Annabelle Wallis a fost fanul nr. 1 al lui Sebastian Stan când acesta a câștigat primul său trofeu Golden Globe la începutul acestei luni. După ce s-a anunțat că acesta a câștigat trofeul pentru Cea mai bună interpretare masculină într-un film – musical sau comedie (pentru filmul „A Different Man”), ea a sărit în picioare pentru a-și felicita iubitul cu un sărut.
În discursul de acceptare al lui Stan, care a urmat după înmânarea trofeului, el a ținut să-i facă public, o delarație. „Annabelle, te iubesc”, a exclamat Stan în timp ce ea îl ovaționa în picioare.
Prima dată pe covorul roşu
La ceremonia de decernare a premiilor Globul de Aur de anul acesta, a fost ce-a de-a doua apariţie împreună pe covorul roșu de când formează un cuplu (aproape trei ani) marcând un moment special în relația lor. Mergând împreună pe covorul roșu, înainte de ceremonie, Stan și-a înfășurat brațul în jurul lui Wallis, în timp ce pozau pentru camere.
Sebastian Stan a purtat un costum Prada clasic negru, customizat, completat cu accesorii Cartier, adoptând un stil hollywoodian atemporal. Annabelle Wallis a strălucit într-o rochie roz, care a fost foarte apreciată de critici și public. Culoarea și designul rochiei au fost comparate cu stilul iconic al păpușii Barbie.
Cei doi vort putea fi văzuți împreună și la apropiata ceremonie a Premiilor Oscar, întrucât Stan este nominalizat la Premiul Academiei pentru producția „The Apprentice”, unde joacă rolul lui Donald Trump în tinerețe.
Sebastian Stan și Annabelle Wallis, povestea lor
Actorul din Thunderbolts și actrița din Peaky Blinders au stârnit primele zvonuri că ar fi împreună în mai 2022, când au fost văzuți îmbrățișându-se la petrecerea de ziua lui Robert Pattinson.
Deși și-au păstrat relația destul de privată de atunci, ei și-au arătat sprijinul reciproc în mai multe ocazii. Pe lângă faptul că au sărbătorit împreună cea de-a 40-a aniversare a lui Stan în Grecia, actrița a participat la câteva dintre premierele filmelor acestuia.
Înainte de Sebastian Stan, Annabelle Wallis, care a jucat în filme precum „The Mummy”, „Annabelle, X-Men: First Class”, „Star Trek: Discovery” dar și seriale precum „Peaky Blinders” a fost într-o relație cu actorul Chris Pine timp de aproape patru ani. Între timp, Stan a avut relații anterioare cu actrițele Alejandra Onieva, Jennifer Morrison, Dianna Aaron și Leighton Meester.
Conform People, primele informații despre cei doi au apărut în mai 2022, când Stan și Wallis au participat la cea de-a 36-a aniversare a lui Robert Pattinson în N.Y.C. Într-o fotografie, acum ștearsă, împărtășită inițial de fotograful Myles Hendrik într-un carusel de fotografii de la eveniment, Wallis și Stan păreau să se sărute.
Apariția lor împreună a avut loc la doar două luni după ce Wallis s-a despărțit de Chris Pine după patru ani de relație. Cei doi au fost însoțiți la petrecerea aniversară de Suki Waterhouse, Donald Glover, Zoë Kravitz Tessa Thompson și Lucien Laviscount, starul Emily in Paris.
La câteva luni, Stan și Wallis au fost văzuți luând prânzul împreună în Manhattan. În fotografiile obținute de Daily Mail, au putut fi văzuți îmbrățișându-se în timp ce se plimbau prin oraș, actorul Marvel plimbându-l pe câinele lui Wallis, Zeus.
Aniversarea de 40 de ani, ocazia speciala
Tot în 2022, în timp ce Stan a împlinit 40 de ani pe 13 august, a avut-o pe Wallis alături de el. Într-o fotografie obținută de Us Weekly, cei doi au fost văzuți împreună în vacanță în Grecia, purtând ținute complementare.
La sfârșitul lui 2022 cei doi au fost fotografiați făcând cumpărături de Crăciun prin New York. În fotografiile obținute de Just Jared, Stan a fost văzut ținând o geantă maro de cumpărături în timpul plimbării lor împreună.
