Andreea Esca, prima celebritate invitată pe Celebrity Beyond

Andreea Esca a fost prima celebritate internațională care a experimentat cel mai nou vas de croazieră Celebrity Cruises. Vedeta de televiziune a fost invitată la evenimentul inaugural al celui mai avangardist și mai luxos vas de croazieră din gama sa.

Lansarea Celebrity Beyond a avut loc din portul Southampton, Marea Britanie, și a constat într-o croazieră de două nopți pe Canalul Mânecii. Andreea Esca a trăit această experiență alături de soțul ei, Alexandre Eram.

”Ne aflăm în mijlocul apei acolo unde îmi place mie cel mai mult. Îmi face mare plăcere să particip la inaugurarea acestui nou vas de croazieră, Celebrity Beyond, despre care auzisem initial prin faptul că Gwyneth Paltrow urma să dezvolte aici programul de wellness, goop, la care îmi doream să particip. O adevărată mișcare de wellness care pleacă de la ce mâncăm, ce sport facem, ce facem cu mintea noastră, ce crème să folosim. Știam că o să existe acest program pe croazierele Celebrity Beyond de pe Mediterana anul acesta, și mă pregăteam să-mi iau bilet. Și întâmplarea a facut să fiu invitată la inaugurarea oficială a acestui vas, o croazieră de două nopți, pe mare, din Southamptom, Marea Britanie, astfel că am reușit să văd despre ce este vorba și să fiu și mai convinsă că fac o alegere foarte bună”, declară Andreea Esca.



Primul vas de croazieră cu o femeie comandant

Noul vas de croazieră Celebrity Beyond o are la cârmă pe prima femeie comandant din Statele Unite ale Americii, Captain Kate McCue, o adevărată celebritate atât în industrie, cât și pe rețelele de socializare, având peste 3 milioane de followers pe TikTok și 340 de mii pe Instagram. La fel de celebră este și pisica acesteia, o felină din rasa Sphinx, fără blană, care are peste 50 de mii de urmăritori pe Instagram, și care călătorește mereu pe vasele de croazieră cât timp stăpâna sa se află la bord.

Andreea Esca a cunoscut-o personal, cu această ocazie, pe Captain Kate McCue, împărtășind impresii despre experiența trăită la bord.

”La nici 40 de ani, Kate este primul capitan femeie din America pe o navă de croazieră de această dimensiune. Pe lângă faptul că e pe lângă faptul că este foarte pregătită în ceea ce face, având în subordine 1400 de angajați, este și foarte haioasă și foarte cool. Sunt încântată că am întâlnit-o pe vasul Celebrity Beyond”, adaugă vedeta.

Concept de spa creat de actrița Gwyneth Paltrow

Design-ul este creat de cei mai apreciați designeri de interior din lume și îmbină luxul cu tehnologia modernă. Toate comenzile de lumină din cameră pot fi realizate direct din aplicația de mobil Celebrity Cruises. Majoritatea cabinelor au o verandă infinită, un geam de sus până jos, care se deschide în jumătatea superioară prin telecomandă și prin care se poate admira marea și orașele de pe țărm unde ancorează vasul.

Noutate exclusivă pentru serviciile de spa include o colaborare extraordinară cu actrița Gwyneth Paltrow, aceasta fiind Well-Being advisor. Andreea Esca a descoperit astfel pe vas produsele de îngrijire speciale lansate de vedeta de la Hollywood, iar, din toamnă, va avea posibilitatea de a participa la un program de wellness de o saptămână marca Goop, care se va desfășura în prezența actriței.

”Am și testat cremele lui Gwyneth Paltrow cu ocazia asta.  Mi-am luat-o pe cea pe care o folosește și ea, și fiica ei și mama ei”, adaugă vedeta.

Experiență cu stele Michelin și proiecții 3D în farfurie

Vedeta a avut ocazia să descopere varietatea extraordinară în materie de experiențe culinare de la bord, pe vas fiind nu mai puțin de 32 de restaurante și baruri, incluzând 8 restaurante ce poartă semnătura unor Chefi celebri în întreaga lume. Meniurile sunt supervizate de renumitul chef Cornelius Gallagher și sunt inspirate din regiunile de pe tot globul unde ancorează vasul Celebrity Beyond.

Unul dintre restaurante, Le Petit Chef, oferă o experiență multimedia culinară fără precedent. Turiștii asistă la un show de proiecții pe propriile mese și farfurii, un personaj 3D miniatural explicând istoria culinară într-un mod extrem de creativ, totul derulându-se în și în jurul propriei farfurii.

Grădina din mijlocul mării

Pe puntea superioară există o grădină imensă cu cinematograf în aer liber, piscine, jacuzzi în formă de pahare de șampanie, precum și Magic Carpet, un bar mobil de dimensiunea unui teren de tenis, situat în exteriorul vasului, atașat de el, care plutește deasupra apei precum un covor fermecat din 1001 de nopți. În interior există multe zone de relaxare precum o impresionantă grădină a Edenului, un spațiu imens cu plante luxuriante și un perete imens de sticlă de 180 de grade prin care se vede marea. Este un mix între restaurant, zonă de spectacole interactivă, zonă de relaxare și o seră cu plante exotice.

Celebrity Beyond este o navă mare, ce poate acomoda în jur de 3000 de pasageri și alți 1400 de angajați.

Foto PR şi Instagram