Am observat in ultima vreme, la multi oameni cumsecade si de buna credinta, o tendinta pe care nu prea stiu cum s-o interpretez, dar mai ales nu prea stiu cum, odata capatata, pot sa se descotoroseasca de ea.
Oamenii au inceput sa se teama de bine ca de un demon deghizat in inger si gata sa le fure sufletele.
Sunt atat de suspiciosi incat cauta in spatele fiecarui lucru bun care li se intampla sau pe care il observa in jurul lor raul, reversul medaliei, ceea ce este ascuns. Sunt parca intr-o continua scormoneala. Intr-o continua defensiva. Trag incontinuu de o cortina imaginara, mai pregatiti parca sa descopere grotescul ascuns undeva in intuneric decat sa vada frumosul din fata ochilor lor.
Vorba “Prea frumos ca sa fie adevarat” le-a devenit un fel de deviza.
Iti este din ce in ce mai greu sa-i convingi ca lucruri bune chiar se intampla, ca nu e nimic ascuns in spatele frumosului pe care-l vad, ca un zambet vine din suflet si nu le cere nimeni nimic in schimb.
Parca-ti vine cateodata sa le explici de ce ii ajuti, asa de circumspecte le sunt privirile. Parca-ti vine sa te scuzi ca le faci un compliment, asa de neincrezatori te privesc.
Parca-ti vine s-o lasi balta, asa te scaneaza din cap pana-n picioare la cea mai mica dovada de normalitate.
Ei bine, nu! Lucrurile nu trebuie sa stea asa. Inca mai exista oameni buni, fara intentii ascunse, inca mai exista adevar, inca mai exista frumos si un strop de normalitate.
Trebuie sa le lasati sa faca parte din viata voastra. Nu va lipsesc?
Text: Alina Niculescu