“Sunt foarte norocoasa: ma pot supara foarte tare, dar nu tin supararea mai mult de cateva ore dupa care uit si motivul acesteia.”
TONICA: Imaginea liderului favorizeaza performantele companiei?
Anca Vlad: Intr-o lume corporatista, companiile isi au viata lor independenta de cea a actionarilor. In tara noastra, inca se confunda fondatorul cu managementul. Cum insa suntem deja parte a U.E. aceasta imagine se va disocia pentru ca valoarea echipelor e cea care conteaza. E adevarat ca personalitatea actionarului atunci cand este si lider al strategiei poate favorizeaza performanta companiei. Idolul meu a fost mult timp Richard Branson – Patronul Virgin. Acum am un nou idol pe care il cheama Ion Tiriac.
Mi se pare fantastic ca un roman dintr-o tara in care s-au pierdut valorile, prin simpla forta a gandirii lui, prin simpla aplicare a tacticii sportive din meciurile de tenis in realitatea comerciala si economica a putut sa creeze o performanta economica pentru care sa intre in topul Forbes si inca nu pe ultimile locuri. Acolo sunt familii care de sute de ani produc performanta. Cand le-am spus prietenilor le-am vazut privirile mirate pentru ca exista la noi un obicei de a nega performanta atunci cand nu o putem atinge. Imi educ copii sa-i admire pe premianti si sa le adopte tactica.
TONICA: Este pregatit invatamantul romanesc sa educe si pregateasca tineri care sa dezvolte afaceri de succes in Romania?
Anca Vlad: Nu cunosc foarte bine invatamantul romanesc. Am preferat invatamantul britanic pentru copii mei pentru ca nu cred in “toceala” sistemului latin. I-am vrut pragmatici pentru ca lumea este astfel. Poate ca am gresit pentru ca vibreaza mai putin la frumosul artistic. Voi incerca sa le dezvolt aceasta latura personal.
TONICA: Poate o companie 100% romaneasca sa concureze cu una similara din occident/Europa?
Anca Vlad: Intotdeauna am crezut in steaua romanilor. Cred sincer ca putem intra in competitie cu companii internationale. In acelasi timp, ma straduiesc sa nu fiu “nationalista” pentru ca lumea se deschide si trebuie sa ne internationalizam si noi la un moment dat.
TONICA: Exista o cultura organizationala a companiei dumneavostra?
Anca Vlad: Exista o cultura, mai precis un spirit al companiei noastre in care lucreaza 79% femei, dintr-un total de 1.600 de angajati. Sigur ca si feminismul isi pune amprenta asupra acestei culturi dar speram in forma lui cea mai constructiva: cea care aduce sanatate si frumusete.
TONICA: Care sunt caracteristicile liderului de success, mai ales ca femeie?
Anca Vlad: Un lider de succes trebuie sa aiba incredere in el pentru ca i se cer decizii rapide si in acelesi timp o gandire prospectiva. Ca femei, intuitia ne ajuta mult dar nu cu “arme feminine” se castiga batalia comerciala. A trebuit sa adopt uneori si atitudini mai “barbatesti”.
TONICA: Notorietatea, succesul, banii au produs modificari in structura personalitatii dumneavoastra?
Anca Vlad: Chiar daca eu nu le recunosc sunt sigura ca exista modificari. Am devenit mai pretentioasa si poate putin mai capricioasa. Nu ma mandresc cu asta.
TONICA: A fi lider aduce cu sine si comentarii nefavorabile/nepotrivite. Cum credeti ca trebuie sa reactioneze o persoana publica la acest tip de reactii externe?
Anca Vlad: O persoana publica ar trebui sa fie, dupa cum vedem la televizor, impasibila, imprevizibila, zambitoare, multumita de sine. Nu e cazul meu. Eu ma framant, ma necajesc, ma bucur sincer. Important pentru mine este insa echilibrul si bucuria pe care le simt in familie, alaturi de copiii mei si in companie cand ne punem visele in practica. Consider ca raspunzand unor intepaturi sau chiar atacuri ale unor ziaristi ii validez. Prefer sa imi urmez drumul pentru ca exista ziaristi de calitate si public de calitate care inteleg foarte bine realitatea.
TONICA: Care este legatura dintre arta, media si afaceri?
Anca Vlad: Arta, media, afaceri. Afacerile sunt o implinire profesionala. Media este o forma de comunicare. Arta este balsamul meu de fiecare zi.
TONICA: Cum faceti fata crizelor existentiale?
Anca Vlad: Sunt foarte norocoasa: ma pot supara foarte tare, dar nu tin supararea mai mult de cateva ore dupa care uit si motivul acesteia.
Text: Otilia Ostrotki