Tanarul designer Andreea Dogaru a reusit in scurt timp sa devina un nume apreciat in domeniul industriei fashion. La numai trei ani de la debut a fost desemnata „cel mai bine cotat designer al anului 2013”, pentru ca la finalul anului trecut sa primeasca titlul de „cel mai bun designer de rochii de seara”, in cadrul Bucharest Fashion Week. Si cum petrecerile se vor tine lant in aceasta perioada, am vorbit cu Andreea despre cum sa-ti alegi o rochie la moda, care sa te avantajeze, astfel incat sa te simti o diva in astfel de ocazii speciale.
TONICA: Ce culori recomanzi pentru o rochie de ocazie, astfel incat sa fim in pas cu tendintele?
Andreea Dogaru: Tinand cont de tendinte, se poarta foarte mult argintiul, auriul, aramiul, chiar si o combinatie intre auriu si argintiu, daca esti o femeie curajoasa.
Insa, acestea doua culori se potrivesc foarte bine pe siluete foarte suple. Eu mai recomand si albastrul royal, verdele smarald, negrul, chiar si rosul.
Care ar fi materialele in voga?
Materialele metalice sunt in mare voga pentru acest sfarsit de an. Catifeaua este o tesatura care nu se va demoda niciodata si care revine an de an, la fel si dantela.
Mie personal, imi place mult catifeaua. Mi se pare ca, lucrata si accesorizata corect, iti da un aer regal.
In functe de silueta, inaltime, pentru ce fel de model de rochie ne sfatuiesti sa optam?
In toata cariera mea nu am vazut doua femei cu aceeasi silueta. Pot spune doar ca sunt anumite tipuri de rochii care se potrivesc pe mai multe tipuri de silueta. De exemplu, rochia lunga si ampla in partea de jos avantajeaza si o silueta mai plina. Majoritatea doamnelor care vin la mine, fug de genul acesta de rochie sau de fusta, deoarece cred ca le mareste. Total neadevarat.
O fusta tip „A-line” (fusta mulata pe solduri, care se largeste mult spre tiv) sau o rochie foarte ampla jos, care sa urmareasca linia taliei fara nici un element de marire, intotdeauna o sa creeze iluzia de mai lung si mai suplu, dar numai daca este confectionata din materiale fluide, ca voalul, matasea etc.
Putem sa mascam cu rochia potrivita micile probleme ale siluetei?
Sa spunem ca ne dorim sa ascundem o talie mai plina, insa avem un bust frumos. Putem distrage atentia de la talie cu ajutorul unui decolteu in V. Accesoriile din cristale, care sunt in tendinte, pot decora zona bustului, pentru a-l pune in valoare. Sau, daca ai un corp perfect de la talie in sus, insa soldurile sunt mult mai mari in comparatie cu bustul, putem echilibra foarte simplu aceasta proportie cu o rochie lunga, pe baza de corset, dar cu o fusta ampla, ori prin aplicarea unui peplum (basc) in talie.
Putem si sa optam pentru un croi sofisticat, care sa realizeze o iluzie optica printr-un colaj de materiale sau chiar printr-un print.
Ce greseli de accesorizare nu trebuie sa facem cand imbracam o rochie mai pretentioasa?
Intotdeauna accesoriile trebuie sa completeze tinuta, nu sa o incarce! Am vazut o multime de cazuri in care accesoriile stricau de-a dreptul tinute superbe: ma refer la rochii de seara in combinatie cu cercei, coliere, bratari, inele, genti extrem de opulente, care nu se potriveau nici tinutei, nici evenimentului, din punct de vedere stilistic.
Daca ne place foarte mult o geanta, de exemplu, insa aceasta este de zi, chiar daca este micuta, niciodata nu se va potrivi cu o rochie de seara.
Colectiile tale sunt formate din rochii foarte elegante, cu linii moderne, dar si clasice. Ce te inspira cand gandesti o noua colectie?
Inspiratia vine din starea mea sufleteasca, din trairile mele. Colectiile mele sunt ca o extensie a personalitatii mele. Daca atunci cand am flashul de inspiratie trec printr-o perioada mai grea, colectia mea va fi gotica, daca trec printr-o perioada linistita, flower-power, colectia va fii una romantica, colorata, clasica.
Text: Oana Baltoc