Arta suprarealistă și renascentistă pe podium, ţinute glam pe covorul roşu la Paris Fashion Week

PFW pret-a-porter
Elle Macpherson şi Doyle Bramhall II la sosire pentru show-ul Christian Dior

Săptămâna Modei de la Paris s-a încheiat, pe 7 martie.  Marile case de modă şi-au prezentat colecțiile pentru sezonul de toamnă/iarnă 2023.. Acest sezon a adus foarte multe premiere – debutul ca designer al lui Harris Reed pentru casa Nina Ricci, prezentarea primei colecții ready-to-wear Schiaparelli și prima prezentare Vivienne Westwood după la moartea creatoarei de modă în decembrie 2022.



Marile Case, mesaje feministe de inspiraţie retro

Vivienne Westwood

Maria Grazia Chiuri, directorul de creație Dior, și-a inspirat noua colecție din rafinamentul și eleganța anilor 50, iar imaginile pe care le-a avut în minte când a realizat noile ținute au fost Edith Piaf sau Juliette Gréco, dar și Catherine Dior, sora lui Christian Dior și simbol a rezistenței franceze în cel de-al doilea război mondial.

Givenchy

Designerul casei Louis Vuitton, Nicolas Ghesquière, și-a prezentat noile creații, definite de mișcare și de suplețe, care compun o nouă siluetă, una fresh, o reinterpretare a formalului.

Louis Vuitton
Louis Vuitton

Balmain a avut unul dintre cele mai așteptate show-uri de modă,

Balmain
Balmain

Naomi Campbell a defilat în show-ul Off-White, brand ce a prezentat colecția de toamnă-iarnă 2023/2024. Noul designer al casei fondate de Virgil Abloh (care a decedat în 2021), Ibrahim Kamara, și-a prezentat colecția de debut, intitulată Afrofuturism, iar vedeta prezentării a fost topmodelul Naomi Campbell, care a defilat într-o ținută transparentă, neagră.

Naomi Campbell cu stilistul-designer Ibrahim Kamara
Naomi Campbell cu stilistul-designer Ibrahim Kamara

În colecția pentru iarna viitoare femeia pe care și-o închipuie Saint Laurent va fi elegantă fără a fi provocatoare. În colecţia lui predomină culoarea negru, rochiile lungi, costumele tip tuxedo și paltoanele somptuoase din blană artificială.

Saint Laurent

Casa de modă spaniolă Paco Rabanne a adus un omagiu fondatorului său, care a murit luna trecută la vârsta de 88 de ani. În timpul unei defilări organizate la Musée d’Art Moderne din oraș, casa de modă a prezentat aproximativ 40 de look-uri pentru colecția sa de prêt-à-porter pentru toamna 2023.

Valentino

Casa Chloé – condusă de Gabriela Hearst – a prezentat haine inspirate de artista italiană din secolul al XVII-lea Artemisia Gentileschi.

Chanel

Vedete cu ţinute extravagante

Îmbrăcate în cele mai extravagante ținute, personalități din diverse domenii s-au afișat la locul de desfășurare al evenimentelor fashion: Naomi Campbell, Jared Leto, Emma Roberts, Maye Musk, Victoria Beckham, Jessica Alba, Halsey. Actrițele franceze Catherine Deneuve, Charlotte Gainsbourg şi Béatrice Dalle, actrița spaniolă Rossy de Palma și modelul Eva Herzigova s-au aflat şi ele printer spectatori.

Florence Pugh, Priyanka Chopra şi Nick Jonas, Sophie Turner
Jared Letho în public la Schiaparelli (stânga) şi Off-White (dreapta), Eddie Redmayne la Alexander McQueen
Camila Alves McConaughey la Stella McCartney, Coco Rocha la Maison Ernest, Avril Lavigne la Lanvin
Deva Cassel la Christian Dior, Charlize Theron la Christian Dior, Camilla Coelho la Paco Rabanne
Maye Musk arrived la Christian Dior, Chiara Ferragni la Christian Dior
Camilla Coehlo, Kylie Minogue, Jessica Alba, Diane Krueger la Miu-Miu

Ce este săptămâna modei pret-a-porter?

Săptămâna modei pentru femei este cel mai așteptat eveniment de modă și revine de două ori pe an. În februarie și în septembrie, marile branduri își dezvăluie colecțiile de prêt-à-porter La sfârșitul iernii, sunt prezentate colecțiile pentru toamna/iarnă următoare, în timp ce colecțiile de primăvară/vară sunt prezentate la sfârșitul verii. Deși din ce în ce mai multe orașe mari își organizează propriile săptămâni ale modei (Tokyo, Istanbul, Sao Paulo etc.), săptămâna modei se deplasează în mod tradițional de la New York la Paris, via Londra și apoi Milano, oprindu-se pentru câteva zile în fiecare dintre aceste patru mari capitale ale stilului.

Ce este Săptămâna Modei de la Paris?

O marcă înregistrată, Paris Fashion Week se referă la toate prezentările de modă care au loc în capitala franceză de două ori pe an pentru femei și de două ori pe an pentru bărbați.

Farmaciştii Catena recomandă Rilastil, o gama completa de dermatocosmetice ce ofera solutii atat pentru problemele tenului  cat si pentru cele ale pielii.

Când are loc Săptămâna Modei de la Paris?

Este cel mai popular eveniment de modă. Săptămâna Modei de la Paris are loc întotdeauna la sfârșitul lunii modei, după New York, Londra și Milano, și este de departe cea mai aglomerată cu spectacole. Mai puțin underground decât cea de la Londra și mai bogată decât cele de la Milano și New York, faima sa face din ea Sfântul Graal pentru majoritatea designerilor din lume. Marile case de modă străine, cum ar fi Valentino (Italia), Dries Van Noten (Belgia) și Stella McCartney (Regatul Unit) preferă Parisul capitalei lor de origine pentru show-urile lor. Ca urmare, concentrează un număr maxim de vedete și evenimente în care să se intersecteze cu acestea.

Unde au loc show-urile de fashion la Săptămâna Modei la Paris?

Spectacolele din cadrul Săptămânii Modei de la Paris au loc în locuri diferite, în funcție de dorințele mărcilor și designerilor. De obicei, Chanel își organizează show-ul la Grand Palais, în timp ce Dior își prezintă colecțiile la Tuileries sau la Muzeul Rodin. Cour Carrée din Louvre a fost adesea locul de joacă al lui Louis Vuitton. Cu toate acestea, mărcile încearcă să țină cont de faptul că oaspeții lor participă adesea la mai multe spectacole într-o singură zi și încearcă să își limiteze deplasarea la centrul Parisului. Districtele Marais, Concorde, Palais-Royal, Trocadero și Saint-Germain-des-Prés sunt adesea cele în care are loc Săptămâna Modei de la Paris. Acest lucru nu a împiedicat marca Balenciaga să își invite oaspeții în suburbiile Parisului, la Villepinte, pentru show-ul său de primăvară-vară 2023.

Cristina Dudău

Foto Hepta