Arnica

poza proprietati arnica

Arnica este o plantă cunoscută în medicina homeopată, având o serie importantă de beneficii în diferite afecțiuni. Planta este întâlnită cel mai des în produse destinate administrării externe (de la uleiuri la șampoane), dar și sub formă de ceaiuri.

Tratamentele naturiste au luat amploare, iar cele mai bune rezultate apar în utilizarea de la primele semne, dar produsele cu arnica se dovedesc eficiente în probleme legate de piele, mușchi sau articulații.

Află din acest articol cum te poate ajuta, ce beneficii aduce planta de arnica pentru organism și cum o poți folosi.

Arnica – informații generale

Este o specie de plantă (asemănătoare margaretelor) care crește în regiunile montane din Europa și Siberia, dar se cultivă și în America de Nord. Este recoltată și utilizată în prepararea de unguente, uleiuri, geluri, tincturi sau ceaiuri.

Din cauza dificultății de creștere, aceasta nu acoperă necesarul cererii în Europa. Arnica este o plantă rară, protejată în unele țări, dar pe care România o are (A. Montana) în zona Munților Carpați și regiunea Moldovei și o exportă la nivel Internațional.

Este recunoscută în medicina homeopată pentru substanțele sale active: flavonoide, uleiuri esențiale, sesquiterpene (helenalina și dihidrohelenalina).

Are numeroase beneficii pentru sănătate și este eficientă în afecțiuni și probleme printre care:

  • Dureri musculare și articulare,
  • Echimoze (vânătăi ) și edeme (umflături)
  • Entorse și luxații reducând durerea și inflamația,
  • Circulație sanguină deficitară, vene varicoase,
  • Arsuri ușoare și iritații cutanate minore sprijinind cicatrizarea.

Arnica – beneficii importante

Arnica este cunoscută pentru beneficii legate în probleme de circulație sanguină și afecțiuni articulare. Trebuie să ai în vedere că produsele din medicina homeopată nu înlocuiesc un tratament medicamentos atunci când este necesar.

Totuși, arnica aduce o serie importantă de proprietăți în organism precum: antiinflamatorii, analgezice, cicatrizante, antimicrobiene, antiseptice, antioxidante sau stimulatoare în circulația sanguină.

Folosită în medicina alternativă, studiile au arătat că:

1.    Arnica ameliorează durerile musculare și articulare

Pentru proprietățile antiinflamatoare, arnica s-a dovedit de ajutor în cazul afecțiunilor articulare cu care se confruntă tot multe persoane, de toate vârstele.

Un studiu realizat în 2002 asupra a 79 de adulți cu osteoartrită la genunchi a arătat că după 6 săptămâni în care au folosit un gel cu conținut de arnica au observat reducerea durerii și îmbunătățirea articulației. În plus, tablete cu arnica au ajutat la reducerea durerilor musculare.

2.    Prezintă beneficii în problemele de circulație sanguină

Preparatele care conțin această plantă sunt eficiente în cazul bolilor din sfera circulației sanguine periferice sau în distrofia simpatică reflexă. Arnica ameliorează simptome precum furnicături, usturime, dureri pulsatile, amorțeală sau crampe musculare cauzate de circulația venoasă deficitară. Accelerează circulația sângelui prevenind apariția cheagurilor de sânge, a venelor varicoase sau alte afecțiuni. Este eficientă chiar și în cazul venelor sparte, utilizată adesea sub formă de ulei.

3.    Arnica sprijină vindecarea echimozelor și edemelor

Deși cercetările nu sunt concludente pentru moment, un studiu din 2010 a arătat că aplicarea unui preparat pe bază de arnica poate grăbi vindecarea vânătăilor sau a umflăturilor apărute în urma unor intervenții medicale. De altfel, vânătăile sunt des întâlnite în urma unor lovituri așa că, o cremă cu arnica poate sprijini vindecarea mai rapidă. Este eficientă și în cazul picioarelor umflate, accelerând circulația sângelui.

4.    Beneficii în regenerarea și creșterea părului

Utilizarea uleiului de arnica pe scalp reduce inflamația și elimină microbii stimulând creșterea firului de păr. Studiile nu au confirmat încă acest aspect printre beneficii, dar s-a constatat că poate reduce mătreața și căderea părului asigurând o curățare adecvată a pielii scalpului, ori dacă aceasta este sănătoasă, regenerarea se va produce.

Reține că produsul pe bază de arnica nu este potrivit pentru toate situațiile chiar dacă are numeroase beneficii, în cazul alergiilor la această plantă, utilizarea trebuie oprită.

Vezi si alte plante cu A