Anda Adam vs Nicoleta Nucă – Bravo, aveţi stil?

Anda Adam și Nicoleta Nucă sunt două dintre cele nouă concurente care pornesc în călătoria stilistică care le va transforma din celebrități în repere de stil, în cel de-al șaptelea sezon al emisiunii Bravo, ai stil! – Metamorfoza: show-ul perfect, strălucirea supremă!

Faima le-a adus în concurs. Eleganta le susține în luptă. Cele două cântărețe cunoscute și apreciate deja de români și nu numai, Anda Adam și Nicoleta Nucă au acceptat provocarea noului sezon “Bravo, ai stil! Celebrities”, show-ul care va începe în toamnă, la Kanal D. 

Îndrăgite de fani pentru performanța lor artistică, dar și pentru personalitatea lor puternică și stilul vestimentar inconfundabil, cele două artiste sunt gata să pornească în călătoria care le va transforma din celebrități, în adevărate repere de stil, în unicul show de modă din România, ajuns la sezonul al șaptelea  – “Bravo, ai stil! Celebrities!”

Anda Adam se pregătește pentru cea mai intensă competiție de stil din România, de data aceasta din postura de concurentă. Artista a mai făcut parte din echipa show-ului „Bravo, ai stil!” în calitate de invitat la masa juriului, dar de data aceasta, celebra cântăreață a acceptat provocarea de a fi concurentă în acest sezon „Bravo, ai stil! Celebrities” și este gata să câștige simpatia telespectatorilor și în materie de modă, luptând pentru titlul de cea mai stilată femeie din România.

 

Anda Adam este una dintre cele mai cunoscute și apreciate artiste din România, reușind să se mențină în topurile muzicale din România, și nu numai, în cei peste 20 de ani de carieră, cu piese precum “Selecta” feat. Alex, “Ajutor”, „Nai, Nai”, „Ochii Mei”, „Punani”, „Sufletul meu”, „Love on You”, „AMO”, „Poate Fata” sau „Seri De Mai” feat. CRBL. 

Dincolo de muzica cu care și-a încântat fanii, Anda Adam este una dintre artistele care au reușit să se reinventeze întotdeauna și din punct de vedere stilistic. Aparițiile sale, atât în viața de zi cu zi, cât și la evenimente sau în videoclipuri pot fi catalogate ca fiind extravagante, unice și cameleonice, abordând cu aceeași ușurință atât vestimentații sexy, cât și sport sau elegante.

“Imaginea, stilul unei femei constituie o prima carte de vizită, “te poziționează” în fața oamenilor, iar în cazul unui artist, felul în care se prezintă în fața publicului este extrem de important. Cred că de-a lungul timpului, am reușit să îmi construiesc o imaginie stilistică proprie, ce mă definește și mă completează, alături de muzica mea.

Noi, ca artiști, știm că publicul este foarte atent la imaginea pe care noi o promovăm. Nu de puține ori am fost trendsetter în ceea ce privește stilul vestimentar, am dat tonul și în materie de hairstyling, exemplificând în acest sens apariția mea cu breton, în videoclipul “Dacă ar fi”, când foarte multe fete au apelat la același hairstyling. Abia aștept provocarea “Bravo, ai stil! Celebrities”. Poate fata!”, spune Anda Adam. 



Ce spune Nicoleta Nucă despre participarea sa la Bravo, ai stil!

Nicoleta Nucă, originară din Republica Modova și stabilită în România, este una dintre cele mai îndrăgite interprete de muzică pop din tânăra generație. Pasionată de muzică încă de la grădiniță, Nicoleta a început să ia lecții de canto de la 9 ani, căutând mereu să studieze la cele mai bune școli din România și Italia și să-și perfecționeze tehnica vocală. Single-urile sale, „Fata din Oglindă”, „Tot mai rar”, „Ultima oară” sau „Castele de nisip” sunt doar câteva dintre hit-urile basarabencei care au cucerit inimile românilor. 

Pasionată de sport și stil de viață sănătos, dar și de tot ce ține de sfera de beauty, Nicoleta Nucă a primit aprecierea fanilor pentru imaginea sa sexy, enigmatică, spectaculoasă, dar întotdeauna eleganța pe care o afișează atât în videoclipurile sale cât și în viața de zi cu zi. Nicoleta se exprimă artistic, prin tot ce ține de frumos, prin muzica sa, prin stilul personal, chiar și prin tatuaje, fiind mereu preocupată de dezvoltare personală, de a fi mereu în cea mai bună variantă a ei, având astfel curaj să experimenteze, să încerce lucruri noi. 

Artista nu ezită să facă schimbări radicale de look, este versatilă și încrezătoare, puternică, cu un stil eclectic. Nicoleta Nuca intră în competiția „Bravo, ai stil! Celebrities” pentru a se descoperi pe sine și mai mult și pentru a-și manifesta latura creativă și prin styling, nu doar prin muzică.

Îmi plac provocările, sunt mereu dornică să ies din zona mea de confort, prin astfel de lucruri cred că oamenii pot evolua, pot deveni tot mai buni în ceea ce fac.  Cred că „Bravo, ai stil! Celebrities” va reprezenta o astfel de provocare personală, cu siguranță voi învața lucruri noi despre mine, despre oameni și asta mă motivează cel mai mult. Am un stil versatil și sunt sigură că în competiție voi învăța multe lucruri noi legate de fashion, despre care nu știam până acum și care mă vor ajuta pe viitor”, spune Nicoleta Nucă. 

Bettina Cristea

foto: PR