Femei fiind, ne intrebam adesea ce ne face atragatoare pentru un barbat. Ne simtim indignate si confuze daca cel pe care-l dorim prefera alta femeie, mai putin atragatoare, in locul nostru. “E orb sau e nebun?”, ne intrebam, de ce i-a placut mai mult de ea? Raspunsul sta ascuns in spatele scopurilor pe care un barbat le are vis-a-vis de o femeie.
Conform unei descoperiri facute de psihologii de la Universitatea din Texas, barbatii care cauta aventuri sunt mai interesati de corpul unei femei decat cei care vor relatii serioase, acestia din urma fiind atrasi mai degraba de fata unei femei.
Fata frumoasa, caut casatorie vs. corp bun, caut sex
Corpul unei femei ofera de obicei indicii despre fertilitatea sa in acel moment, in timp ce fata poate sugera valoarea sa reproductiva pe termen lung. Prioritatile barbatilor depind de fapt de ceea ce vor de la o partenera. Noile descoperiri arata ca barbatii care cauta aventuri sunt adaptati psihologic sa caute partenere care sunt fertile si care le pot oferi urmasi. In societatea actuala, am putea spune ca totul se rezuma mai degraba la actul sexual in sine. Un barbat care vrea o aventura, este interesat doar de sex, si prin urmare formele unei femei sunt cele care conteaza. “Cine mai are timp sa-i studieze si fata?”, ar putea veni replica sincera a unui aventurier.
Cercetari anterioare au examinat calitatile care fac fetele si corpurile sa fie atractive, cum ar fi simetria si raportul dintre talie si solduri. Acesta este insa primul studiu care analizeaza experimental importanta relativa a fetelor si corpurilor ca si componente in ansamblu.
Pentru studiu, unui numar de 375 de studenti li s-a aratat imaginea unei persoane necunoscute de sex feminin, a carei fata si corp erau ascunse si care a fost descrisa ori ca o potentiala aventura ori ca o pontentiala partenera pentru o relatie de durata. Participantii aveau optiunea sa se uite ori la fata ori la corp, dar nu la amandoua in acelasi timp. 25% dintre barbatii carora li s-a spus ca poza este cu o partenera pentru o relatie serioasa au vrut sa-i vada corpul, iar 75%, fata. In schimb, 51% dintre cei carora li s-a spus ca este o potentiala aventura, au ales sa-i vada corpul.
Virilitatea sta ascunsa in cicatrice
Poate va intrebati cum stau lucrurile in cazul femeilor, ele ce preferinte au cand vine vorba de aventuri sau de relatii serioase. Ei bine, femeile nu au prezentat deosebiri semnificative in interesul lor pentru fete sau corpuri in functie de interesul pentru relatii scurte sau lungi, conform studiului publicat in revista Evolution and Human Behaviour.
In schimb alti cercetatori de la Universitatea din Liverpool au descoperit ca barbatii cu cicatrice pe fata sunt mai atractivi pentru femeile care cauta relatii de scurta durata. Pentru relatii de lunga durata in schimb, femeilor le este indiferent acest aspect. Femeile considera cicatricele atractive la barbati si le asociaza cu sanatatea si curajul. Atunci cand vor relatii scurte, bazate pe sex, femeile prefer un barbat viril unuia care ar fi tandru si afectuos. Este probabil vorba de instinctul de reproducere pe care il avem in noi. Si ce simbol mai bun al virilitatii decat o cicatrice, care arata cum barbatul a iesit victorios din lupta cu rivalii, bolile sau accidentele?
De aceea, respondentele au calificat cicatricele ca fiind atragatoare pentru relatii scurte deoarce ele le privesc ca pe simboluri ale masculinitatii, trasatura care se leaga de nivelul inalt de testosteron si care indica bune calitati genetice ce pot fi asociate cu capacitatea de a se reproduce. Barbatii fara cicatrice in schimb sunt vazuti ca fiind mai grijulii si prin urmare, mai potriviti pentru relatii pe termen lung. Oare din cauza faptului ca in timp sexul incepe sa nu mai conteze la fel de mult ca siguranta si afectiunea pe care ne-o dorim de la un barbat? Se pare ca psihic, atat barbatii cat si femeile, suntem setati sa facem diferenta intre cel cu care vrem sa facem sex si cel cu care vrem sa ne petrecem viata. Sa fie acest lucru din cauza faptului ca intre trebuinetele noastre de reproducere si cele de asociere cu un partener pentru toata viata exista o fisura?
Rezultatele studiului pot fi privite mai adanc, si pot oferii indicii reale despre existenta scindata pe care o ducem intre insticte si ceea ce am fost invatati ca este bine si trebuie sa facem. Sau ne putem duce cu gandul la faptul ca cei mai multi oameni nu reusesc sa-si gaseasca un partener potrivit si pentru sex si pentru o relatie de lunga durata. Oricum ar fi, este interesant sa afli inainte de orice, ce i-a placut unui barbat in primul rand la tine.
Text: Bianca Badescu
Sursa studiu: sciencedaily.com