single-uri cunoscute, “Cloud” si “Chemistry”. O gasiti fie pe scena Teatrului Bulandra, fie jucand la Godot Café-Teatru, fie prin tara cu piesa “Maitreyi”.

La toate acestea se adauga un strop de cafea turceasca si aroma irezistibila a parfumurilor iesite din comun.

 

Tonica: Buna, Aylin! Ai studiat actoria si de ceva timp ai abordat un gen muzical numit pop-jazz. Cat de importante sunt studiile in ceea ce priveste cariera unui artist si cat de importanti sunt oamenii cu care intri in contact?

Aylin Cadir: Din experienta mea in actorie pot sa spun ca studiile, adica scoala/facultatea, sunt doar o baza, importanta de altfel, pe care este datoria ta sa o imbogatesti mai departe prin lucrul constant cu tine insuti. Muzica si actoria sunt singurele doua lucruri care ma preocupa si din cauza asta sunt ca un burete atunci cand ma stiu aproape de oameni valorosi. Intalnirea cu astfel de oameni este parte din lucrul cu tine insuti, deci aproape obligatorie. 

 

1 8aTonica: Daca ti s-ar propune sa joci scene de sex explicit intr-un film, ai accepta? Si cu ce pret?

A.C.: Mi s-a mai pus intrebarea asta si dupa m-am trezit cu un titlu cel putin umilitor  intr-o emisiune absolut jenanta. Ziceam atunci, ceea ce voi zice si acum, pentru ca asta cred, numai ca, aparent, putini inteleg… ziceam ca, daca mi-ar pica in mana un scenariu exceptional cum nu mi s-a mai intamplat sa citesc si singurul lui minus ar fi o scena de real-sex care are o mare valoare in felul in care curge povestea, daca as lucra cu un regizor despre care as sti ca ar sti cum sa scoata ce e mai bun/ce e necesar dintr-o astfel de scena, atunci probabil ca as face-o. Sa ne intelegem, asta nu inseamna ca-mi doresc din tot sufletul sa joc in filme cu sex explicit…

 

 Tonica: Ce simti atunci cand esti pe scena in fata publicului, fie ca joci sau canti?

A.C.: In teatru am invatat sa ma bucur de fiecare clipa pe scena. In concerte inca mai am emotii, emotii foarte diferite de cele din spectacole. Sunt emotii care ma transforma cumva in exact cine trebuie. Si-mi mai place faptul ca, in concerte, pot vorbi cu publicul, pot sa iau pulsul imediat. In teatru simt publicul, stiu ca este acolo, dar fac abstractie de el. 

 

Tonica: Castigarea concursului „Alege Asia” si faptul ca ai facut parte din trupa Pops te-au ajutat in cariera ta? Cum privesti acea perioada de debut?

A.C.: Cu nostalgie. M-a ajutat perioada aia, pentru ca a fost un kick-start foarte bun. Am capatat un awareness incredibil, destul de usor. Insa, de la un moment dat incepuse sa-mi dauneze si mie, si colegelor mele. Eram catalogate si puse in aceeasi oala cu diverse… Cred ca a fost cea mai matura decizie din partea noastra sa ne oprim. Din acel moment am inceput sa crestem.

 

Tonica: Cat de incarcata este agenda ta? Mai ai timp si de hobby-uri?

A.C.: Am o agenda semiincarcata, insa mintea imi este supraincarcata. Singurul mod de relaxare pentru mine este cititul pentru care imi gasesc timp. 

 

1 9Tonica: Pentru cei care nu stiu, Aylin este o turcoaica tanara si incantatoare. Respecti traditiile turcesti? Care este secretul cafelei provenite din aceasta tara? 

A.C.: Respect traditiile cu care am fost obisnuita din copilarie. Daca programul imi permite, de Bairam fug mereu la Constanta sa petrec alaturi de ai mei. Insa nu de putine ori am petrecut pe la filmari, ducand baclavale colegilor… Secretul cafelei turcesti… este secret :). Apropo, eu fac cea mai buna cafea din cate am baut vreodata. Ierta-ti-mi modestia! Intrebati-mi prietenii!

 

Tonica: Esti impreuna cu sotul tau de foarte mult timp. Cum ati reusit sa stati departe de ispite, sa ramaneti uniti?

A.C.: Cred ca asta s-a intamplat pentru ca nu ne-am luat niciodata “for granted”/drept buni. Ne-am surprins mereu unul pe altul si am luat lucrurile pe rand. 

 

Tonica: In ce proiecte esti implicata la momentul actual si unde te pot gasi fanii?

A.C.: Ma puteti gasi pe www.aylincadir.ro sau pe Facebook.com la pagina de artist – aylincadir sau pe Instagram.  Ma puteti vedea in „Maitreyi” foarte mult prin tara in perioada asta, si incepand cu luna aprilie, la Sala Izvor a Teatrului Bulandra. In „Forma lucrurilor” la Godot Café-Teatru. Concertele, le anunt mereu pe site sau pe Facebook. Pregatim intens lansarea primului meu album solo, intitulat “Cloud”.

 

Tonica: Desi esti turcoaica, mi se pare ca ai un aer de parizianca, o finete si o atitudine foarte rar intalnite. Care este secretul?

A.C.: Multumesc, nu mi s-a mai spus niciodata. Nu m-am gandit niciodata la asta, dar ma bucur ca asta se proiecteaza in afara mea. 

 

1 13Tonica: Ai o frumusete naturala, poate ca si originile sunt de vina. Ce faci totusi pentru a te mentine?

A.C.: Fac yoga periodic, fac tratamente faciale periodic, din cand in cand masaj, crema dimineata si seara, apa, ceaiuri… the usual. Diete nu tin. Desi am inteles ca exista o dieta care se numeste mancatul instinctiv, si cred ca fara sa stiu asta fac. Imi ascult corpul si am incredere in ceea ce imi cere. 

 

Tonica: Am observat ca porti foarte mult rujul rosu care ti se potriveste foarte bine. Ce fel de machiaj alegi, atat pentru intalnirile din timpul zilei, dar si pentru intalnirile care au loc seara?

A.C.: In timpul zilei nu-mi dau decat un anticearcan si un strugurel. Seara imi mai dau putin rimel si nelipsitul ruj rosu. Sora mea tocmai a terminat cursurile de make-up ale prietenei mele Paulina Buldumea si, odata cu ea, am invatat si eu tot felul de trucuri. Dar am descoperit ca cel mai bine imi sta cu foarte putin machiaj pe fata.

 

Tonica: Ce placeri vinovate ai si ce te inspira?

A.C.: Am o mica obsesie pentru parfumuri si bijuterii iesite din comun, de aceea raiul meu este la Createur 5D’Emotions, de pe Strada Doamnei.

Ma inspira o melodie frumoasa. In perioada asta „Mira” a lui Melody Gardot. 

 

Tonica: Iti doresti sa devii mama, crezi ca venirea pe lume a unui copil ti-ar putea afecta cariera?

A.C.: Cred ca mi-ar ajuta cariera pentru ca mi-ar da un scop foarte precis pentru a reusi. 

 

Tonica: Transmite-le, te rog, un gand de primavara cititoarelor Tonica.

A.C.: Fiti vesele si dragastoase, fiti primavara in casele voastre. 

 

Text: Ruxandra Raica