Arta cu și pentru copii la Art Safari Kids 2021

Toamna aduce mere în panere și arta pe gustul și înțelesul copiilor. Pentru că, cei mici și mari sunt așteptați să se bucure de artă între 16 și 26 septembrie la Art Safari Kids.

Ateliere de creație diverse, tururi ghidate special gândite pentru copii, dar mai ales artă adevărată. Copiii sunt așteptați la cea de-a VIII-a ediție a Pavilionului de Artă București, aflată sub patronajul Ministerului Culturii, care va avea loc în perioada 16-26 septembrie la Palatul Dacia-România și la Arcub Hanul Gabroveni

“Art Safari Kids este un program educațional unic în România. Dorința noastră a fost ca, de la primele ediții să construim un eveniment creativ și interactiv pentru copii.

Am ales să lăsăm arta să îi seducă. Începem să îi plimbăm prin expoziție, pe trasee speciale și bine semnalizate, respectând toate normele sanitate și de distanțare fizică. Apoi, le explicăm drăguț și pe limba lor, secretele și mesajele operelor, le arătăm artă adevărată. Și iată că reușim să îi convingem că arta este distractivă. An de an, primim aprecieri din partea părinților și copiilor, dar și din partea profesorilor și a școlilor, iar asta ne onorează și ne bucură, ne arată că am pornit pe calea cea bună” crede Ioana Ciocan, Director General al Pavilionului de Artă București – Art Safari.

10 zile cu 10 activități creative destinate micilor vizitatori de la Art Safari Kids:

  •  Învață să îți faci autoportetul

Ne privim în oglinzi, în vitrine, în ochii celorlalți. Ne reflectăm și vrem să ne facem autoportretul. Da, el reprezintă o cale simplă şi eficientă prin care copiii își pot construi identitatea de sine. Autoportretul le permite copiilor să le arate celorlalţi, prin culoare și forme, felul în care ei doresc să fie priviţi și ce este important pentru ei.

  • Pictură pe sticlă

Copiii vor învăța cum își pot crea propriul minivitraliu – folosind noi tehnici, culori stălucitoare, transparente și forme geometrice.

  • Modelează și distrează-te cu lut

Lutul și frământarea lui te ajută să te relaxezi și să te binedispui. Ai nevoie de atenție, pricepere, răbdare și dorința de a reuși. Hai și tu să te distrezi alături de noi!

  • Fii un mic PICASSO

Picasso a fost și rămâne un artist care ne fascinează pe toți. Mici sau mari. Așadar, hai și tu la atelierul dedicat artei lui Picasso și vei descoperi secretele cubismului și a fascinantelor asocieri de culoare realizate de artist.

  • Un tricou unic, personalizat chiar de tine

E mai fun atunci când îți porți propriile creații. Ei bine, la Art Safari Kids, copiii au de unde alege: ateliere de pictură pe textile, ateliere de benzi desenate sau de modelaj, atelier de pictură cu cafea. În cadrul atelierelor de creație își pot personaliza obiectele vestimentare preferate și pot pleca de aici cu o amintire cu care vor vrea să se mândrească. Atelierele de creație durează 55 de minute și au loc zilnic.

  • O viitoare carieră? Design vestimentar

Viitoare ta carieră poate începe chiar azi cu un simplu tipar. Vrei să afli tainele unei rochii sau ale unui sacou? Noi abia așteptăm să le împărtășim cu tine.

  • Peisaje în acuarelă

Dacă atunci când ai vizitat expoziția, ți-au plăcut mult culorile și peisajele din operele lui Samuel Mützner, ia un loc la masă de pictură. Vei dobândi primele noțiuni despre tehnica în acuarelă și vei putea să te bucuri oricând de culoare.

  • Creativitate în familie – pictură pe teniși

Timpul petrecut alături de copii este prețios și naște cele mai frumoase amintiri. La Art Safari Kids, te invităm la o sesiune de pictură pe teniși, pentru ca să fiți o familie cool de la mic la mare.

  • Pictează în stilul artiștilor de la Art Safari 2021

Te invităm alături de noi să înveți tehnica uleiului prin care Constantin Piliuță a realizat tabloul ”Vaza cu flori” și să afli cum să redai emoția și prospețimea naturii.

  • Animale pentru toate gusturile

Dacă îți plac la nebunie animalele, atunci aici e de tine. La Art Safari Kids, am pus la cale un curs de desen cu creioare watercolor care să ne ajute să reparăm tot ce nu ne iese bine. Lei în savană, unicorni, vulpi sau urși. Facem de toate la Art Safari Kids.

Art Safari Kids se adresează tuturor copiilor cu vârste între 3 și 12 ani și își propune să îi încurajeze pe cei mici să aprecieze arta, să interacționeze cât mai des cu aceasta și să îi învețe într-un mod și cadru interactiv despre forme, culori, texturi, natură și marii artiști români. Și anul acesta, activitățile propuse de echipa Art Safari țin cont de normele sanitare în vigoare. Distanțarea fizică se va asigura în toate încăperile cursurilor. Mesele și scaunele vor fi marcate pentru a asigura distanța fizică recomandată între copii, apoi dezinfectate. Încă un detaliu important: toate materialele necesare pentru fiecare activitate artistică vor fi asigurate individual.



Cum se pot înscrie copiii la atelierele de creație din cadrul Art Safari Kids 2021 ?

Înscrierea prealabilă la ateliere este obligatorie și se poate face pe mail, la adresa [email protected]. Tururile ghidate sunt gratuite și chiar încurajăm școlile să participe la aceste tururi.

Mai multe detalii despre programul Art Safari 2021 și bilete puteți găsi pe artsafari.ro.