La începutul lunii iunie 2023, Stan și Wallis au luat un prânz amical cu Lily James, colega actorului din Pam & Tommy. În fotografiile obținute de Daily Mail, trio-ul a fost văzut conversând și împărțind câteva râsete la o terasă.
În luna februarie a anului trecut, Stan și-a proiectat filmul „A Different Man” la Festivalul de Film de la Berlin, unde Wallis i s-a alăturat mai târziu pentru o petrecere de după. Într-o fotografie împărtășită de Variety, Stan a pozat alături de Wallis, Helen Hoehne și Ramin Setoodeh la Studio Babelsberg Night.
Vara trecută, cei doi au fost împreună la Cannes, unde Sebastian Stan a lansat „Th Apprentice”. Cei doi au pășit împreună pe covorul roșu la premieră, Stan purtând un smoching negru clasic, iar Wallis o rochie strălucitoare lungă până la podea, ambele semnate Balenciaga.
Cine este Annabelle Wallis
Annabelle Wallis este o actriță britanică apreciată pentru talentul său actoricesc, carisma naturală și prezența sa marcantă pe ecran. Cu o carieră versatilă și diversă, ea s-a remarcat atât în producții de televiziune, cât și în filme de succes internațional.
Annabelle Wallis s-a născut pe 5 septembrie 1984 în Oxford, Anglia, dar și-a petrecut o mare parte din copilărie în Portugalia. Ea provine dintr-o familie cu origini artistice, iar unchiul său, actorul Richard Harris, a fost o influență majoră asupra dezvoltării sale. Creșterea într-un mediu multicultural i-a oferit o perspectivă largă asupra artei și culturii, iar limba portugheză a devenit o parte esențială din identitatea sa.
În timp ce locuia în Portugalia, Annabelle a urmat școala Saint Dominic’s International School, unde și-a descoperit pasiunea pentru actorie și arte. Inspirată de familia sa și de o dorință puternică de a explora lumea spectacolului, ea a decis să urmeze o carieră în actorie.
Annabelle Wallis și-a făcut debutul actoricesc în filme independente, printre care “Dil Jo Bhi Kahey…” (2005), o producție indiană în care a jucat rolul principal feminin. Deși filmul nu a avut un succes comercial major, el a reprezentat un punct de plecare în cariera sa, oferindu-i ocazia de a căpăta experiență și vizibilitate.
Rolul din “The Tudors”, rampa de lansare
Un moment definitoriu pentru Annabelle a fost rolul său din serialul istoric “The Tudors” (2009-2010), în care a interpretat-o pe Jane Seymour, a treia soție a regelui Henric al VIII-lea. Performanța sa a fost apreciată atât de critici, cât și de public, consolidându-și poziția în industria de divertisment.
Annabelle Wallis a continuat să joace în proiecte importante care i-au pus în valoare talentul. Unul dintre cele mai notabile roluri ale sale este cel al Grace Shelby din serialul britanic “Peaky Blinders” (2013-2019). Personajul Grace, o femeie sofisticată și inteligentă, a captivat publicul și a devenit unul dintre cele mai iubite personaje ale seriei. Relația complexă dintre Grace și Tommy Shelby, interpretat de Cillian Murphy, a fost unul dintre punctele centrale ale poveștii, iar interpretarea subtilă și intensă a lui Annabelle a fost foarte apreciată.
În 2014, ea a jucat în filmul de groază “Annabelle”, parte din universul cinematic “The Conjuring”. Interpretarea sa a adus un plus de autenticitate și profunzime unui gen adesea criticat pentru lipsa de caracterizare complexă. Filmul a avut un succes comercial enorm, consolidându-i statutul de actriță versatilă.
Annabelle a continuat să joace în producții notabile, inclusiv “The Mummy” (2017), într-un rol alături de Tom Cruise. Filmul, deși a primit recenzii mixte, a demonstrat capacitatea sa de a lucra în proiecte de mare anvergură.
Pe lângă succesul profesional, Annabelle Wallis este cunoscută pentru discreția sa în viața personală. De-a lungul anilor, ea a fost în atenția presei datorită relațiilor sale cu figuri celebre, precum Chris Martin, solistul trupei Coldplay, iar acum cu actorul Sebastian Stan. Cu toate acestea, Annabelle preferă să păstreze un echilibru între viața profesională și cea privată, fiind o prezență rezervată în mass-media.
Foto Hepta